jurnal de doamnă şi de toamnă (2)

21 sep. 13

Aseară m-a prins miezul nopţii punând la cale cu blogerii ceva ieşire în Măcin. Degustarea de vinuri, included. Am râs, ne-am hlizit. S-ar putea să fie o idee frumoasă, o întâlnire de toamnă în Dobrogea. Nu are cum să iasă rău.

Adorm greu, din nou. Ba chiar am început să mă trezesc noaptea cu spaimele vechi. Încep să mă pregătesc, mai mult sufleteşte, pentru post. Fizic sunt pe calea cea bună, am lăsat carnea de vreo săptămână, la fel zahărul, băuturile. De mâine las şi cafeaua. Psihic, mai e de lucru. Încă am oroarea de durerile de cap inevitabile, încă mă tem de sfârşeală şi leşin. Cu toate astea, sunt hotărâtă să trec prin toate încercările.

23sep

Weekend greu şi plin. S-a dus ca un fum, totuşi. N-am făcut aproape nimic din ce mi-am propus, însă au apărut altele.

Surpriza plăcută, Les Elephants bizarres ascultaţi în centrul vechi în aer liber, într-o atmosferă absolut lejeră, m-a surprins şi pe mine tot atât de mult cât a încântat-o pe Marie. Apoi, seara, în bar ne-am simţit iarăşi bine ascultând pe Silviu Paşca şi banda lui.

Duminică dimineaţa, în loc de linişte şi tihnă, am avut parte de alergătură, în mare parte, fără folos. Măcar a fost o zi superbă, însorită şi caldă. După-amiaza cu prietenii, la L, în faţa unei mese bogate. Am avut revelaţia că nu putem ieşi din tiparele societăţii în care am crescut, din făgaşurile bătătorite ale mediului nostru. Ne-am văzut părinţii petrecând (în mod absurd, credeam noi, copii fiind) în faţa farfuriilor pline, în discuţii interminabile, redundante, am observat amuzaţi pe nenea X sau tanti Y etalându-şi ticurile verbale şi teoriile răs-cunoscute, am studiat efectul alcoolului în diverse cantităţi asupra diferitelor personaje hilare… Iar acum, nu facem decât să repetăm istoria. Eram şi noi, la rândul nostru, o adunare veselă, apreciind mâncarea bună şi bând, după tabieturi, fiecare băutura preferată şi vorbind, vorbind vrute şi nevrute, toţi un subiect, dar şi fiecare despre altceva, doi câte doi sau toţi deodată, în consens dar şi în contradictoriu, în antiteză sau în coaliţii. Iar după ce ne-am săturat de atâta dezbătut, ne-am retras satisfăcuţi. Halal distracţie! Se cheamă deci că nu mai suntem tineri, suntem… la vârsta a doua?!

 

Anunțuri

One Response to jurnal de doamnă şi de toamnă (2)

  1. Ha, ha, istoria se repeta intotdeauna, doar actorii sunt altii dar jucam in aceeasi piesa….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: