Sărbătoarea tuturor sufletelor

Katy neni îşi duce cu seninătate povara anilor mulţi ce au încercat-o în fel şi chip. Piatră tare, cum îi spunea primul soţ, a înfruntat toate câte i-a dat Dumnezeu şi a răzbit dincolo de 80 de ani. Şi-or mai fi şi alţii înainte.

În dimineaţa rece de toamnă, încotoşmănată bine în bulendre, purtând într-o traistă oarece unelte de grădinărit, calcă apăsat dar mărunţel pe drumul spre cimitir. E mult de mers şi-un pic la deal, dar ea e obişnuită cu mersul pe jos în orice anotimp. În poarta paznicului cimitirului se opreşte să-şi mai tragă sufletul.

–          Deja vii, Katy neni? – o întâmpină nevasta omului, ce trebăluia în curte.

–          Apăi, vin, vin, că-i de treabă…  Şi trece încet prin curtea gospodăriei, c-aşa-i la ei, paznicul străjuieşte cimitirul cu propria-i gospodărie, pe drumul năpădit de iarbă, printre pruni, pe lângă grădina de legume, care te scoate în aleile tăcute ale ţintirimului. De-aici intri în lumea celor veşnice. Copacii foşnesc tainic şi solemn, se-aude câte-un bocănit de unelte, de la vreun gropar care munceşte, poate un cotcodăcit îndepărtat. Locurile le ştie de mititică. Venea însoţind bunicii în câteo dupăamiază de duminică, toţi îmbrăcaţi frumos, cu buchete de flori strânse din grădină. Făceau turul tuturor neamurilor îngropate iar copiii ascultau poveştile despre fiecare „ uite, aici e moşu, care s-a întors de la muncă din America şi s-a îmbolnăvit de piept pe vapor…”, „aici e mătuşa Anna, care a avut 10 copii, unul stă acolo, în centru, lângă dispensar, altul…” şi tot aşa. Bunicul făcea glume morbide „…mie să-mi puneţi palincă şi vin în ghivecele astea mari, în loc de flori…”, care stârneau râsetele copiilor şi fulgerele bunicii. Ultima oprire era la cripta îngrijit amenajată din timp; bunicii îi pipăiau piatra rece şi oftau greu întrebându-se cum le-o veni rândul. Acum mormântul lor e vechi şi înnegrit de vreme, dar nu uitat. Nu, nu! Ia hai să-ncepem de la ei – zice Katy şi coteşte pe cărarea îngustă, printre tot mai numeroasele locuri de veci. Şi se apucă gospodăreşte şi primeneşte, curăţă buruieni, aruncă flori veştejite, şterge pânze de paianjeni pe la fiecare piatră dragă. S-au strâns atât de multe. La câte un moment de răgaz, aruncă privirea ageră în jur şi mai zăreşte cunoscuţi „ Uite-o pe Rozi, săraca, văduvă de numai câteva luni – eh, mormântul lui bărbatu-so e încă proaspăt şi îngrijit ca rondurile de flori din parc!….uite-l şi pe Lajos de sub pădure, e mai tânăr decât mine şi ce se mai ţine de şale…oho, la familia Gal au făcut deja curăţenie, că anul trecut n-a dat nimeni pe-aici, le-au aprins vecinii o lumină …” Rând pe rând, oameni din sat sau de aiurea apar şi trebăluiesc la morminte.  Se face amiaza între timp. Sub soarele înşelător de toamnă,  Katy îşi strânge broboada mai bine pe cap, se scutură pe poale de vreun ciuline agăţat şi pleacă mulţumită de orânduiala făcută. De-acum se poate veni cu lumina pe la toţi cei adormiţi.

A doua zi, spre seară un vânt subţire şi rece a început să zburătăcească frunze ruginii prin aer şi pe uliţe. Cu toate astea, din case ies pâlcuri-pâlcuri, oameni cu braţele pline de flori. Şi străzile forfotesc de maşini venite de la oraş, ori chiar de la distanţe şi mai mari. Toţi se îndreaptă spre cimitir. Se întâlnesc neamuri, vecini, prieteni din copilărie care nu s-au văzut de mult ori doar de ieri. Şi grupurile alcătuiesc aproape o procesiune care înaintează în pas agale, spre uliţa cu şanţuri încă verzi şi nuci bătrâni şi falnici. Poarta cimitirului e larg deschisă.  Toată lumea intră pioasă şi se împrăştie pe la lăcaşurile rudelor îngropate mai recent sau mai de demult. Se aşază florile în urnele de ciment sau direct pe pietrele de deasupra gropii, se pun coroanele mici de frunze şi flori, tradiţionale şi multe lumânări aprinse. Se stă la taifas pe marginea mormintelor. Fără plânset şi jale, cu linişte şi împăcare, despre vieţile celor ce s-au dus, despre întâmplări recente pentru cei care au fost plecaţi. Se fac bilanţuri şi socoteli – cine a mai plecat, cât a mai trecut de când s-a dus unul şi altul. Se îmbărbătează proaspeţii văduviţi de prezenţa vreunei rude. Şi mai presus de toate, se stă acolo, se priveghează luminile aprinse pentru sufletele morţilor. Iar sufletele viilor se deschid singure, pe nesimţite şi se lasă pătrunse de sentimentul veşniciei, al conştiinţei rădăcinilor şi continuităţii neamului. Şi poate de aceea se pleacă uşor, cu multă împăcare de sine, târziu spre case.

Katy neni murmură rugăciuni concentrată şi suspină privind flăcăruile dese ale lumânărilor. În ele vede chipurile dragi ale celor duşi, aşa cum le-a păstrat memoria, frumoşi, luminoşi, veşnici. Dincolo de ele, vede chipurile nepoţilor veniţi de departe – cei mici, distraţi, nestăpâniţi, frumoşi, cei mari, serioşi şi pătrunşi de căldura revederii locurilor. Zâmbeşte în sine bătrâna, mulţumită că va avea şi ea lumină în vecii vecilor, amin.

 

Sărbătoarea de Luminaţie, adoptată de toţi creştinii, în Transilvania, fie ei ortodocşi, catolici sau protestanţi, se ţine pe 1 Noiembrie şi reprezintă pomenirea tuturor sufletelor celor morţi de către viii rămaşi aici, cu flori şi lumină.

Anunțuri

2 Responses to Sărbătoarea tuturor sufletelor

  1. Pingback: Din nou, Sărbătoarea tuturor sufletelor | Catherine's crossroad

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: