alerg

Alerg. Alerg de mult, cu disperare, sa scap sau sa gasesc, nici eu nu stiu…

Dar acum alerg fizic. Alerg bezmetic, fara sa mai simt pamantul sub talpi. Adulmec aerul de furtuna si imi cresc energii nebanuite. Cate-un fulger razlet, prevestitor de nebunia ce sta sa-nceapa ma electrizeaza si-mi da imbold. Vantul imi arunca rafale, imi flutura parul ca pe-un steag de vas in deriva. Aud frunze si crengi fosnind, trosnind. Si alerg. Parcul e pustiu. A ramas al meu. Ma simt in largul meu, ma simt bine. Nu m-as mai opri de parca am aparut asa alergand de nicaieri si niciodata n-am facut altceva. In goana mea, simt cum las gandurile in urma, pur si simplu le abandonez si ele nu ma pot ajunge. Sa nu ma opresc…

S-intai pe frunte, apoi pe-un umar simt picaturile uriase de ploaie. Incepe sa cada ritmic, tot mai des, cu frenezie. Bucuria mi-e mare cat cerul. Ridic privirea si rad, nechez, trag in piept mirosul plin al ploii. Si alerg. De-acum sunt una cu ea, m-a invelit intr-o pelicula ploaia, o simt intim cum imi trece prin par, coboara pe ceafa, imi mangaie dandu-mi fiori spatele, coastele, se insinueaza mai jos de talie, fierbinte. Picioarele mi le biciuieste de sus in jos si de jos in sus, in ritmul alergarii, racorindu-mi efortul. Inchid ochii, ascult rapaitul apei prin frunze. Miroase atat de tare a verde incat simt pe buze gustul dulce-amar de iarba. Ma biciueste peste fata si curg siroaie pe obrajii mei , de nu se mai stie unde incepe ploaia si cand se termina lacrima.

Mi-a fost dor de ploaia asta si abia acum stiu c-am asteptat-o de-o vesnicie. Acum o am si vreau sa ma pierd in ea sau s-o absorb eu toata. Ma umple ca mierea fagurele, pana-n cel mai mic coltisor, camaruta cu camaruta, pic cu pic.

Rafale nebune, rafale indarjite ma imping, ma conduc. Spre casa calda. Cad stoarsa de vlaga, de ganduri, de vointa, de dorinte. Dintr-o streasina curge apa cu sunetul inconfundabil de tabla improscand suvoaie pe trotuar. Ascult sunetul ploii de-afara si sufletul inca imi alearga bezmetic pe sub copaci, peste poduri, pe alei nesfarsite. Mi-l poua pe rani si mi-l spala de spoiala, de ramane crud si nud ca miezul de caisa verde. Si amar. Si sterpezit.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: