Mai lăsaţi-mă cu Vama Veche…!

Cu tristeţe şi, pe alocuri, indignare, tot aud în ultimii ani despre „spiritul Vămii”. Să-l reînviem, să-l găsim, să-l păstrăm , să-l trăim la maxim. Oare ştie cineva, dintre cei care folosesc sintagma, ce înseamnă de fapt spiritul vămii, oare se referă ei la adevăratul sens? Sau se gîndesc la cu totul altceva când spun „libertate şi distracţie”?!

În primul rând, cei ce vorbesc acum de Vama Veche sunt prea tineri ca să fi apucat să ştie ce însemna acestă simplă localitate de la malul mării şi marginea ţării, iar  în al doilea rând, au reţinut din ceea ce li s-a povestit doar „libertate şi distracţie”, pe care le interpretează complet diferit faţă de sensul original.

Să tot fi fost prin anii ’80 timpurii, chiar mai devreme, când satul Vama Veche a devenit mai mult decât o adunătură de case sărăcăcioase de pescari şi ţărani uitaţi de lume. În lunile de vară, au început să apară turişti. Nu turiştii din clasa muncitoare care veneau cu bilete prin sindicat, nici cei snobi sau piloşi care umpleau hotelurile şi vilele cu multe stele, nu tinerii care se bucurau de staţiunile noi care înfloreau, salbă, mai la nord, cu alai de distracţii, nu familiile care căutau confort şi facilităţi. Nu. Nişte turişti atipici care căutau linişte, izolare, contemplaţie, nudism, libertate. O libertate care se traducea în simplitate. O elită de intelectuali care se deziceau, măcar pentru perioada limitată a concediului de binefacerile regimului, de propagande, de ipocrizii, de spoiala strălucitoare a societăţii în care trăiau tot anul. Veneau şi stăteau în camere închiriate la săteni sau în corturi.De cele mai multe ori lăsau spiritul artistic să-i anime, pictau, scriau, cântau, beau şi dansau sau pur şi simplu îşi încărcau bateriile răbdării în faţa mării nesfârşite, pe-un petec de nisip. Erau oameni cu bani, educaţi, destui dintre ei umblaţi „pe-afară”, oameni care fie ţeseau planuri de evadare, fie visau resemnaţi la lumi posibile. Era locul unde, mai relaxaţi, puteau etala obiecte primite „în pachet”, băuturi fine obţinute pe diverse căi, un trabuc, o carte-n franceză. N-avea cine să-i iscodească, pe-o rază de câţiva kilometri buni fiind singuri, rupţi de lume. Treptat, locul a căpătat notorietate într-un cerc de boemi. Fel de fel de artişti, mai mult sau mai puţin înţeleşi, veneau să-şi caute muza între tufele de scaieţi, printre scoici şi rapane pe ţărm, locuind cu săptămânile în cortul întins pe nisip sau la gazda. Atmosfera s-a mai colorat. Media de vârstă a mai scăzut şi a crescut apetitul pentru distracţie. Cântecele în jurul focurilor pe plajă ţineau uneori până-n zori, iar o sticlă, două de pălincă încurajau dansul şi sexul liber exprimate. În ’90- ’91 nu era încă decât o singură bodegă în sat, undeva pe dreapta, într-o curte – cineva se „privatizase” şi vindea diverse prostii pe lângă băutura servită la mesele de fier de sub bolta de viţă de vie şi nuci. Apoi lucrurile s-au precipitat. Galopant, de la an la an, „întreprinzătorii” ofereau camere tot mai confortabile celor ce veneau din curiozitate sau din întâmplare şi nu mult a durat până s-a ridicat prima vilă. Turiştii de masă au descoperit rapid că e mai ieftin şi mai cochet să iei o cameră aici decât la hotelurile vechi comuniste intrate pe mâna rechinilor din staţiuni. În plus e mai frumos, mai original. Vechii vilegiaturişti s-au trezit împresuraţi de tineri gălăgioşi, neobosiţi, dornici de dezmăţ şi bravadă. Rebelii entuziaşti post-decembrişti au cotropit locul şi şi l-au adjudecat. Se potrivea mănuşă: spaţiu larg neîngrădit pe plaja pustie pentru nudism (forma primară de libertate pe care au descifrat-o), focuri pe plajă (ca-n filme, ca-n haiducie), dans neobosit, sex şi băi nocturne în mare ( energie şi alcool), cazare ieftină sau gratuită la cort, locaţie îndepărtată cu iz de „capătul lumii”. Ofertele s-au pliat îndată pe dorinţele celor ce cereau băutură, muzică şi inedit. Au apărut cherhanale şi localuri din nimic, baruri improvizate şi gherete non-stop, o paradă colorată de idei trăznite şi originale. Iar pentru că era locul unde vedeai cei mai mulţi bărbaţi cu plete şi barbă şi pentru că, aşa cum spuneam, vamaioţii aveau acces la cultura, implicit şi muzicală, europeană şi ascultau rockul impecabil şi fără moarte al anilor 60-70, au venit concerte, festivaluri şi alte manifestări artistice pe genul rock, folk cu tot tămbălăul aferent. Şi deja putem vorbi de noul spirit confecţionat iute ca o scamatorie, de noua tentă dată Vămii, pe care azi o tot trâmbiţăm drept „adevăratul spirit al vămii”- când de fapt, nu e decât haina lucrativă şi împopoţonată cu care am îmbrăcat un loc unic şi inefabil sufocându-l.

Mda, spiritul Vămii a dispărut treptat din aceste locuri. Dacă libertatea însemna linişte şi relaxare în comuniune cu natura, dacă însemna să te poţi plimba la malul mării , să poţi admira un răsărit magic sau dansul pescăruşilor la apus fără să te deranjeze nimeni, acum libertatea înseamnă gălăgie, mizerie şi haos. Înseamnă să-ţi faci loc cu coatele printr-o mulţime de oameni beţi sau drogaţi, să-ţi astupi urechile de vacarmul celor 3-4 muzici care se aud simultan ca să admiri marea ce aduce la mal ambalaje goale pe nisipul plin de coji de seminţe. Mâncarea şi cazarea, cu mici excepţii, sunt scumpe şi nesatisfăcătoare, supra aglomeraţia de oameni, de construcţii şi de maşini este sufocantă exact ca-n orice staţiune românească tradiţională.

Din fericire spiritul adevărat al vămii a rămas în memoria şi sufletele celor care l-au înţeles şi apreciat şi se găseşte în alte locuri pe care, cu învăţătură de minte, nimeni nu le mai popularizează inutil. Ele există doar pentru bucuria celor care le găsesc şi oferă libertatea şi distracţia, garantat.

Deci nu mai bateţi toba cu vorbe goale şi nu ne mai chemaţi să „reînviem spiritul Vămii”. Chemaţi-ne în staţiunea Vama Veche şi atât!

Anunțuri

10 Responses to Mai lăsaţi-mă cu Vama Veche…!

  1. Pingback: Septimiu Sărățeanu, vamaiot bătrân sau cum să folosești Vama pentru audiență | Alexandra Marinescu - Portofoliu

  2. Pingback: (doar) 10 dintre minunile României « Catherine's crossroad

  3. gold account says:

    Tinerii boemi si-au pastrat totusi un loc al lor pe plaja langa cate un foc de tabara, cu chitara in mana distrandu-se frumos pana la ivirea zorilor. Vor sa pastreze traditia si sa mentina viu spiritul Vamii, campeaza pe plaja si admira rasaritul de soare, se bucura de apusuri superbe.

  4. Pingback: Sveti Georgi&Shablenska Tuzla « Pieces….

  5. Pingback: Mai lăsaţi-mă cu Vama Veche…! « Catherine's crossroad | Șmen.ro

    • A. says:

      Aoleu ce babă e! Stai să vezi când începe să ne povestească despre cum se adăposteau de bombardamentele din al doilea război mondial!

      O observaţie: e un pleonasm a spune că lucrurile se „precipită repede”.

  6. catherine says:

    desigur că i-am prins 🙂 însă important nu e să trăim toate timpurile şi fenomenele, ci să le înţelegem. părerea mea.

  7. Iri says:

    dar de unde stii tu toate lucrurile astea despre vama? ca nu cred ca ai prins si tu anii 80 acolo.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: