Retragerea în munţi. Proviziile. Lupta şi victoria


decorAm ajuns la Predeluţ numaidecât ce-am lăsat în urmă aglomeraţia şi gălăgia din poarta şi dimprejurul castelului Bran. Mai linişte, mai mult loc, vile mai rare şi mult verde. Ba, chiar, în curtea hotelului meu părea pustiu de-a binelea. Ca să fie şi mai şi, pe uşa de la intrare era un afiş caligrafic care zicea „închis”. Iaca poznă! Să-mi fie oare potrivnice stelele?! Intru, totuşi, şi dau de oameni buni. Poftiţi, poftiţi, da’ sperăm că aveţi rezervare. Aveam. Aşa că îmi iau în primire cheia, refuz politicos ţuica de bun venit şi fac cale întoarsă să-mi preiau calabalâcul din maşină. Bagaj şi provizii pentru răsfăţ personal. Revin şi mă adresez băiatului de la bar. El mai rămăsese prin peisaj. Ce să vezi, aproape că m-a certat când mi-a văzut sticla de vin pe care îi ceream s-o deschidă. Că nu e bun anul 2012! Cică, pentru rozé, podgoriile de la Segarcea au scos producţii de excepţie între 2001 şi 2006. Mă rog. N-am mai deschis gura să spun că nici nu remarcasem anul pe etichetă, ci alesesem după culoare şi nume, vag amintindu-mi recomandările unor prieteni. Am tăcut şi-am încuviinţat.  Dar individul, exact precum măcelarul din reclamă, îmi ţinea prelegeri. Că nu e chiar aşa de simplu. Învăţase de la un francez., vinul rozé se bea în anume tip de pahar (pe care am aşteptat să-l caute), acesta, paharul, nu se spală orişicum, ci numai pe dinafară (sper că nu am înţeles eu bine şi e vorba de-o clătire înainte de folosire, căci altfel, ar însemna c-am băut după toţi înaintaşii, oaspeţi amatori de vin rozé). Şi-ar mai fi avut el multe de spus şi, poate că, şi eu aş fi ascultat, dacă nu eram cu geanta pe umăr şi cu-n picior deja pe scară, nerăbdătoare să ajung în cameră, să arunc hainele de pe mine şi întinsă într-un pat moale să-mi savurez achiziţia rozé. Deci, merci, au revoir. Încă ceva?! Ah, să nu-i spun maică-sii, şefa, că mi-a deschis sticla de vin cumpărată din altă parte. Bine. Şi, da, sunt singură, am mai răspuns peste umăr, întrebării şovăitor-mirate pusă de tânărul barman, rămas cu şervetul în mână şi privirea rătăcită.

Hotel boutique. Ce-o mai vrea să fie şi asta?! Aşa îmi spusesem când făceam rezervarea. Ia să văd cu ochii mei cum e cu boutique-urile pe la noi. Ca în multe alte rânduri, n-am avut decât să constat apetenţa românilor pentru cuvinte care să sune bombastic în titlu şi atât. Nu că ar avea vreun cusur hotelul în sine. Dimpotrivă, e chiar cocheţel, curat şi frumos aşezat, dar cu nimic diferit de orice altă pensiune din zonă. Bon. Nu e un capăt de ţară. Venisem să mă relaxez şi nimic nu-mi putea schimba planurile.

privelişte din balcon

privelişte din balcon

Un soare generos arunca lumină jucăuşă prin perdele, obturat din când în când de norii fugăriţi de vânt. Se auzeau cocoşii cucurigind victorioşi, ceva păsărele şi susurul unui pârâu în curtea vecină. Era ora leneşă a somnului de-amiaz’, când amuţeşte toată suflarea omenească şi parcă timpul stă în loc.

vedere spre curtea vecină

vedere spre curtea vecină

Roze de SegarceaPe-un platouaş (ei, da, tăviţa de inox, cea cu veşnicele pahare groase din sticlă, înfăşurate în pungi de plastic-anti praf, probabil o invenţie răsunătoare în lumea cameristelor) mi-am pregătit bucăţele de brânză brie, felioare de măr verde, migdale prăjite puţin sărate, mieji de nucă şi câteva fâşii de prosciuto fraged. Am turnat vinul în pahar, să respire. Mi-am făcut un duş şi m-am suit în vârful patului. Apoi, ciugulind câte o îmbucătură şi gustând câte o înghiţitură de rozé, m-am lăsat furată de poveştile din bălţile Brăilei, dintr-un volum de Fănuş Neagu. Phiii, ce descrieri amănunţite şi aşa de bine dichisite încât aş fi jurat că foşnetele pe care le aud vin de la sălcii şi trestie şi plopi înalţi, iar colo, peste gard clipocea  însăşi Dunărea bătrână. Parcă şi mirosea a pepeni, iar caii nechezând pe-aproape erau chiar din poveste. Şi greierii, la fel.

Se făcea că umblam desculţă, grăbită, pe-o cărare, chiar pe malul apei. Mă duceam la şcoală. Vezi-Doamne, era un vis apăsat de conştiinciozitate. Şi cum alergam eu, aşa bezmeticuţă, hop în faţa mea, un pelican (sau cormoran, nu ştiu sigur). Vorbea telepatic. Adică, na, în vise nu prea se aud vorbele, dar eu pricepusem că mă întreba de-o cheie şi de peşte. Unde-i cheia şi ce-am făcut cu peştele. Eram înfricoşată tare, pesemne n-aveam cheie şi peştele îl mâncasem, ori aşa ceva. Dar grija mea era cum să trec de el şi să-mi continui drumul spre şcoală. A naibii, şcoală! Pe urmă, cu fuga mea s-au mai suprapus nişte imagini, scene haotice cu mulţi cai alergând prin vânt, cu iarbă înaltă şi unduioasă, cu mine constatând că-s îmbrăcată-n trenţe, ca o sperietoare de ciori şi cu un omuleţ care venea în fugă, dar nu mai ajungea şi-mi striga ceva ce nu înţelegeam. Ei, şi, după atâta vânzoleală şi alergătură, mă trezesc, cum altfel, decât epuizată, în zgomotul tunetelor şi a boabelor de ploaie în geam. Era în faptul serii, vremea se burzuluia pe-afară iar eu adormisem cu cartea pe piept.

Iar de-aici mi s-a întins dinainte o lungă şi prolifică noapte de mai, în care am descâlcit o mulţime de gânduri ce stăteau bulucite în mintea-mi, am aşternut cuvinte potrivite pentru descrierea unor călătorii frumoase, aproape uitate. Ba chiar am scris şi un fragment de poveste pentru blogul vecin şi prieten, Trans-ferro.

Iar dimineaţa a venit molcomă şi un pic înceţoşată, cu miros de salcâmi şi de cafea proaspătă.

dimineaţa, nu prea devreme

dimineaţa, nu prea devreme

pentru conformitate, am stat la Bran Belvedere Boutique Hotel

pentru conformitate, am stat la Bran Belvedere Boutique Hotel

De ce să mergi la Noaptea Muzeelor?


Prea mainstream? Prea popular? De prost gust?!

Să participi la noaptea muzeelor mie mi se pare o idee bună. Ba, chiar mi-ar plăcea să fie mai des organizate astfel de nopţi. Să vă spun şi de ce.

În primul rând, sunt muzee pe care nu le prind deschise. Au un program mai restrictiv, să zicem, pentru cineva care nu stă weekendurile prin oraş, iar în restul săptămânii munceşte până seara. M-aş mulţumi şi cu program prelungit, „seral” în anumite zile sau perioade, aşa cum are (sau avea) Louvre, program până la 22.00, la un preţ mai mic. Varianta after hours, cum ar veni.

În al doilea rând, sunt expoziţii, muzee care pur şi simplu nu funcţionează în majoritatea timpului şi se activează doar cu prilejul acestei Nopţi deschise. Merită profitat. Personal, aştept Noaptea Muzeelor ca să pătrund în diverse clădiri cărora altfel, le dau târcoale numa’ pe-afară.  Am văzut aşa Şcoala Centrală, Arhivele Statului.

Apoi, e un bun prilej să te plimbi noaptea prin oraş. E lume pe străzi, circulă şi transportul în comun, vremea e plăcută, dacă ai noroc, auzi şi privighetoarea prin vreun colţ de parc.

Sper, cu fiecare an care trece, ca lucrurile să se îmbunătăţească, să apară noi şi noi acţiuni adiacente, să se diversifice gama muzeelor şi exponatelor, să avem de unde alege ceva frumos. Hai să recunoaştem, în Noaptea Muzeelor, semănăm un pic mai mult a europeni, nu vi se pare?

noaptea muzeelor 2013

 

Exerciţiu de primăvară


Dimineaţă, cafea, linişte. Şosea pustie, soare peste bărăgan, lanuri de verde şi foarte verde, rapiţă  galbenă ca lămâia, poduri. Sate prăfuite, nemişcate, cocoşi, turme răsfirate, cai albi, cai negri. Dunăre mare şi leneşă, plopi până la subţiori în apă, berze ocupate.

Dobrogea. Drumuri şerpuite, dealuri verzi, crânguri foşnitoare şi ciripitoare, oi, capre, măgari. Miros iute de fum şi balegă. Turle sclipitoare de biserici sau geamii, liliac la porţi, gutui şi meri înfloriţi. Sarai. Târguşor. Cheile Dobrogei, stânci calcaroase alb-rozalii, iarbă verde şi turme stârnind praf galben. Sarighiol, Beidaud, Ceamurlia, Orgame. Enisala.

Babadag, pădure ca-n poveşti, cu-cu, cu-cu, cântec vestitor de vară. Stejari, salcâmi încă neînfloriţi, câmp arat cuminte, drumuri neasfaltate. Başpunar (fântâna mare). O babă cu basma înflorată, fără dinţi, copii blonzi şi tuciurii, case cu cercevele albastre şi uşi turcoaz. Drum tainic spre inima pădurii, clopoţei, viorele, ochiul boului, vaca Domnului, mierle, ciocănitori, bondari. Frasini încărcaţi de flori albe cu parfum suav, foşnete, triluri, piuituri.

Şi iar drumuri sinuoase printre tarlale, lanuri mătăsoase dansând sub vânt, gorgane în depărtări, mori de vânt, praf, cald. Asfinţit portocaliu-mov-vineţiu peste câmp, deasupra oraşului depărtat şi amuţit.

 

rapiţă şi mori de vânt

rapiţă şi mori de vânt

turn de geamie în Ciucurova

turn de geamie în Ciucurova

 

turmă stârnind praf în chei

turmă stârnind praf în chei

Enisala

Enisala

în pădure

floarea de frasin

floarea de frasin

câmp cu gorgan

câmp cu gorgan

podişul Casimcei

podişul Casimcei

 

 

 

 

Mda. Am fost să caut păduri de liliac. Şi nu le-am găsit aşa de uşor.

Va urma.