Transfăgărăşan, confirmări

Pentru că am fost acum ceva timp pe Transalpina şi nu i-am recunoscut superioritatea faţă de vechiul Transfăgărăşan, am decis să-mi împrospătez amintirile. Despre prima noastră şosea prin munţi, dată în folosinţă la sfârşitul anilor 70, după ce fusese construită în timp record de numai 4 ani se vorbeşte azi mult mai puţin. Toţi ştiu că a fost construită de Ceauşescu cu mâna de lucru a armatei, cu proiectare şi inginerie 100% românească şi că e închisă cam 8 luni pe an. Mai puţini ştiu de ce s-a construit şi cum. Evident, megalomania dictatorului a avut mare pondere aici, dar ideea s-a născut în urma evenimentelor din Europa din 1968, ca o soluţie strategică pentru deplasarea unor forţe armate peste munţi. Bun, nici paranoia nu-i era străină! Cert este că în iarna lui 69 s-a dat ordinul oficial de începere a lucrarilor unui drum de la barajul Vidraru în sus spre creste, cu străpungere şi continuare pe versantul nordic până jos, la Cârţişoara. Iniţial avea utilitate strategică şi de exploatare forestieră. După un an, planul s-a modificat, drumul urmand să devină şosea naţională. Că i-au venit lui Ceaşcă gânduri duioase pentru popor, că i-a venit cheful de recorduri rutiere sau că i-au mai tăiat ruşii din avânt nu se ştie, fapt este că lucrările au luat o amploare mai mare şi un ritm incredibil. S-a lucrat non-stop, zi şi noapte, vara şi iarna. Dacă acum, pe asfalt, pe drum amenajat şi sigur, circulaţia e închisă noaptea şi pe timp nefavorabil, îmi dau seama cam cum se urca şi cum se lucra în şantierul aflat la aproape 2000m altitudine! Statisticile oficiale dau cifre modeste de pierderi de vieţi omeneşti – 30 sau 40; legendele şi poveştile celor ce-au luat parte vorbesc despre câteva sute. Adevărul o fi undeva la mijloc.

Noi am luat drumul către Curtea de Argeş într-o frumoasă dimineaţă de septembrie. Nu ne-am oprit să vedem unde-a zidit-o Manole pe Ana lui. Era şi cam devreme, pe la 8, pentru aşa ceva. Am vizitat însă Cetatea Poenari, aflată la câţiva km înainte de barajul Vidraru, în cheile adânci ale Argeşului, cocoţată pe un vârf de stâncă. La cetate se urcă pe jos, din şosea, pe o potecă amenajată prin pădure, cu trepte (vreo 1400), balustrade şi panouri explicative ici-colo şi se plăteşte un bilet de 5 lei de persoană, sus, la o căsuţă de control aproape de finalul urcuşului. Altitudinea mărişoară (850m), urcuşul abrupt şi ora matinală ne-au cam scos sufletul, ce-i drept. Noroc cu priveliştea şi lumina de dimineaţă, care ne-au mai alinat obida. Aşa că, odată ajunşi sus am regăsit puteri să zburdăm printre ruine. A lui Ţepeş sau nu, Poienarii aveau oricum o poziţie care merită toţi banii! Stânca dotată cu platou în vârf, pe care a fost construit postul, e un pinten ieşit din corpul muntelui, înconjurat pe trei laturi de hăurile abrupte. Firul apei, împletit cu-al drumului, dă ocol cuminte, în fundul văii. Sus e linişte şi, fiind senin, se vede clar până hăt departe: înapoi către dealurile argeşene, înainte către înălţimile muntelui, pe care şoseaua le abordează curajos cu viaducte şi serpentine. După fotografiile de rigoare şi o pauză de-un biscuit, am coborât agale.

drumul către cetatea Poenari

vedere din cetatea Poenari

cetatea Poenari

Următoarea oprire a fost pe baraj. Pe baraj am fi zis „iată manelismul la cota (de altitudine) maximă!”, dar asta doar pentru că nu ajunsesem încă la Bâlea. Prin comparaţie, barajul Vidraru nu e decât o oază colorată şi gălăgioasă, o oprire de belvedere şi gustărică pe marginea lacului. Terase şi tarabe, sus lângă statuia lui Prometeu, maşini şi turişti pe baraj, mizerie peste tot.

vedere de pe baraj

Vidraru

plimbare cu barca pe lacul Vidraru

Vidraru

Prometeu

Am admirat cu fiori pe spate hăul ce se cască pe lângă peretele înalt de 166 de metri şi am pornit mai departe pe şoseaua transfăgărăşan propriu-zisă. Jale! Primii 30 km, poate mai mult, poate mai puţin, cine mai poate număra cu nervii zdruncinaţi, sunt într-o stare jalnică. Practic, pe tot conturul lacului şoseaua este ciuruită de intemperii şi lăsată de izbelişte. Abia-abia, după ce lăsăm lacul în urmă şi încep serpentinele drumul devine prietenos. Şi pustiu. Şi urci spre înălţimi. Nu vreau să-i iau neapărat apărarea, dar mie mi s-a părut la fel de copleşitor şi măreţ şi frumos ca întotdeauna. Are un farmec subtil, un aer de „dintotdeauna”, e ceva atemporal între crestele semeţe printre care te tot caţeri, gânganie neisprăvită, să ajungi cerul. Dacă nu te uiţi înapoi, ai senzaţia că eşti într-o căldare din care n-ai să ieşi nicicum. Dar înapoi sunt văi ameţitoare pe care le-ai urcat deja şi firul aninat de stânci al şoselei îţi arată drumul parcurs. După cabana Pârâul Capra, cascada Capra şi  încă un set de serpentine săpate în piatră, gata. Urmează tunelul. Şi despre el, ca şi despre întregul traseu au circulat diverse fabulaţii – că i s-ar fi proiectat porţi imense de oţel care să poată bloca drumul în caz de război, că ar avea amenajări astfel încât să servească drept adăpost pentru tancuri şi alte blindate, etc. Fapt este că pe o lungime de aproape 1km, într-o lumină cam chioară străbaţi trupul muntelui. Are şi trotuar pentru cei care doresc s-o facă la picior, în bătaia aspră a curentului. Iar la ieşire, ce credeţi?! Urmează alt tunel. De data asta, viu. Imediat ce ies din munte, maşinile rulează melceşte cu 10 la oră pe şoseaua mărginită stânga-drapta cu tarabe ticsite cu marfă şi clienţi.  Muzica urlă, grătarele sfârâie, câinii de pripas mişună, lumea se târguieşte pe produsele rustico-kitch, alimentare şi suvenir, de provenienţă incertă şi oricum îndepărtată. Nu-mi închipui că fabrică nimeni, pe o rază de câţiva km buni, nimic, deci tot din satele de jos, din vale sau chiar din oraşe mai îndepărtate (nu mai votbim de China) cineva a adus tot calabalâcul. Atâta timp cât cineva se va găsi să cumpere (la supra-preţ) vaze din lemn sau lut, mileuri sau şorici, altcineva i le va aduce şi în mijlocul pustiului. Legea comerţului. Cabana Bâlea Lac, bătrână trecută prin atâtea încercări, şade cuminte suspendată parcă în oglinda lacului. Mai lângă drum, semeaţă şi solidă stă cabana Paltinu, din spatele căreia vezi în zare Ardealul. Nu glumesc. Întrucât crestele, pe versantul nordic sunt mai abrupte şi cu ramificaţii mai scurte, într-o zi senină, poţi cuprinde cu vederea până dincolo de munţi, spre podişul înalt al Transilvaniei.

spre nori

sus, sus de tot

cabana Paltinu

vedere spre Ardeal

De aici în jos coborâm pe spectaculoasele şi celebrele serpentine în ac de păr, toată valea Bâlei, pe sub telecabină, până la cascadă şi mai jos spre Cârţişoara. Senzaţia e de lanasare într-o cursă nebună de săniuş sau de tobogan, pur şi simplu. Valea se aşterne ca un desen geometric, cu zigzagul de asfalt, iar în faţă n-ai niciun obstacol, să te tot duci. Şi când te gândeşti că iarna e plină ochi cu zăpadă!

şoseaua şerpuită spre Bâlea cascadă

popas sub telecabină

vedere de la firul ierbii

Am prânzit pe-un petec de iarbă, apoi am numărat norii şi telecabinele harnice de deasupra, în liniştea întreruptă de câteun motor mai puturos. Am promis c-o să mai trec Transfăgărăşanul din când în când.

o ultimă privire înapoi…

Anunțuri

4 Responses to Transfăgărăşan, confirmări

  1. Pingback: (doar) 10 dintre minunile României « Catherine's crossroad

  2. catherine says:

    da, da! de bifat în agenda verii!

  3. Catalin says:

    La 1 iulie se va deschide Transfagarasanul…

  4. Mira says:

    Cu alte cuvinte, nu s-a schimbat nimic pe şosea :)… Am auzit şi citit multe comparaţii între Transfăgărăşan şi Transalpina, eu cred că fiecare drum are farmecul lui (vorbesc de peisajele pe care le oferă), iar acum că se poate străbate uşor şi Transalpina, urmele vor fi şi aici la fel de vizibile pe şosea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: