de vacanta


Inchid ochii.

Pe nisipul zgrumturos de culoarea caisei imi insir oasele invelite-n carne si acoperite cu piele moale. Imi rasfir parul de la marginea umbrei de pin si pana la tivul dantelat al marii. Si-mi asez cu grija sufletul greu la mal. Si stau. Si ma cotropeste o liniste sora cu uitarea. Arde soarele diminetii si-mi lichefiaza incet sub teasta, gandurile, grijile si memoria. Nu mai sunt, nu mai trebuie, nu mai am. Resetez sistemul. Ma arunc sub val.

La taverna e umbra deasa. Vinul e alb, aromat usor si rece. Se-aud voci in surdina intr-o limba complet necunoscuta. Marea sclipeste in soare, la zece pasi. In spate, urca soseaua printre stanci si pini spre sat. Ma uit printre gene in lumina la florile multicolore si vad curcubee. Daca pe poarta ar intra Sf. Petru sau Mihail nu m-as mira deloc.

Vila e alba si stralucitoare pe dinafara si racoroasa pe dinauntru. Patul alb si tare ca un catafalc. Se-aud greieri, cosasi si gugustiuci. Vag, cu urechea ciulita, se-aude si fosnetul de valuri. Nimic altceva. Citesc cate trei randuri din Nabokov si-apoi, cu ochii deschisi si cartea pe piept, visez rusi inalti si puternici si rusoaice cu ochi tataresti si primaveri asteptate cu infrigurare.

Seara, cand apune soarele, orice adiere de vant impietreste. Marea ridica glasul cu un ton. Gustul de smochina e dulce si catifelat si-al vinului licoros si fin. Intinde luna puntea aurie peste apa timid intai, din ce in ce mai aproape de mal, tarziu in noapte. Asa incat, nu stii incotro s-o apuci: spre camera alba, pe sub pomi sau spre orizont pe cararea tremurata de apa. Si parfumul de caprifoi si leandrii si begonii iti suceste mintile.

Deschid ochii. Inchid cu zgomot sec sertarul cu amintiri. Astea vor fi bune pentru la iarna. Deocamdata, inapoi pe plantatie!

 

 

 

 

 

 

 

 

drumul merge mai departe


de vara


 

Am o fotografie superba. In cap. Pur si simplu, treceam intr-un anumit moment printr-un anumit loc, intr-o anumita conjunctura si mi s-a pus dinainte un cadru perfect, pe care, din lipsa de alte mijloace tehnice, l-am intiparit in memorie. Il reproduc acum prin cuvinte.

Ceas de seara devreme sau dupa-amiaza tarzie, intre 7 si 8. Autostrada A2, in plin camp. Stanga, dreapta verde in diferite nuante si degradeuri, punctat cu rosu de maci. In fata, cerul pana la pamant albastru de cerneala. Vin din ploaie, ma indrept spre furtuna. Din spate, prin norii ingramaditi, strapunge soarele si poleieste totul cu aur: gardul despartitor de pe mijlocul autostrazii serpuieste verde-auriu, asfaltul gri capata luciu de oglinda, masina pare slefuita in diamant, iarba verde-uda pare presarata cu licurici. Departe, fulgere mai brazdeaza cand si cand… Toate culorile sunt vii si ude, accentuate de lumina venita piezis de la soare. In fundal, din cauza furtunii, cerul pare ca sta pe pamant sau iese din el…

O vedeti?