De vară, cu aromă de vacanţă

Roma © Taverna dei Quaranta

Mi-am amintit un fel de mâncare încercat la Roma. Era o cârciumioară, sau să-i zic trattoria, prin spatele Coloseumului cu 5-6 mese afară pe trotuar şi încă vreo 15 înăuntru. Mesele aveau feţe de masă din pânză în pătrăţele, mici glastre cu flori de grădină şi şervete albe. Scaunele erau din lemn cu perniţe comode. Răcoare şi miros îmbietor de mâncare proaspătă.  Nu cred că e specific italienilor, dar eu acolo am găsit prilejul să gust fiori di zucchini. Adică flori de dovlecel. Ba, după noi, întrebând pofticioşi, au mai comandat şi alţii această delicatesă.

Trebuie să recunoaştem că dacă au un merit aparte, acela este aspectul atrăgător dat de culorile vii galben/portocaliu/verde. Gustul propriu-zis este oarecum neutru, deliciul preparatului venind din ingredientele puse împreună, fie fineţea unor brânzeturi, fie aroma unor condimente.

Se gătesc în multe feluri, umplute sau simple, prăjite sau coapte aşa că am ales o reţetă care mi-a făcut cu ochiul şi am pus-o în practică.

Flori de dovlecel umplute, la cuptor, aşadar.

Am avut vreo 10 flori, aduse de o colegă din grădina personală. Deşi mi-a adus, aşa cum îi explicasem, doar flori masculine (acelea cu pistil lung, portocaliu) care sunt mai mari, am avut de furcă la manevrare deoarece ele s-au închis treptat după ce au fost culese, până au ajuns în stadiul cocoloş. Poate dacă se trece la preparat imediat după cules e mai uşor. Eu însă, m-am apucat de ele la 12 ore după ce fuseseră culese. Aşă încât, cu infinită grijă şi răbdare, le-am extras codiţa şi pistilul, tăind la baza florii un orificiu cât mai mic. La spălat s-au mai despletit, dar tot strânse şi ciufulite stăteau.

florile curăţate şi spălate

Am pregătit o umplutură uşoară din: 2-3 felii de mortadella tăiate mărunt-mărunt, 2-3 linguri de brânză fină cremoasă (am avut Almette în frigider), 2-3 linguri de alt tip de brânză slabă (telemea de capră), un ou mic, mentă, busuioc, piper şi sare.

ingrediente umplutură

Cu această pastă am umplut florile. Chinuiala naibii, mai ceva ca sculptura în bobul de orez! Pentru că prin capătul petalelor era imposibil să răzbesc, le-am ţinut cu o mână de vârfurile petalelor adunate şi am turnat prin găurica rezultată în urma extragerii pistilului. Am folosit un dispozitiv de ornare cu frişcă (punga de plastic tăiată într-un colţ). Florile astfel burduşite le-am aşezat într-un vas ce merge la cuptor, pe hârtie de copt.

florile umplute

Am presărat bucăţele de unt, parmesan şi un sos alb din smântână subţire, unt şi făină.

 

 

 

 

 

 

La cuptor au stat vreo juma’ de oră, poate mai puţin, până au început să miroasă a ceva bun şi să prindă o crustă apetisantă.

florile umplute scoase din cuptor

Anunțuri

2 Responses to De vară, cu aromă de vacanţă

  1. Mira says:

    Eu am mâncat zucchini umplut, care a fost excelent, uite că acum aflu că şi florile astea pot fi folosite…dar arată minunat 🙂

  2. Catalin says:

    Acum înțeleg de ce-i taverna goală 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: