Variantă

Venind eu dis de dimineaţă spre birou am avut o viziune. Pe lângă gardul instituţiei văd răzor cu iarbă, prin curte petice mai mici şi mai mari de gazon, tufe şi boscheţi ici-acolo. Ei bine, cum le-ar sta unor căluţi priponiţi prin peisaj? Sau, şi mai bine, liberi, păscând agale verdeaţa? Cum să le stea? Bine!

Adică, de ce n-am veni noi călare la slujbe, în loc să trambalăm maşini poluante sua să asudăm pe biciclete prin traficul nebun, ori să ne lipim unii de alţii în neaerisitele şi oropsitele metrouri, autobuze?

Eu aş avea un roib cu crupa obraznică, nervos dar totuşi uşor de strunit. La parterul blocului în care locuiesc ar fi amenajat grajdul mare şi primitor, în care toţi vecinii, cu mic cu mare, ne-am ţine bidiviii. Dimineaţa, cu buzunarele pline de zahăr cubic şi morcovi, am coborî şi, conversând prietenos, fiecare cu calul lui, ne-am pregăti şaua şi desaga. Şi hopa-sus, calare! Şi-apoi, la galop sau la pas, fiecare în treaba lui.

Câte-o doamnă elegantă, în deux-pieces, ar sta ţanţoşă în şa specială de doamne, pe-o parte. Câte-o don’şoară grăbită s-ar apleca sportiv peste grumazul calului şi-ar dispărea în trap de copite şi praf. Iar peste tot, feţi-frumoşi adevăraţi sau wannabe, călări pe cai albi. Fireşte, piţipoancele ar avea cai-barbie, cu coamele şi cozile coafate în bucle sau întinse cu placa, cu fundiţe şi zorzoane şi tot tacâmul. Haioşii ar călări câte-un măgar, bătrânii câte-o gloabă, musculoşii câte un cal mare fioros, din cei cu copitele îmblănite şi crupa mai înaltă decât un stat de om. Pentru copii, dar şi pentru femeile mignone şi mai sperioase ar fi numai buni poneii docili cu coame cârlionţate. Bolnavii, femeile gravide şi alte persoane inapte de călărit ar umbla jenaţi în şarete sau pe jos. Câte-un excentric, ori străin de pe alte meleaguri, ar trece călare pe cămilă, pe struţ emu, pe o lamă blănoasă sau, de ce nu, chiar pe elefant indian. Ce mai fornăială şi nechezătură ar fi la semafor! Ce mai ocheade şi replici glumeţe de la călăreţ la călăreaţă!

Iar la serviciu, după ce-am descălecat, am duce caii pe-un imaş în fundul curţii, unde ne-ar aştepta cuminţi păscând până la ora plecării…

Eh, vedeţi tabloul?!