Bucureştiul în detalii (6)
19 Ianuarie 2013 10 comentarii
De data asta, detaliul se găseşte într-o zonă mai puţin cunoscută a oraşului, deşi centrală. Vorbesc despre perimetrul delimitat de străzile Făinari, Eminescu, Moşilor, un cartier surprinzător, ancorat încă în trecut, un amestec antagonic de case frumoase din secolul trecut, mai bine ori mai prost întreţinute şi magherniţe dubioase, de ieri şi de azi.
Casa cu armură se găseşte pe strada Episcop Radu, flancată de arbori înalţi şi poziţionată astfel încât foarte uşor poţi trece fără să-i observi ornamentul unic şi inedit. Din câteva unghiuri se poate admira însă silueta impunătoare a unui cavaler în armură, ţinând în mâna ridicată un ciocan de fierărie, amplasat tocmai sus pe acoperiş.
Azi într-o stare deplorabilă, casa a aparţinut lui Alexandru Dimitriu, meşter fierar care a lucrat în metal acoperişuri, turle şi alte accesorii la cele mai multe dintre clădirile admirate ale Bucureştiului – Ateneul, Gara de Nord, Palatul Patriarhiei, Primăria sectorului 1, biserica Silvestru, ori ale altor oraşe – Palatul Culturii din Iaşi, de exemplu.
la nr 29, casa cu armură
cavalerul ţine în mâna ridicată un ciocan de fierărie
vedere din spate
vedere de pe o stradă laterală
nu stau departede acea zona dar nu am vazut niciodata casa. Chiar m-ai facut suficient de curios incat sa trec zilele astea sa o caut
Interesant că, deşi casa respectivă e destul de părăginită, ”ciocănarul” cu armură a rezistat cu brio la cutremure …şi n-au fost puţine.
Se ţine bine, da! Păcat de casă….
Andra, nu pot decât să mă bucur! E un serial nesfârşit, practic. Bucureştiul are o infinitate de detalii, unele mai cunoscute, altele mai puţin, şi toate merită atenţie…
Îmi plac mult postările tale cu detalii din Bucureşti 🙂
Plimbandu-ma in acea zona am observat statuia cavalerului. Chiar eram curios care era povestea din spate. Destul de interesant, desi cred ca la vremea respectiva era privit ca un element decorativ de prost-gust. Ceea ce foarte multa lume pierde din vedere cand evoca arhitectura „Bucurestiului de alta data” este ca multe dintre aceste case erau destul de kitschoase la vremea construirii lor. Sunt foarte putine strazi de case unde poti observa un design uniform sau mai bine spus, un stil comun tuturor cladirilor. Nu spun ca este bine sau rau. In fond, farmecul Bucurestiului este conferit tocmai de caracterul lui de creuzet arhitectural.
Nu ştiu dacă e kitsch neapărat. Sigur că este oarecum exagerat şi ieşit din comun, căci nu am mai văzut astfel de decoraţiuni altundeva, dar mie nu mi se pare lipsit de farmec. Şi mai ales mă fascinează că s-a păstrat în timp. şi, în fond, era o mândrie a respectivului meşteşugar, privind meseria sa. Câţi şi-ar decora azi acoperişul casei cu un supradimensionat laptop, să zicem, căci sunt mulţi maeştri în domeniul IT-ului pe la noi…?! 😉
Pingback: Cavalerul fierar | Pieces....
Am trecut de multe ori prin zona, dar n-am vazut luptatorul in armura.. 🙂 Asta apropos de cat de atenti suntem la detaliile din jurul nostru.
cred că acum, iarna, printre ramurile desfrunzite se vede mai bine. totul e să privim şi în sus 🙂