Despre Paris şi nu prea

De mic copil am luat contact (ca şi toată generaţia mea, probabil), prin intermediul cărţilor, cu lumea Parisului din secolele 16-17-18. Regi, cardinali, cavaleri şi contese îşi desfăşurau aventuroasele vieţi pe străzile, în palatele, catedralele ori pădurile pline de mistere ale Parisului. Ajunsesem să cunosc nume de piaţete şi bulevarde, îmi deveniseră tot atât de familiare cât şantierul din spatele blocului, în ale cărui fundaţii ne jucam inconştienţi cu ţevi de plastic şi cornete de hârtie… Apoi am mai crescut şi au venit şi alţi autori să contribuie la zugrăvirea Parisului din mintea mea. Balzac, Zola, Hugo, dar şi ai noştri interbelici care povesteau care mai de care despre studii şi călătorii prin Paris, eternul magnet. Plus filmele. Aşadar, aveam o idee, o imagine. Şi m-am dus să văd cu ochii mei într-o bună zi. Mare dezamăgire! M-am întrebat adeseori unde am greşit, ce mi-a ascuns farmecul mult trâmbiţat, ce m-a deranjat, unde a pierdut bătălia pentru un loc fruntaş în inima mea? Dacă iau pe rând fiecare obiectiv vizitat, toate locurile cercetate şi fiecare zi în parte, găsesc desigur multe plusuri. Însă la final, tot pe minus iese bietul Paris.

De exemplu, de cum am descins pe străzi n-am remarcat nicidecum femei stilate şi seducătoare, ci bărbaţi îngrijiţi, supli, îmbrăcaţi cochet şi parfumaţi. Asta ar putea fi îmbucurător, nu? Da, doar că deranjant de mulţi dintre ei, bărbaţii, se ţineau de mână sau de talie şi se sărutau la colţ urându-şi „au revoir”. Apoi murdăria mi-a rănit privirea iar meschinăria teraselor cu mese înşirate una lângă alta pe trotuare m-a făcut să le evit.

Notre Dame, ah, Notre Dame mi s-a părut mică şi inocent de luminoasă. Nici un mister, vreo umbră sau secretoşenie n-o învăluiau (în ciuda ploii uşoare de mai, dacă ţin bine minte), iar sus, pe acoperiş, printre turle şi grifoni seculari n-am simţit decât vântul tăios şi-un vertij neplăcut. M-a amuzat comediantul stradal, angajat probabil de cineva (primărie, muzeu, minister de turism?), care nu primea bani de la turişti deşi făcea deliciul publicului, respectiv al sutelor de oameni aşezaţi la coada pentru vizitat turnul. Mai exact, cu o mască caraghioasă, gen Einstein – păr alb vâlvoi, figură ridată, expresivă cu trăsăturile exagerate – lua de braţ trecători grăbiţi provocându-le reacţii dintre cele mai diferite – spaimă, în general – după care, galant le cerea scuze şi eventual le poza.

Tour Eiffel, mai mult decât oricare alt obiectiv turistic, este supra aglomerat şi împresurat de comercianţii ilegali de suveniruri scumpe (şi false). În plus, are un aspect sinistru de fierătanie imensă, dându-ţi senzaţia că mişuni pe sub poduri şi traverse feroviare. Singura ipostază avantajoasă este seara, de la distanţă, de pildă de pe Sena, din batobus (vaporaş cu funcţie de transport în comun). La fel de neinteresante mi s-au părut Champs Elysees, Arcul de Triumf. În schimb am avut un sentiment plăcut ascultând zgomotele înserării în Place de la Concorde sau am simţit relaxare pe treptele din faţa catedralei Sacre-Coeur. Mi-a mai plăcut în Pere Lachaise să rătăcim pe alei descoperind morminte ale unor personaje celebre şi admirând monumente şi sculpturi remarcabile. La fel, e o încântare în grădina muzeului Rodin.

Mi-am putut imagina scene de bal cu decoruri somptuoase şi prinţi şi prinţese în interiorul Operei, Palatul Garnier.

Louvre-ul l-am rasolit în două diagonale aleatoare, din cauza aglomeraţiei şi-a oboselii. Cu siguranţă merită toată atenţia la un moment dat.

Am mai bătut străzi la întâmplare sau în căutarea diverselor obiective, dar n-am fost în mod deosebit impresionată nici de oameni, nici de locuri, nici de atmosferă. Hotelieri, vânzători, portari, chelneri aroganţi, femei neîngrijite, tineri şleampeţi şi gălăgioşi, vârstnici scorţoşi; palate, faţade epatante, pretenţioase care nu de puţine ori ascundeau murdărie ori neglijenţă; agitaţie, zgomot, indiferenţă.  Dezamăgirea a fost cu atât mai mare cu cât jumătate din eroii preferaţi din cărţi găseau şi regăseau mereu Parisul familiar, cald, fascinant. Poate aşa şi este, însă nu pentru turişti? Poate dacă îl abordezi din altă poziţie îţi dezvăluie acea faţă cuceritoare. Regret că nu am avut ocazia să-l cunosc într-un alt context, poate într-un alt timp şi în altă calitate.

opera din Paris

opera din Paris

la Sacre-Coeur

la Sacre-Coeur

sub Eiffel

sub Eiffel

Pere Lachaise

Pere Lachaise

asfinţitul pe Sena

asfinţitul pe Sena

 

Anunțuri

12 Responses to Despre Paris şi nu prea

  1. catherine says:

    Vă mulţumesc tuturor pentru păreri. Nu mă aşteptam să fiu aprobată atât de generos, ba chiar credeam că voi primi numai comentarii care să-mi combată ideile.
    Aşadar, haidem cu toţii la Londra! Sau la Barcelona! 😉

    • Iulian Sirbu says:

      Londra, bineinteles! 🙂 Cat despre Paris, imi pare sincer rau ca nu i’am acordat mai mult timp, ca sa-mi fac o parere articulata despre el! Poate e mai bine asa, am motive pentru a reveni!

  2. La Sacre-Coeur si opera din Paris sunt atat de clare! Si marmura aiaaa… genial!!!

  3. Andra :) says:

    N-am ajuns încă la Paris, dar bineînţeles că la un moment dat aş vrea. Mai mult pentru străzi, cafenele şi parcuri, pentru atmosferă, decât pentru obiectivele turistice clasice. Turnul Eiffel mi se pare un kitsch maxim, cel puţin ziua, când nu e luminat, nu înţeleg de ce toată nebunia asta…

  4. Catalin says:

    Nebunia cu cornetele din hartie a demarat dupa ce la cinematografe a rulat un western. Unul dintre actori, ramas fara cartuse, isi lichida oponentii tragand in ei cu cornete ce aveau cuie in varf 🙂

    • catherine says:

      Aham. Habar n-aveam de unde vine. Noi, văzând la alţii, am smuls pur şi simplu suportul de prosoape din baie, am sacrificat un caiet şi, gata joaca! 🙂
      Dar despre Paris, nimic?

  5. Ana Maria says:

    Cand o sa ajung o sa iti spun si eu ce parere mi-a lasat :).

  6. phototrinus says:

    Te inteleg perfect, aceeasi impresie mi-a lasat-o si mie. La un moment dat chair credeam ca e ceva in neregula, cine ma auzea ca nu prea mi-a placut Parisul se uita crucis la mine . De exemplu, Roma mi-a placut mult mai mult. Dar ma voi mai duce o data la Paris, cu iubitul, poate o sa mi se para altfel acum, sau cel putin asa sper.

  7. Larisa says:

    Eu cred ca Parisul nu este intr-un fel sau altul, ci depinde de fiecare individ cum il vede. Unii il vad cuceritor, altii il vad lipsit de farmec. Depinde de om, de gusturi, de moment, de stare. Poate depinde si de asteptarile care le-ai avut. Poate Parisul „cantat” prin romane este mult prea exgerat …nu stiu.
    Am tot auzit pareri pro si contra. Mie una mi-a placut, inca imi place si revin cu placere. Recunosc, are si partile lui urate, dar am incercat de fiecare data sa le vad doar pe cele frumoase si a mers.

  8. wish2go says:

    Imi place sa citesc si alte opinii despre Paris in afara de cliseele binecunoscute de genul „orasul luminii”, „orasul iubirii”, „minunea Europei” etc.

  9. Ioana says:

    Perfect de acord cu tine, nici mie nu mi-a placut Parisul si m-am saturat pana peste cap de toate cliseele care-i canta in struna. Paris, orasul iubirii? Brrr, nu multumesc! 🙂

  10. boemul says:

    nu cred că doar pentru turişti… vărul meu, care stă în Franţa de vreo 15 ani şi ajunge de 2-3 ori pe lună p-acolo, mi-a zis că Parisul e exact ca România: frumos, păcat că-i locuit :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: