Despre Vatican

M-am dus la Roma ca să văd Vaticanul. Era singurul lucru pe care mi-am propus să-l văd cu tot dinadinsul, ba chiar, pentru care am făcut tot felul de aranjamente şi documentări. În primul rând, am vrut să iau biletele on line, în avans. Se spunea că astfel eviţi imensa coadă de la intrare. Până la urmă am renunţat, parte din cauza celor 4 euro suplimentari, parte din pricina rezervării exacte a zilei şi orei. Cine ştie câte se puteau schimba. Să ne vedem noi acolo, mi-am spus. Norocul a făcut să primesc chiar înainte de plecare câteva sfaturi şi ponturi de la un binevoitor doctor. Aşa am înţeles că momentul vizitei odată ales inteligent, îmbulzeala poate fi evitată. La ora deschiderii am stat 45min cu totul la rând, un rând civilizat pe lângă zidurile cetăţii, care avansa în ritmul unei plimbări lente, cu mici popasuri. Dată fiind ora matinală, în luna octombrie, nici măcar nu era cald, însă, cu siguranţă la prânz ar fi fost un calvar, căci am avut în fiecare zi 30 grade Celsius. Pe parcurs, diverşi tineri italieni, cu ceva ecusoane în piept pentru bună impresie, veneau şi făceau oferte, în toate limbile de circulaţie europeană, pentru tururi private, cu bonusul subliniat insistent de a „fenta rândul”. Preţul era mărişor. Cât timp am aşteptat, din preajma noastră, un singur cuplu de britanici a cedat ispitei. În rest, oameni răbdători, de toate naţiile, am aşteptat cuminţi. Când ne-am apropiat de intrare asiaticii au început să freamăte. Şi să-şi facă poze frenetic. Aproape că nu le mai păsa de faptul că trebuie efectiv să intre, atât erau de preocupaţi să se imortalizeze zâmbitori, cu poarta Vaticanului în fundal. Recepţia sau holul de intrare, cu ghişeele de bilete, garderoba şi filtrele anti-tero m-a descumpănit, sincer. Ca şi la Louvre, numai sticlă şi oţel, tehnică şi tehnologie modernă. Dar poate sunt eu mai romantică şi când spun cetate/castel/palat mă gândesc musai la decoruri de epocă… Una peste alta, nici muzeul în sine nu m-a exaltat. Şi nu, nu sunt pricioasă, nu fac mofturi, mai ales că venisem întins să-mi desfăt ochiul cu comorile vestite. Poate de vină e sistemul de ghidaj prin muzeu, foarte strict, care te făcea să te simţi ca un şoarece în labirintul experimental. Poate de vină să fi fost gălăgia şi atmosfera de bâlci; turiştii se exprimau în gura mare. Sau viteza cu care toată lumea alerga să ajungă cât mai curând la capela Sixtină. Am remarcat şi mi-a plăcut, în schimb, scara dublă spiralată de la final, o scară impresionantă, ornată cu basoreliefuri, dar realizată relativ recent, în 1930 de un arhitect italian.

Cert este că mult mai bine am văzut şi am putut admira operele de referinţă într-un album de artă cu fotografii de calitate. Aviz amatorilor!

Marea revelaţie şi bucurie a fost însă San Pietro!

Am intrat în Piaţa San Pietro la 7.30 dimineaţa, când soarele răsărea perpendicular pe faţada bisericii, poleind-o spectaculos. Privind în sus, la frontispiciul dominat de Isus şi 11 apostoli (fără Petru şi Pavel, care stau jos, la baza treptelor) îţi dădeau lacrimile la propriu. Coloanele lui Bernini aruncau umbre simetrice de-a drepta şi de-a stânga, iar fântânile îşi jucau apele în curcubee, în liniştea pieţei punctată doar de fâlfâit de porumbei. Singurele siluete care se îndreptau spre basilică erau surori, călugăriţe şi alţi credincioşi care se grăbeau la liturghii. Aşadar prin filtrul anti-tero am trecut lejer. Am urcat treptele intrarii şi am privit înapoi spre Via dela Conciliazione cât ne-au îngăduit razele piezişe ale soarelui care se ridica rapid. Roma se întrezărea uşor înceţoşată în preajma Tibrului. I-am întors spatele şi am intrat pe uşa masivă din bronz în San Pietro.

în dreapta Mântuitorului, Ioan Botezătorul, în stânga ap. Simion tâmplarul, în prim plan ap. Pavel

Im-pre-si-o-nan-tă! Imensă şi frumoasă. Un muzeu de artă. O multitudine de biserici mai mici într-una singură. Practic, un spaţiu de mărimea unei pieţe, sub un singur acoperiş, adăpostind 44 altare. În multe dintre ele se oficiau slujbe, concomitent, fără a fi deranjate câtuşi de puţin una de alta, fiecare în câteo capelă, în câte o firidă sau colţ separat. Care mai de care împodobite cu picturi, basoreliefuri, sculpturi, ornamente neînchipuite. Într-un ghid se menţionează că 400 de statui se găsesc în interiorul basilicii. M-a surprins poziţionarea celebrei Pieta, modest, după uşă, cum s-ar spune, în fundul unei nişe întunecoase. În lipsa unei gloate de turişti gură-cască, care să facă vâlvă, era s-o ratăm monumental. În schimb, negreşit, am căutat şi am atins superstiţioşi, picioarele statuii vechi de bronz a Sf. Petru, pentru noroc.

Despre Baldachinul central ce să zic? Puţin exagerat, extravagant de-a dreptul. Sau aşa e stilul baroc. Bronzul a fost luat de la Pantheon şi turnat pentru obţinerea celor 4 stâlpi de susţinere spiralaţi şi ornaţi cu frunze de măslin. Rezultatul se apropie de arta bijuteriei. Tot la categoria bijuterii aş încadra şi monumentul funerar închinat papei Alexander VII, realizat de Bernini la 80ani, în marmură roz. Aştepţi ca marmura, câtu-i ea de tare, să fluture la adierea curentului, atât de bine sunt realizate faldurile vestmintelor şi acoperământului funerar. Iar în capătul basilicii, într-un altar anume închinat, găsim Sfântul Scaun sculptat tot de Bernini, în lemn şi aur, garnisit cu toate simbolurile creştine şi papale.

Deasupra, filtrează lumina ferestrele cupolei gigantice. Am urcat, cum altfel, să vedem lumea şi din vârful Domului. Ai piedi. Pe scări, întâlneşti la diferite nivele tot soiul de uşi masive care duc, cine ştie, poate la oficii, birouri sau alte camere secrete. Sus, e un fel de părculeţ fără iarbă pe acoperişul vălurit al basilicii. Alei sinuoase dau roată luminatoarelor, coşurilor şi altor obstacole sau duc la magazinaşul de suveniruri sau la oficiul poştal. Ghivecele cu flori şi boscheţi dau o notă plăcută. Fiecare luminator sau turn este izolat cu gărduleţ alb iar pardoseala este un mozaic neted din dale frumos îmbinate. Poţi admira statuile de pe frontispiciu, în toată splendoarea lor,  de la mică distanţă, dar din unghi dorsal. Şi mai poţi urca sus de tot, chiar pe cupola domului, pe o pasarelă îngustă, bătută de curent sau vânt, însă cu perspectivă de 360 grade. Dai ocol şi vezi toată Roma la picioare. Merită!

Anunțuri

6 Responses to Despre Vatican

  1. Pingback: Top 10 destinaţii favorite « Catherine's crossroad

  2. catherine says:

    domnule doctor, nu te pot asculta chiar întru totul! dar mă străduiesc… 🙂

  3. Catalin says:

    Ai ratat acoperișul lui Victor Emanuel? 🙂
    Și acolo aveai ce vedea …

  4. catherine says:

    da, da, urcuşul e provocator! eu am o pasiune să urc în mai toate turnurile/acoperişurile vizitabile 🙂

  5. Andra :) says:

    Citind articolul tau, mi s-a facut dor de Vatican si de Roma 🙂 Pe mine, mai mult decat biserica San Pietro in sine, m-a incantat privelistea din varful ei, precum si drumul pana acolo – urcatul scarilor a fost o adevarata provocare.

  6. Pingback: Treceți și pe la ei (3) | Cronicile Ancuţei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: