Happy hunting day

În ciuda vremii urâcioase, am fost sâmbătă la mult aşteptata vânătoare de comori urbane, organizată de Ioana de la Viajoa. La vânătoare, ca la vânătoare, adică orice-ar fi, nu pleci fără puşcă. În cazul de faţă a fost vorba despre aparatul foto pe care l-am pregătit cu grijă, cu acumulatori, card şi cablu de date. Şi cam atât cu pregătirile. În rest, am neglijat orice precauţii şi-am plecat îmbrăcată pentru nişte 20 de grade fictive, numa-n jerseu, cu-o eşarfă fluturând la gât. Am avut mare noroc cu plăcinta de dovleac, ale cărei miresme prietenoase mi-au dat zvâc şi poftă de joacă încă de la prima oră şi în plus, mi-a încălzit spatele dogorind prin geantă. (Da, m-am trezit la 7.00 ca să coc o plăcintă perfectă, din care să îmi răsfăţ coechipierii.)

Ne-am adunat la Şosea, în piaţeta Regelui Mihai. Ceaţa nu prea se risipise, ba mai mult, se scutura şi-o bură rece. Dacă adăugăm un vânticel subţire, tabloul e complet. Vreme de stat în casă, sub plapumă. Cu toate astea, încet- încet vânătorii s-au strâns în pâlcuri. I-am zărit şi pe constănţenii cu Vacanţe in doi, care vin de câteva ediţii şi ies fruntaşi, Ştefania şi Mircea. Am văzut-o pe Adriana în chip de vânătoare-mămică, pe Alexandra fotografiind de zor şi multe alte figuri cunoscute.

Am primit harta, indiciile şi întrebările. Apoi am pornit să scanăm străzile. De-a stânga şi de-a dreapta Kiseleff-ului, am cercetat fiecare alee şi fiecare casă. Am căutat castele şi vile. Am identificat bovindouri, monograme, frize, gargui şi alte decoraţiuni. Am recunoscut şi răs-cunoscut stilurile mediteraneean şi neoromânesc. Iulian şi-a descoperit o pasiune pentru dragoni. John ne-a înnebunit cu Michelangelo şi Donatello. Eu m-am îndrăgostit de strada Eliza Zamfirescu, cu aerul ei elegant, din altă epocă. Ne-am mirat cu toţii ce-or fi acelea „finiale”!? Ei bine, sunt nişte ornamente ce împodobesc vârfurile acoperişurilor, aşa că ne-am lungit gâturile şi am verificat şi înălţimile. Am intrat în vorbă cu inevitabilii rezidenţi mai vârstnici care-şi făceau de treabă pe afară. Unul singur ne-a alungat cu vorbe tăioase, în rest am primit indicaţii corecte şi întrebări nu prea indiscrete. Ba chiar, am dat la rândul nostru, unor doamne, îndrumări către o adresă încâlcită. Gardul cu hublouri ne-a ieşit singur în cale, când noi renunţasem să-l mai căutam, în timp ce garguii vulturi şi peşti s-au ascuns de noi şi nu i-am dibuit decât la a treia scotocire a străzii Delavrancea. Am găsit şi struguri copţi şi parfumaţi pe viţe, ori gutui şi mere prin pomi. Am fost discreţi şi cumpătaţi. Am văzut sumedenie de pisici, care de care mai flocoase şi mai colorate, cu rol de paznici, de decor sau chiar de vânători de porumbei. Câini maidanezi sunt puţini prin partea locului. Cu toate astea, trotuarele şi scuarele sunt pline de răhăţei, aşa că nota proastă merge la locuitorii bipezi. O fi aşa de greu să cureţi după propriul câine?! Şi dacă tot a venit vorba de note proaste, n-am putut să nu remarc antagonismul caselor vechi, mai bine sau mai rău păstrate, cu linia mult prea modernă a vilelor noi nouţe. Foarte puţine imobile vechi sunt restaurate în nota originală şi, din păcate, tot ce e construit nou (sau în construcţie la momentul actual) urmează un stil complet diferit de ansamblul zonei. Vedem beton, sticlă, termopane lângă vile atent decorate cu motive româneşti, maure, veneţiene. Mare, mare păcat.

gargui

gargui-vultur

cap de leu şi medalioane zodiacale

cap de leu şi medalioane zodiacale

intrare cu arcadă împodobită cu flori de crin

intrare cu arcadă împodobită cu flori de crin

casă în stare avansată de degradare

casă în stare avansată de degradare

vilă bogat decorată cu elemente mediteraneene

vilă bogat decorată cu elemente mediteraneene

motan prietenos

motan prietenos

 

Unele răspunsuri n-au fost pe gustul nostru, de exemplu uşa neo-românescă ni s-a părut prea puţin semnificativă faţă de ce mai întâlnisem, altele au iscat controverse, cum ar fi motivele mediteraneene, identificarea animalelor fantastice pe frize, însă cele mai multe ne-au smuls exclamaţii de uimire şi admiraţie.

Într-un cuvânt, ne-am distrat. Ne-am plimbat, am admirat colţuri neştiute ale oraşului şi-am mai învăţat câte ceva. N-am mai simţit nici trecerea timpului, abia la punctul terminus, în cafeneaua Tete a tete din parc, am realizat că trecuseră 4 ore, că umezeala ne pătrunsese în oase, că eram obosiţi şi flămânzi. Am predat pozele, am băut ceva cald şi am plecat spre casele noastre. Fericiţi.

Tete a tete, la discuţiile de "după"...

Tete a tete, la discuţiile de „după”…

 

PS. Mulţumesc echipei grozave: Ionuţ Petianu, Ionel Petrişor, Marie şi Iulian Sîrbu, alături de care, dacă n-am câştigat concursul, în orice caz, am câştigat o zi frumoasă!

Anunțuri

6 Responses to Happy hunting day

  1. Ma bucura aceaste fotografii frumoase dintr-un Bucuresti cu parfum de altadata, pe care l-as putea si eu iubi…(daca ar disparea cele noi, despre care vorbesti). Hm, trebuie sa caut mai mult la Jung: traiesc, oare, in trecut?

    Toata actiunea mi se pare faina de tot!

  2. Noemi says:

    M-ai făcut curioasă! Poate aud din timp de următoarea vânătoare de comori. Până atunci, o să mă plimb alandala și-o să încerc să-mi dau seama de ce îmi plac așa de mult casele vechi din București. Iar plăcinta aia de dovleac sună apetisant…mmmm….

  3. ancahm says:

    N-o fi tocmai ăsta farmecul Bucureștiului – eclectismul ? Câte surprize nu ai la fiecare colț de stradă … 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: