A la guere, comme a la guere…

Razboiul continua. Razboiul meu cu boala ce ma subrezeste de cateva saptamani incoace se da in lupte succesive. Mai castig si eu teren si par a ma intrema, mai recidiveaza si ea si ma incaleca din nou. Acum m-a destabilizat cu-o tuse pacatoasa, ce-mi smulge bucati de plaman, ficat si chiar rinichi si mi le scoate zgrumturoase, sfasiindu-mi pieptul si gatul, prin nas si mai ales prin ochi, unde se transforma miraculos in lacrimi. Saptamana trecuta o incoltisem eu cu niste humex si tantum verde. Abia mai sufla, abia mai misca. Dar s-a repliat ticaloasa si-a atacat miseleste intr-o noapte. Dimineata aveam tusea infipta adanc intre coaste.

Aseara am inceput sa iau un sirop expectorant, de plante miraculoase, evident. Dulce, aromatizat, merge. Ma duc azi la birou si ma pregatesc de sedinta saptamanala. Vin colaboratorii, facem informari, previziuni pentru urmatoarea perioada, d-astea, treaba serioasa, cu cifre si detalii. Oamenii profesionisti, sefu’ pedant. Eu, printre altele, trebuie sa consemnez si minuta sedintei, mai mult sa notez indicatiile sefului, sa nu uitam pe urma ce ne-am propus sa facem, drept pentru care sed de-a stanga dumnealui, sa vaza si ochiu meu ce vizualizeaza pe laptop si sa aud clar ce murmura. Ca are obiceiul de vorbeste soptit, nah. Si pornim la treaba. Ei, si dupa doua seturi de intrebari, unde nu m-apuca o tuse monumentala, de-au incremenit cu totii. Zic, pardon si mergem mai departe. Mai vorbim, mai beau niste ceai, de-l aveam pregatit in loc de cafea, si iar simt gadilitura tusei in pept. Rezist, rezist da’ pan’la urma ma razbeste si incep sa  horcai tragic, mai ceva ca traviata. Ma mai lasa, ma mai ia. A naibii tuse, se declansa taman cand sefu’ incepea sa susure firav cate ceva. Nu se mai intelegea om cu persoana de behaitul meu. Cu chiu cu vai ma potolesc oarecum, alegand sa nici nu mai vorbesc. Se pare ca asta nu-mi pria. Si cum taceam eu asa, demna in jalea mea, odata ma strabate un fior incontrolabil si execut un stranut apocaliptic. Haaaap-ciuuuuu! de se cutremura masa de sedinte cu toate cestile de pe ea si zbarnaie ferestrele. Sanatate! Noroc! Merci! Da’ cand sa respir in continuare, ioc! Vezi-bine, mi se infundase nasul din atata tuse si stranutatura! Acu fornaiam ca un cal naravas. Nici sa trag, nici sa suflu nu-mi iesea. Apuc usor un servetel, dau sa suflu. Ti-ai gasit! Parc-aveam nasul infundat cu beton, nu cu muci! Si suna ca un grohait dizgratios. Abandonez ideea de-a mai sufla. Ma resemnez si ascult, respirand caznit pe gura. Cele trei cuvinte pe care le-am mai scos au fost „debinde …” si „brin abrilie” dupa care am renuntat definitiv sa ma mai exprim. Stam si-i mai fornaiam sefului in ureche cand am simtit prima lumanare. Mucii cei indaratnici care nu se lasau nici suflati, nici trasi inapoi in gat, o luasera tiptil la vale, mai-mai sa-mi ajunga-n gura. Ma sterg discret pe sub nas si incerc sa suflu. Nimic. Nu se schimbase nimic. Doar ca acum se prelingea un firisor lichid dintr-o nara. Parca aveam o garnitura defecta, curgea fara sa respir, fara sa suflu, impotriva dorintei mele. Imi venea sa-mi infund in nara servetelul de hartie si sa stau asa ca Mr. Bean cu pop-cornul in nas. Imi venea sa-mi bag capul intr-o punga. Sau sa-l tai. Capul sau macar nasul. N-am facut nimic din toate astea. Mi-am inrosit narile tot tamponandu-le si-am smiorcait stoic inca vreo ora. Pierdusem batalia asta. Sa mai spun ca odata iesita din sala de sedinte, nasul mi s-a desfundat miraculos?! Restul zilei am fost vioaie si functionala. Atata doar, ca mai mult de 3 fraze spuse una dupa alta declansau o runda de tuse si mucii aferenti.

Seara, de bucurie c-am ajuns acasa, ma apuca o streche si incep sa dantuiesc in fata oglinzii. Nu, nu era un dans al bucuriei si al victoriei. Era dansul de lupta si neatarnare. In fine, amatorii le pot confunda. Pe melodia mea preferata A night like this, Caro Emerald impleticeam niste pasi unduiti, cu miscari sprintene din bazin si gat, cand la o stanga-cu-rasucire-si-fandare ma calc pe poalele cracului de pijama si zdup! palanca la podea. Cu capul gasisem a ma sprijini de coltul patului, cu cotul de marginea lui si cu genunchiul (ala bleg, de la schi) sa ma reped in podeaua dura. Din pozitia ingramadita, zdruncinata la propriu si la figurat, ma aburc ca o rama in pat si decid sa aman orice ostilitati  pe termen nedeterminat.

Anunțuri

3 Responses to A la guere, comme a la guere…

  1. teuton says:

    lllllol
    serios, însănătoșire grabnică.

    PS: vezi ce se-ntâmplă când te zbânțui în pijamale?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: