Jurnal de tango VI

Prima petrecere. Milonga. Freamat de emotie si de nerabdare in drum spre sala gazduitoare, in timp se strang la piept pantofii de dans. Vorba vine, ca-i strang la piept! De fapt, ii pipai din cand in cand prin husa lor, cum stau asezati cuminti pe scaunul din dreapta… Ajung. Oamenii frumosi pe care-i stiu si altii pe care nu i-am mai vazut, dar care au in privire aceleasi luminite aprinse prin magie de ritmul fascinant, misuna veseli, se saluta, se imbratiseaza, ciocnesc pahare. Si desigur, pe ring, déjà cateva perechi aluneca armonios. Papucii-mi zboara instant sub un scaun si ma precipit sa-mi incalt odorurile. Doroty, in pantofii ei rosii fermecati nu cred sa se fi simtit mai bine decat mine in incaltarile de dans! Muzica imi trece prin piele, ma umple si ma transpune in universul paralel, de care am devenit dependenta, Universul Tango. De-acum, nimic nu mai conteaza!

Spre norocul meu, primul dans nu se lasa asteptat. Asa cat ma pricep, ma tin dupa partener si reusesc sa nu-l calc. Ma trec toate apele. La al doilea e mai bine. Al treilea tango din tanda se termina insa inainte sa imi dau seama. Uff, seara a inceput! Ringul s-a imbogatit cu perechi iscusite. A doua invitatie e un dezastru. Partenerul e un dansator veteran, ceea ce imi inhiba toata spontaneitatea si imi anuleaza curajul. Ma opintesc la fiecare pas si nu reusesc sa simt nimic din ce-mi transmite. Cu cat vreau sa fiu mai relaxata si mai prezenta, cu atat ma simt mai imbatosata, rigida, impiedicata. In loc sa aplic formula magica “ochii inchisi si urechile la muzica”, nu contenesc cu scuzele si replicile stupide… Noroc ca omul are rabdare si bun simt. Ma retrag la final spasita, rosie de ciuda si rusine. In mod normal as fugi departe si-as uita situatia jenanta, dar n-o fac. In viata mea de “dupa tango”, am inceput sa reactionez contrar apucaturilor mele din viata “inainte de tango”. Asadar, inghit galusca amara, ma dau mai de-o parte si astept cuminte o alta sansa. Undeva, candva se va intampla si tango-ul meu perfect.

Observ atenta si cu jind perechile. Toate fetele sunt extrem de feminine si stralucitoare. Nu, n-au sclipici pe rochii, au o lumina in ochi, pe care, oh, o inteleg atat de bine. Majoritatea barbatilor o reprezinta dansatorii buni. Remarc foarte putini incepatori. In schimb exista o categorie a celor foarte buni. Din pacate unii sunt “atat de buni” incat, hmm… sunt neintelesi. Nicio partenera nu pare sa le fie pe masura. Apai, eu intelesesem ca partenerul cu cat e mai iscusit va sti sa danseze orice femeie, orice nivel de cunostinte ar avea ea in ale tango-ului. Deh, poate-s mai dornici de performanta si nerabdatori sa-si etaleze talentele… Ca si ei  sunt oameni. Oameni si oameni. Asa, si mai e o categorie: Traian. El reprezinta un fel irepetabil de-a intelege si reda tango. Atata energie si dinamica n-am mai vazut de la recreatiile mari, in scoala primara! Si totusi, pune si pasiune, puncteaza cu pauze expresive, care si ele debordeaza cumva de energie. Efectiv, ii simti din coltul celalalt al ringului febrilitatea si nervul. Poate ar trebui sa faca in paralel vreun sport, mare consumator de energie, zic si eu… Nu ca n-am privit admirativ, m-ar bate Dumnezeu! Dar si cu spaima si compasiune pentru partenera fragila, care desi-i facea fata cu pricepere si spontaneitate, pana la urma a sfarsit luata pe sus, pentru mai multa dinamica, mai multa actiune…

Si inca un tango, inca o tanda. Apoi Chacarera! O nebunie si-o veselie generala!

Timpul trece fara sa-l simt. Dansez, privesc, ascult. Dansez. Plutesc. Absorb imagini, sunete, senzatii. Inteleg sau incep sa inteleg. Mi se deschide dinainte ca o fereastra, lumea, asa cum ar putea fi daca ne lasam sufletele sa simta si sa se exprime liber.

Anunțuri

6 Responses to Jurnal de tango VI

  1. impricinatul says:

    dumnezeule! dansati cu totii?

  2. catherine says:

    Domnule A. cata subtilitate… O apreciere indirecta, o intrebare indirecta… Nu era mai simplu sa-mi spui c-am scris frumos si sa ma inviti la dans?!

    Cat despre restul jurnalului, el exista desigur. Si va vedea si lumina internetului la un moment dat… 😉

    • A. says:

      În legătură cu dansul, răspunsul a fost dat în altă parte. În plus, sunt foarte timid!

      Rămâne întrebarea sinceră despre locul unde se ascultă chacareras în Bucureşti. (Erau pe viu sau înregistrate?)

      • catherine says:

        Chacarera e un dans pe care, of corz, l-am executat pe viu. Muzica era insa inregistrata.
        Si, da, sunt cateva locuri in Bucuresti unde oamenii asculta si danseaza astfel de muzici… Unul din ele ar fi, sa zicem, podul de La Scena.

  3. A. says:

    Îmi aduce cumva aminte de scena balului din „Război şi pace”: Nataşa urmărind dansatorii de pe margine şi primind invitaţia prinţului Andrei.

    Dar unde sunt primele cinci părţi, dacă asta e a şasea? Şi unde se ţin „soarele” argentiniene în Bucureşti?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: