Poveste de iarnă

searaCum intri în curte pe poarta mare din lemn, ai dinainte aleea largă pietruită frumos care duce la casa din fund, pe mâna stângă casele noi, iar în dreapta zidul înalt năpădit tot de trandafiri căţărători albi şi roşii. Din strada tăcută şi cenuşie n-ai fi bănuit ce aer primitor te-ar putea aştepta în spatele zidurilor şi-al porţilor înalte, opace şi mute ale caselor săseşti. E linişte, ger şi miroase un pic aspru de la fumul coşurilor din jur. Cartierul liniştit cu străzi lungi şi clădiri cu acoperişuri mari străpunse de ochiurile de aerisire care le dau un aer uman, ba fioros, ba şugubeţ se întinde paşnic la poalele cetăţii. Oameni vezi puţini, numai cu treabă, grăbiţi. Turişti, mai deloc; cei care sunt totuşi în oraş, frecventează pieţele principale, animate şi ornate pentru sărbători. E linişte subţire de amiaz’. O simplă scârţâietură de poartă, un strigăt de copil ori un lătrat de câine ar putea s-o sfâşie, dar nimic din toate astea nu se întâmplă. Şi vorbele se aud mat, fără ecou ca şi când avem un clopot uriaş de sticlă deasupra noastră.

Gazda ne primeşte cu zâmbete. Ne-a aşteptat cu focul pornit încă de dimineaţă, aşa, ca să fie camerele calde şi prietenoase. Ne pune toate la îndemână, ne învaţă să încuiem şi să descuiem poarta, apoi se grăbeşte să plece. Are un botez în familie.

Camerele sunt mari, luminoase, mirosind a lemn şi-a curat, de-ţi vine să te faci colac, precum o pisică, pe un fotoliu şi să dormitezi până la primăvară. Ori măcar vreo două ceasuri. Dar nu stăm, ne aşteaptă oraşul.

Străzile tăcute ne duc înspre cetate, aducându-ne tot mai aproape de zidurile vechi.

La o răspântie văd înscrisul ponosit pe-o clădire: „La Mielul Alb”, cofetărie. E una dintre cele mai vechi construcţii din oraş, întâi casă, apoi extinsă, devine han cu cârciumă vestită. Azi nu pare să mai fie nimic, doar numele scris cu litere negre gotice, de-o şchioapă. Deşi este listată în ghidurile cu obiective turistice, nu se vizitează propriu-zis, ci probabil, din mers  se bifează ca văzută. În jur, zeci de alte detalii ne induc atmosfera vechiului târg. Un acoperiş înalt cu ţigla afumată, o poartă scorojită, o feronerie greoaie sau un calcan subrezit de timp.

colaj sibiu

Trecem pe sub Podul Minciunilor, din păcate, odată cu maşinile care încă au acces în centrul istoric şi ne oprim să-i admirăm fragilitatea  şi dantelăria prea cochete între zidurile solemne. Numele nu i se trage de la nicio minciună sau mincinos celebru, e mai degrabă o greşală îngăduită şi perpetuată în limbajul heterogen al oraşului. Între români, saşi, unguri, austrieci de la Liegenbrücke (podul culcat) a fost doar un pas până la Lügenbrücke (podul minciunilor) şi aşa i-a rămas numele. Mai interesant însă este, cum abia mai apoi s-a creeat o legendă urbană în jurul lui. Dacă tot purta numele minciunii, tinerii obişnuiau să-şi ducă iubitele pe acest pod pentru a le face declaraţiile de iubire mult aşteptate. În caz că relaţia se destrăma, erau absolviţi de păcat, că doar jurămintele făcute pe Podul Minciunilor nu pot fi decât tot mincinoase…

podul minciunilor

podul minciunilor

winter jack

winter jack

Gerul muşcă aprig aşa că din Piaţa Mică trecem prin pasajul Cizmarilor, îngust şi misterios, cotim pe după maiestuoasa catedrală evanghelică şi intrăm la cafeneaua numită, cum altfel, decât Wien. Păcat că nu cântă Laci, pianistul-emblemă, jovial şi inspirat ca nimeni altul. Interiorul e cald şi primitor. Mobilierul din lemn masiv, luceşte frumos în jocurile de lumini şi umbre ale lămpilor cu abajur, canapelele sunt confortabile. Servire promptă şi amabilă. Ni se recomandă tortul zilei, ştrudelul tradiţional ori ne sunt detaliate reţetele multor băuturi atrăgătoare din meniu – cafele, punch-uri, ceaiuri aromate. Doar să alegi. Alegem, ne relaxăm, tăifăsuim.

Se lasă seara degrabă. Ieşim iar printre clădirile vechi care stau docile sub iureşul de lumini şi culori noi şi veghează discret forfota străzilor. În Piaţa Mare e târg de Crăciun. Cu dulciuri şi vin fiert, colinde, castane coapte, mini-căluşei, jucării şi brad. Dar şi cu fripturi sfârâind pe grătare şi murături colorate în borcane uriaşe, bundiţe ori căciuli, oale şi vaze din ceramică, bijuterii migăloase, cosmetice, ceaiuri, langoşi, brezel, mileuri, icoane, clovni, ponei adevăraţi şi patinoar. Şi câte şi mai câte. Şi se pune şi-o ninsoare blândă care pare pulbere de aur în lumina felinarelor, dar se aşază, pudră de zahăr peste tot şi toate.

peste case

podul minciunilor

copii

Iar dimineaţa? Dimineaţa ne zâmbeşte şui printre troiene. Ninge într-una vârtos. Oraşul e la locul lui, cu pieţe, cafenele, magazine şi biserici. Ne aşteaptă iar, doar că s-a învelit în omăt greu şi râde pe-nfundate dedesubt. Ochii din acoperişuri sunt ironici, câinii se tăvălesc de-a valma cu ţânci de-o şchioapă prin marea de bezea, ca într-o comedie mută, iar câte-un domn venerabil trece impasibil ca un spărgător de gheaţă în diagonală.

turnul sfatului

turnul sfatului

bruckental

ninsoare la poarta Bruckental

privire indiscretă într-o curte interioară cu dacii şi veselie

privire indiscretă într-o curte interioară cu dacii şi veselie

ninsoarea

ascunşi

peste case ninse

sibiul...

sibiul…

Aşa s-a prezentat Sibiul meu drag la ultima întrevedere.

Prin acest articol doresc şi eu să adaug un motiv la campania „499 de motive să fii turist în România” organizată de prietenii de la Ghiduri Turistice împreună cu agenţia de turism Turist Center. Împreună trebuie să promovăm frumuseţea ţării noastre România!

Anunțuri

12 Responses to Poveste de iarnă

  1. Cora says:

    Foarte frumos articol! Mi-a plăcut!
    Baftă la extragere! 🙂

  2. Ana Maria says:

    Superb, sper cu prima ocazie sa ajung si eu :). As vrea o vacanta la Sibiu, Sighisoara si Biertan . Pozele tale sunt fantastice !!

  3. catherine says:

    Hi hi! Chiar de la pufoşenia omătului mi-a venit ideea titlului, m-ai prins 😉

  4. Anda says:

    O poveste extraordinar de frumoasa, scrisa cu mult talent. Love it! Am prins si eu Sibiul in Ajun de Craciun la fel de pustiu, dar cu mai putina zapada (Ajun de Craciun in Sibiu: tiramisu, biserici, piete si mai ales bucurie ). Inca o data, un articol mi-nu-nat!

    • catherine says:

      Hei şi al tău e grozav, iar pozele sunt pe măsură!

      • Anda says:

        Multumesc, dar nu se compara cu al tau. Eu am fragmentat in doua articole ultima mea vizita la Sibiu si n-am prins zapada, asa ca inspiratia s-a trezit de-abia dupa ce am mancat acel tiramisu!:D. Fotografiile tale sunt superbe, omatul pufos le da un aer de poveste

  5. Catalin says:

    O capitală cu o arie restrânsă…

  6. Adriana says:

    Sibiul este cea mai importanta capitala turistica si culturala din centrul tarii! Merita vizitat cel putin o data!

  7. wish2go says:

    Foarte frumos, mi-e dor de acele locuri…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: