Paganini printre crizanteme sau cum mi-am sucit gâtul într-o seară

Pentru că am vrut să ştiu cum se aude Paganini cântat pe Stradivarius de către Tomescu, m-am dus aseară în piaţa George Enescu. Şi acolo, exact asta se întâmpla. Tânărul şi norocosul Alexandru Tomescu, concerta relaxat, în aer liber, gratis pentru oricine dorea să asculte, în cadrul Festivalului George Enescu. Dacă organizarea acestor spectacole în aer liber lasă de dorit, ca orice lucru gratuit, de altfel, la capitolul vizibilitate, atmosferă, eleganţă, în schimb a oferit o sonorizare decentă. Aşa că, în miros de clătite şi mititei, printre oameni fel de fel, sorbind bere din pahare de plastic, precum la plajă, am ocupat cu chiu cu vai nişte scaune rămase libere în mod inexplicabil într-o extremă, de-a stânga scenei. Asta cu o oră şi jumătate înaintea începerii recitalului. La momentul X, nu mai era loc, nici să arunci un ac. Se stătea claie peste grămadă, chiar şi printre scaune, jos, pe caldarâm, chiar şi hăt prin toată piaţa în afara spaţiului amenajat pentru festival, în parcul Ateneului şi în picioare pe trotuare. Aşa că am zis bogdaproste pentru locurile înhăţate. Şi iată cum am stat aproape o oră, cu gâtul întis şi sucit ca să pot zări pe după aranjamentele florale (prost inspirat dispuse lângă scenă) de crizanteme, pe Tomescu scălâmbăindu-se patruns de fior. A venit drăguţul, în cămeşă roşie lejeră, cu vioara celebră (pe care n-o scăpau din ochi nişte domni fioroşi din culise) în braţe. Şi s-a apucat. Capriciul nr. 1 În timpul interpretării i s-au rupt parţial corzile arcuşului, lăsând să-i atârne câteva fire dramatic-furtunos în ritmul mişcării pasionale. A continuat nestingherit. După trei capricii deja răsufla obosit, cu ochelarii aburiţi. Ca atare, i-a scos şi i-a aruncat pe podea. Ochelarii, evident. Orbeşte, ca să zic aşa, a cântat, capriciu după capriciu până la 12 bucăţi, cu foarte scurte pauze. Că nu s-o ridica încă la nivelul înaintaşului Ion Voicu, cu-a cărui vioară se mândreşte, că o mai avea timp să se şlefuiască drept e. Dar tot cert este că omul pune pasiune şi energie în interpretare. Plus că pare ambiţios. Aşadar, recitalul a ieşit impresionant. Faţă de o sală de concert sobră, liniştită, cu acustică bună şi atmosferă corespunzătoare, în piaţă îţi cerea ceva concentrare să urmăreşti ce-a vrut să zică artistul în timp ce mai trecea o salvare sau un motor furios, în timp ce vecinii se foiau din pricina poziţiilor incomode, în timp ce o droaie de fotografi escaladau scena şi alte posturi înălţate pentru un cadru bun, în timp ce pe un ecran uriaş de derulau imagini din turneul Stradivarius din ţară, în timp ce, în timp ce. Eh, m-am străduit şi m-am chinuit lungind şi gâtul, cum spuneam, ca să-i văd mutra exprimând trăirea şi fiorul. A încheiat apoteotic cu nr. 24. Publicul, o mare de luminiţe roşii, practic, (majoritatea filmau sau fotografiau) a apreciat şi a aplaudat îndelung. Şi au primit şi-un bis, tot Paganini, Duet pentru o vioară. Frumos. Mai vreau.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: