Întâi pe drumuri de fier, Budapesta

BudapestAm plecat spre Budapesta cu gânduri amestecate, adunate din poveştile de călătorie scrise de alţii mai recent şi din mai vechile-mi amintiri personale. Nu putea să fie rău decât dacă vremea ne-ar fi jucat o festă urâtă. Şi n-a făcut-o, ba dimpotrivă, a fost mai bună decât se prognozase. Iar în rest, surprizele s-au ţinut lanţ. Cele bune.

În primul rând, am ajuns rapid (plecând din Arad!), preţ de-o conversaţie mai lungă, cu ochii după soarele neaşteptat de generos care ne dădea speranţe de vreme bună. Autostrada începe după aproximativ 30 km de la ieşirea din ţară, apoi drumul e lin şi drept, perfect. Nici nu-ţi dai seama când ajungi la porţile capitalei vecine.

Budapesta, în zi de lucru, pe la prânz era aşa cum ne aşteptam, pulsa de viaţă. Nu atât de aglomerat ca la noi, cam la fel de urât şi murdar pe la periferie, mult mai organizată şi extrem de întinsă.

Prima surpriză plăcută a fost transportul în comun – nu numai că respectă extrem de strict un orar afişat în fiecare staţie, dar e şi foarte eficient structurat. Practic, cu un bilet 24 hours (în valoare de aprox 5eur) poţi străbate oraşul în lung şi-n lat fără să aştepţi nicăieri mai mult de 5-10 minute şi fără să bâjbâi în căutarea conexiunilor. Mare ne-a fost uimirea să aflăm că budapestanii sunt totuşi extrem de nemulţumiţi de regia lor de transport. În principal îi deranjează tarifele mari (cam 1 euro, călătoria) care le-au fost impuse după evaporări misterioase de fonduri, de subvenţii. Sună cunoscut? Mda. În consecinţă, călătorii încearcă să circule fără să plătească, iar controlorii încearcă să-i corijeze umblând însoţiţi de poliţie. Totul foarte civilizat, de altfel. În orice caz, faţă de jungla noastră. Şi ca să închei elogiul, mai menţionez că la tot pasul sunt afişate hărţi cu traseele tuturor mijloacelor de transport, în staţii panourile informează atât asupra orarului, cât şi a denumirilor staţiilor următoare iar în orice tramvai, autobuz, metrou sunt anunţate opririle, în scris şi vocal. N-ai cum să te rătăceşti sau să nu găseşti o adresă.

Noi, de cum am ajuns în Budapesta, am dat fuga în  Széchényi Hegy, să prindem trenuleţul copiilor în funcţiune. Ştiam că pe timpul weekendului urma să intre în revizie, aşa că voiam să profităm că e abia vineri. Până sus, la staţia de plecare, am urcat cu nu mai puţin celebrul, tramvai pe zimţi (Fogaskerekű vasút). Acesta nu e doar o atracţie turistică, ci un mijloc de transport comun, tramvaiul nr. 60, folosit pentru a scurta drumul pieptiş sau ocolitor până în punctele de interes situate pe deal – spital, şcoli, zone rezidenţiale liniştite. De asemenea îl folosesc biciclişti (au rezervat un loc special pentru biciclete în capătul vagoanelor) ori sportivi care urcă pentru a profita de aleile răcoroase şi liniştite din pădure şi a face mişcare.

în tramvaiul 60, cu zimţi

în tramvaiul 60, cu zimţi

traseul tramvaiului 60

traseul tramvaiului 60, staţii, legături

şinele tramvaiului, cu cremaliera la mijloc

şinele tramvaiului, cu cremaliera la mijloc

principiul de funcţionare, roata cu zimţi - exponat la capătul liniei 60

principiul de funcţionare, roata cu zimţi – exponat la capătul liniei 60

Şi iată-ne sus, la gară. Gyermekvasút sau Trenuleţul Copiilor (fost al Pionierilor) tocmai se pregătea de plecare, aşa că în fugă am năvălit la casa de bilete. O fetiţă blondă cu chip angelic ne-a întâmpinat cu zâmbete şi nedumeriri visavis de vorbele noastre ciudate. Nici noi nu prea ştiam ce vrem, nici ea nu înţelegea ce spunem, aşă că pas să ne lămurim. Cumva-cumva, am primit bilete. Dus-întors, dat fiind că nu ştiusem să spunem până unde am dori să mergem. Ei, şi hop în tren. Uuu-uu! Ciu-ciu-ciu… timp de două ore încheiate. Am şerpuit prin păduri desfrunzite, pe culmi însorite, prin halte minuscule salutaţi de ceferiştii-copii, pe poduleţe şi treceri la nivel cu drumuri, ba chiar şi printr-un tunel. Eram singurii călători. Echipa de controlori – trei naşi mici şi un adult – ne-a urat drum bun în limba germană şi s-a retras în celălalt capăt al trenului. Iar noi am rămas să admirăm peisajul şi micuţele gări La Hűvösvölgy, celălalt capăt al liniei, am coborât şi am aşteptat preţ de 15 minute întoarcerea locomotivei, prilej cu care am şi făcut constatarea că aceasta era fabricată la uzinele 23 August din Bucureşti. O altă surpriză plăcută. Apoi iarăşi tranca-tranca, uuu-uu! până îndărăt la Széchényi Hegy. Pe parcusul plmbării am realizat că puteam să fi coborât la Jánoshegy, pe la mijlocul distanţei şi să admirăm Budapesta din cel mai înalt punct de panaoramă, Erzsébet-kilátó, apoi să luăm telescaunul Libego (aşa cum citisem pe la Viajoa). Să zicem că am vrut să aprofundăm mersul trenuleţului şi cu asta, basta.

Poftiţi în vagoane!

Poftiţi în vagoane!

E pericoloso sporgersi! ...inscripţia e la locul ei, doar că, mai mică

E pericoloso sporgersi! …inscripţia e la locul ei, doar că, mai mică

vagonul miniatural, cu bănci de lemn

vagonul miniatural, cu bănci de lemn

linia îngustă, prin pădure

linia îngustă, prin pădure

ieşisem din tunel

ieşisem din tunel

gara terminus

gara terminus, locomotiva face manevre pentru a schimba direcţia

locomotiva

... e românească!

… e românească!

Am continuat cu metroul apoi, din piaţa Moscova, pe stil vechi (denumire la care budapestanii se pare că nu renunţă deloc), Széll Kálmán actual, până la malul Dunării, în staţia Batthyány. Trebuie spus că staţiile de metrou de lângă Dunăre sunt foarte adânci (+30m), având în vedere că subtraversează fluviul. Aşe se face că, ieşind noi la sus-numita staţie ne-am aflat în fundul unui puţ oblic din care te scoteau ori te scufundau cele mai lungi scări rulante pe care le-am întâlnit. Aproape că nu vedeai capătul dacă priveai în lungul culoarului, iar curentul te făcea oricum să cauţi să-ţi adăposteşti ochii, urechile sau ce-ai mai sensibil. Nicio coafură nu prea rezista. Şi cum ne aburcăm noi pe scara cu pricina, în timp ce mă întrebam ce se întâmplă când/dacă se blochează sistemul, numai ce mă trezesc cu o doamnă venerabilă în braţe. Şi după ea, alta. Când zic o doamnă în braţe, mă refer desigur la capul dumneaei, picioarele rămânându-i câteva trepte mai sus, deşi posteriorul, în mod nefiresc, tindea să-i ajungă tot la cap. Pe scurt, sau una peste alta, (la propriu!) s-a creat o învălmăşeală de capete, funduri şi picioare venerabile însoţită de văicăreala specifică (în atari condiţii, limba nu mai contează, pe cuvânt), învălmăşeală ce ameninţa să o ia la vale, rostogol, căci luată pe nepregătite, nu ştiam nici eu ce să ţin mai întâi – aparatul foto să nu mi se bălăngăne, pe venerabile să nu se întindă în şpagat din lumânare, ori propriile-mi picioare să nu se înmoaie de emoţie şi greutate …?

scări rulante interminabile

scări rulante interminabile

Dar în scurt timp, cu scârţâit şi sunete de alarmă, scara s-a oprit şi în megafoane au început să răsune voci care cereau calm şi atenţie. Apoi ne-am redresat cu toţii şi urma să urcăm per pedes. Dar ce zic?! Însemna să urci everestul pe trepte! Neah. Având în vedere că nu ajunsesem decât la genunchiul broaştei din înălţimea totală, am făcut stânga împrejur, am coborât puţinele scări şi am luat o rulantă paralelă. Babetele încă îşi pipăiau oscioarele ajutate de nişte salvamonţi subterani apăruţi la faţa locului, când noi eram deja sus. De la acest prim incident, cu mare atenţie am analizat în spatele cui mă poziţionam la urcarea lungilor scări! Şi, desigur, am observat butoanele de oprire de urgenţă postate de-a lungul bandei rulante, astfel primind răspunsul la întrebarea nerostită care mă frământa la început.

Iar despre alte frământări şi surprize, într-un episod viitor…

Anunțuri

9 Responses to Întâi pe drumuri de fier, Budapesta

  1. Pingback: De pe blogurile de travel adunate (21)

  2. m88 says:

    Sper să nu te supere întrebarea mea dar… de unde legătura cu trenurile? Am citit blogurile tale și mi-au plăcut mult, mult de tot! Mai ales guest-post-ul de pe trans-ferro!

    • catherine says:

      Mă bucur că ai citit şi ţi-a plăcut!
      Nu e nicio legătură specială cu trenurile. Pur şi simplu, prima parte a călătoriei la Budapesta a avut legătură cu fel de fel de trenuri… 🙂

      • mishu88 says:

        Fotografii legate de infrastructură, locomotivă, plăci de fabricație, acel tuc-tuc, eu te duc, eu te aduc… Sigur ascunzi ceva! 🙂

        • catherine says:

          Ei, dar ce împătimit al trenurilor avem noi aicea…!
          Stai pe-aproape, că mai avem poveşti în sac. 🙂

  3. Pingback: De pe blogurile de turism adunate (21)

  4. Ando says:

    Ce mult mi-a plăcut ! sper că urmează şi alte episoade ?

  5. silvia says:

    in Elvetia,Germania,Austria,asa vechi sunt la moda si sunt un deliciu turistic pentru toti turistii care vin puhoaie de pe tot mapamondul,de dragul de a se plimba cu asa trenuri vechi,considerate de epoca / ca or fi sau nu ? si productie nou nouta daca or fi dupa modelele veci de demult si tot marca de epoca se cheama,…
    adevarul,mai bine este cu asa hirburi vechi de vagoane si tarife mici,decit cu noile concepte luxury si preturi imposibile,…
    si alea facute in comunism le putem considera de epoca,…
    adica marca de epoca produsa in epoca comunismului,….
    sau marca de epoca produsa in epoca socialismului,……
    opinia mea ar avea succes la vestici si la americani,tinind cont ca nu au avut epoca comunista sau socialista,….
    noi am avut de ambele,…
    vesticii doar le-au admirat de la distanta,…
    la fel si americanii,…
    oftind ,deoarece la acea data nu aveau voie sa vina in zona noastra comunista sau socialista,….

  6. Vagonul ala mi-a amintit de vagoanele noastre de clasa a 3-a, de pe vremuri….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: