români, românia

Făcând un calcul simplu, am ajuns la concluzia că o deplasare cu trenul e mai ieftină decât călătoria cu maşina personală către aceeaşi direcţie.  Aşa încât, mi-am făcut un bagaj robust dar compact şi-am purces în aventură. Şi nu mică mi-a fost mirarea.

CFR-ul, acest bau-bau al transporturilor, cu angajaţi degrabă-făcători de greve şi alte activităţi mediatizate, CFR-ul deci, are un neaşteptat simţ al umorului. Aşa un spirit tânăr şi alert, de când eram pionieră n-am mai văzut!

Şi de ce zic? Păi, mă înfiinţez eu şi restul puhoiului de oameni, dornici să călătorim cu trenul, în zori de zi, cu cel puţin 30 de minute înainte de ora plecării. Şi ne oferă dumnealor mirificele vagoane fix cu 2 (două) minute înainte de start. Phiii! Ce mai antren! Babe, studenţi, femei cu copii în braţe, plus însoţitorii ce i-au petrecut la tren, năvălesc toţi odată şi se îmbrâncesc în forţă. Or fi vrut să ne testeze spontaneitatea, o fi fost un concurs de orientare şi supravieţuire… În orice caz, n-a mai fost loc de efuziuni sentimentale şi despărţiri lacrimogene. Nu. Claie peste grămadă, iată-ne rulând deja pe sub podul Basarab. Oho, să fi fost pe la Buftea şi încă nu-şi găsiseră toţi locşoarele lor şi ale bagajelor lor. Şi-aici iar mă opresc să remarc aerul modern-minimalist abordat de mirobolanta Regie în privinţa mobilierului şi spaţiului interior. Ceva între Ikea şi-un cubism futurist. Mă rog, am să fiu mai explicită. Dânşii au dat un nou sens conceptului „loc pentru bagaje”. Adică de ce să punem noi bagajele într-un loc banal precum o plasă suspendată deasupra scaunelor?! Mai bine nu. Deasupra scaunelor a rămas un raft delicat, o policioară să-i zicem, pe care încap bagaje minuscule şi uşurele, mai potrivit, poate o carte, un bibelou, un mileu. Bun, călătorii s-au orientat şi-au plasat acolo gentuţele cu laptop-uri. Care aveau. Dar ce te faci cu sarsanalele, cu valizele burduşite, cu trolerele rigide, cu sacoşele de rafie ticsite sau rucsacii rotofei?! Eh, ce să faci, le aciuezi pe unde poţi, pe sub scaune, printre picioare, pe culoarul îngust de trecere. Cred că haios cu adevărat ar fi fost să ni le punem sub fund, pe scaune şi să călătorim aşa, legănaţi la înălţime, ca pe elefanţi!

Sorţii mi-au harazit drept companie personaje remarcabile. Având în vedere configuraţia vagonului, anume otova de la un cap la altul, fără compartimente, eram ca-ntr-un autocar, doi câte doi, dar şi faţă în faţă. Intim şi sublim. Lângă mine, o domnişoară melomană asculta cu nesaţ în căşti (deşi auzeam şi eu foarte desluşit) şlagăre amestecate. De la Eminem, la Nicola, Fuego şi Shakira. Vis a vis statea Aurora, o cucoană între 40 şi 50 de ani, genul Peg Bundy, oleacă mai discretă. Aurora avea o babă, nu mi-a fost clar ce-i venea, mamă, mătuşă sau vecină de palier. Baba avea bagaje mii şi priviri iscoditoare. Însă, după ce-a iscotit tot ce era de iscodit, i-a venit cheful de lectură. Aurora, unde-or fi ochelarii mei? Stă Aurora şi se socoate şi iese la socoteală că ochelarii îs în geanta albastră care-i la fundul sacoşii albe din punga mov. Sus pe policioara de bagaje. Imposibil de accesat. Nu se împacă baba cu ideea şi, ce să vezi, scotocind în paporniţa ţinută între picioare, scoate la iveală etu-ul ponosit, cu ochelarii! Bucurie maximă. Apare ca prin magie şi-un vraf de gazete mondene şi se pune babeta pe citit din scoarţă-n scoarţă.

Îmi extind aria observaţiilor. În diagonala lungă, o familie frumoasă. Mama, ridică din când în când ochii din Dilema şi-l mângâie cu privirea pe fiul adolescent aşezat lângă ea. Mi-a plăcut mult  căldura ei. Şi m-a surprins cum băiatul  nu se ferea stânjenit de efuziunile mamei, ci le răspundea firesc. O relaţie armonioasă şi fericită pe care am întâlnit-o rar. În diagonala scurtă, o tânără, să-i zicem Anjelina. Haine trendy în stil punk-rock-urban, plete lungi, rebele, vopsite în culoarea focului, pierceinguri în urechi, nas şi sprânceană, unghii mouve şi privire blazat-arogantă. Iese la două fumuri de ţigară în fiecare staţie şi revine plictisită. Pe final adoarme cu o mutriţă inocentă pe umărul prietenei. Undeva în spate, cineva vizionează un film, se aud împuşcături şi alte efecte sonore, ca la cinema. Lipsesc floricelele de porumb. Noroc că bateria îşi dă obştescul sfârşit la un moment dat.

Trenul ne poartă sacadat printre câmpuri verzi, păduri foşnitoare, gări modeste. 5 ore bătute pe muche…

Anunțuri

3 Responses to români, românia

  1. ion in miez de noapte says:

    Si ochii aia care te urmareau de pe peron cum te fataiai in vagon ce culoare aveau?
    cuceresti lumea coana caterina.step by step.

  2. Cat de frumos scrii! E primul post pe care-l citesc aici pe blogul tau. Si m-ai cucerit 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: