in tot timpul asta


s-au scurs zilele. repede ca un fir infasurat iute pe ghem. cu noduri, cu scame, cu ghemotoace sau subtieri fragile. ma intorc si vreau sa vad ce-am strans, ce s-a dus… vreau sa inteleg ce-am trait.

rascrucea a ramas undeva in urma si eu ma tot duc pe drumul nou. pe drumul bun. pe drumul greu.

mi-e spaima mare in suflet. de necunoscutul care ma asteapta, de durerea care va sa vina, de legaturile  definitiv rupte. si de singuratate. si de mine.

mi-e inima pustie. asa, ca o casa parasita  de toti. cu ecouri si pareri de umbre sau pasi. intind mana. parca e, si parca mi se pare…  un suflet, o idee… un om?!