TanGO TO Istanbul (I)

Turkiş Airlines aterizează incredibil de bine. Istanbulul, după ce s-a lăsat admirat, cochet de deasupra Bosforului, în rotocolul larg către aeroportul situat la sud, ni se arată acum, vrăjmaş, cu vânt tăios şi schimbător, fără măcar o rază de soare prieten. Dar, nu ne întristăm dintr-atâta. Grupul e prea vesel şi prea entuziast ca să mai ia seama la amănunte ca acesta. Atacăm primul şofer de autobuz şi confirmarea că ne poate duce spre oraş ni se pare deja prima victorie pe pământ turcesc. Urcăm calabalâcul şi plecăm să dăm noi bătălii. Şosele, periferii, cartiere nesfârşite, reclame, lumini, culori. Oameni. Magazine, reprezentanţe, show-room-uri, birouri, blocuri, maşini. Oameni, maşini. Vânzători, tarabe, pisici. Semafoare inutile, autobuze, autoturisme, biciclete, motoare, taxiuri, oameni. Taksîm. Am ajuns. Hostel. Se aleg paturile şi se coboară în living pentru consfătuire şi prima masă comună.

O furnică într-un furnicar, aşa te simţi în Istanbul. Ieşind pe străzi, amestecându-ne cu lumea, la ceas de seară, am simţit freamăt şi ritmuri amestecate, occident şi orient, vechi şi nou, contemplare şi carusel ameţitor. Paşii ne-au dus singuri către Galata. Pescăruşi, briză sărată şi miros de peşte înseamnă Podul Galatei. Ambarcaţiuni de toate mărimile brăzdează cu viteze uimitoare apele întunecate ale Bosforului. Oameni, puhoi, urcă şi coboară. Turişti cască gura. Responsabili de restaurante te invită la masă în toate limbile posibile. Vânzători ambulanţi te îmbie la castane coapte, covrigi, plăcinte, peşte prăjit, suc proaspăt de fructe. Iar moscheile majestuoase din Cornul de Aur îşi înalţă turlele în înserarea albastră. Pozăm în grup sau doi câte doi şi facem planuri de vizitare pentru zilele următoare. Dar până atunci se apropie noaptea. Şi cu ea, prima milonga.

Aveam să ajung, emoţionată şi nerăbdătoare, câteva ore mai târziu, în sala elegantă şi încăpătoare care găzduia party-ul, căutând să aflu care-i atmosfera de festival. O mare de oameni, în primul rând! Am rămas impresionată de numărul mare de iubitori de tango care se strâng în astfel de ocazii, reîntâlnindu-se mereu şi mereu, ajungând să se cunoască şi recunoască, fie de la alte festivaluri, fie din propriile pagini de FB, unde s-au „împrietenit” pe criteriul pasiunii comune. Organizatorii, eficienţi sau mai aiuriţi încearcă să se facă utili, dând indicaţii şi informaţii. Sau încasând sumele piperate, stabilite drept taxe de intrare. Nu primeşti nimic altceva în schimbul lor, decât dreptul de-a intra, întărit de-o ştampilă pe încheietură. Băutură, gustări, tigări îţi cumperi contra-cost de la bufetul amenajat şi asezonat cu preţuri considerabile. Dar, o dată-i festival!

În egală măsură, femei şi bărbaţi etalează ţinute şi pantofi de tango cu mândrie şi bucurie de copii şi se extaziază la fel de copilăroşi la expoziţiile cu vânzare de accesorii, prezente prin foaierele sălilor-gazdă. Aici preţurile compensează afrontul bufetului; se pot cumpăra încălţări de dans mult sub preţul celor comandate online, se pot găsi rochiţe drăguţe special concepute pentru dans, eşarfe, bandane, diverse suveniruri. Şi lumea cumpără încântată, mai ales în prima seară.

Pe ring, se dansează, dansează, dansează. Recunoşti profesori, maeştri, personaje celebre şi te simţi important şi exaltat să te unduieşti printre ei, să-ţi freci umărul de vreo personalitate, să te găseşti spate în spate cu vreun vip. Mi-am descoperit o parteneră de … privit. Cum altfel?! Şi iată-ne scanând atent şi observând: rusoaicele sunt ale naibii de înalte, blonde şi frumoase; turcoaicele cam mici, dar dansatoare sensibile; un nordic exotic în fustă-pantalon ţinându-şi partenera ciudat, cu o mâna bleagă, bălăngănind pe şale; o celebritate locală, înalt, slab cu privire aprigă şi par vâlvoi, purtându-şi partenerele ca hipnotizate; o asiatică delicată; un francez cu bască moale, pe-o sprânceană, conducând ca şi cum ar fredona marseilleza; un turc tânăr, suplu cu ochi adânci catifelaţi cu o postură seducătoare; o mulatră superbă alături de o blondă nurlie, chicotind în spatele paharelor cu vin… ah, astea eram noi! În fine, ringul oferea un tablou captivant, o nesfârşită sursă de studiu şi delectare. Abia târziu spre dimineaţă ne-am desprins. Şi deja eram cu gândul la următoarea milonga.

Ei, bine, următoarea milonga s-a desfăşurat pe-un vaporaş ce dădea alene ocol prin Bosfor. După sufletele noastre, am avut şi soare strălucitor. Europa şi Asia, deopotrivă ne zâmbeau cu ochi şăgalnici de pe-un mal şi de pe altul. Iar noi dansam pe valuri.

va urma