Cartea lui Krog

Am avut într-o seară de pierdut vreo două ore prin centru. Şi unde să te aciuezi când afară e frig şi deja întuneric, decât într-o librărie. Am intrat şi-am început să cotrobăi prin rafturi. Pfui, ce poftă aveam să găsesc ceva frumos! Îmi părea rău că n-am găsit un anticariat, unde ar fi fost şi mai interesantă căutarea. Dar chiar şi într-o librărie, mai ales dacă e mare, se pot găsi cărţi interesante şi/sau ieftine. Şi răsfirând eu aşa, volume cunoscute ori ne, dau peste o cărţulie. Sebastian A. Corn îmi sare în ochi precum un titlu bolduit. Opaaa! Împricinatul?! Hmm, e ca în filmele alea SF, când lumile diferite, realităţile paralele se ating, se întâlnesc şi se produce vreo drăcie, ceva. Nu s-a întâmplat nimic , doar mi s-a luminat mie faţa. Dar senzaţia că on-line-ul se intersectează cu off-line-ul e foarte stranie.

Am înşfăcat volumul şi m-am dus într-un colţ, pe fotoliu, nerăbdătoare să savurez. Am citit coperta, prefaţa, introducerea şi m-am răzgândit. Nu! Ăsta nu e de citit aşa, pe fugă într-o librărie. Mă uitam împrejur şi mă socoteam precum veveriţa zurbagie din Ice Age, cu romanul strâns la piept. Unde, unde să mă duc? Eh, în primul rând, m-am dus la casă, să plătesc. Apoi am ieşit încântată cu comoara sub braţ ( Cum, domnule, să coste numai 5 lei?!).

Şi am citit-o. Nu chiar dintr-o răsuflare, cum aş fi vrut, ci preţ de vreo 3-4 zile – seara în pat şi, făcând o concesie de dragul lecturii, şi dimineaţa în metrou, căci oamenii din jur dispăreau ca prin farmec, odată ce-mi coboram ochii în paginile cărţii.

Ce să spun despre „Vindecătorul”? E o carte frumoasă. Frumos scrisă şi frumos gândită. O poveste pentru oameni mari, în care autorul ne ţine atenţia trează cu jocuri ale minţii, cu glume, cu olecuţă de suspans. Krog e simpatic, în aceeaşi măsură tăntălău şi isteţ, mare „ucigaş” dar şi atent şi sensibil. Cred că el e tot ce-ar fi vrut autorul să fie un strămoş îndepărtat al tagmei mânuitorilor de cuvinte, deci şi al lui. Pe parcursul cărţii, odată cu parcurgerea călătoriei profeţite, Krog devine erou, lucru pe care ni-l anunţă vraciul Moru, încă de la început. Misiunea lui este să împartă cuvintele şi să încurajeze folosirea lor. Întrucât noi azi le folosim, presupunem  că va izbândi, deci n-avem nelămuriri. Şi  îl îndrăgim, ţinem cu el în încercările prin care trece. Îşi face prieteni, dar îşi găseşte şi duşmani. Cade prins, evadează, face cuceriri. Află multe lucruri noi de la fiecare popor pe care îl întâlneşte. Îi cunoaşte pe Tales (Selat) şi (Eu)Clid. Îi trezeşte sentimente languroase lui Logon, cel frumuşel, cu păr cârlionţat. Este trădat, urmărit, ajutat, aşteptat, urmat. Este chiar şi însurat la un moment dat mai cu voie, mai fără voie, cu o eschimoasă blândă dar hotărâtă.

Plus harta desenată în manieră naivă de pe coperta interioară, pe care poţi urmări traseul lui Krog de-a lungul şi de-a latul pământului!

Povestea e doldora de pilde, de clişee şi morale dar nu devine plictisitoare sau moralizatoare. E doar amuzantă. Şi coerentă. Ca şi cum am face un puzzle din toate adevărurile de bază ştiute, îmbinate în cele câteva situaţii posibile într-o viaţă de om: naştere, prietenie, lupte, cunoaştere, însoţire, procreere, moarte. O lectură plăcută, alertă, în care am găsit cuvinte simple de care mi-era dor.

Mulţumesc, domnule doctor!