Consideraţii matinale despre comunicare

Ieri am stat de vorbă cu un, era să zic prieten, dar nu e, cu un om, da’ nici om nu ştiam, ci doar bănuiam că e, am vorbit deci, cu un bărbat. Am stat la taclale, pe îndelete câteva ore bune, prin intermediul internetului. Că, na, are şi părţile lui bune, internetul ăsta, îţi dă voie să faci discuţii, la o ceaşcă de cafea, fără să ieşi din pijamale şi fără să părăseşti propria canapea, ba chiar în timp ce mai faci şi alte lecturi sau audiţii interesante. Am râs, am comentat, am şi plâns (pe cuvânt) când subiectul a atins coarde sensibile, am schimbat impresii similare sau contrare, am mai aflat câte ceva.

Dar, mai important decât toate, am ajuns din nou la o idee mai veche. Cum naiba se face că vorbim lucruri cu adevărat ţinute pe suflet cu oameni pe care abia îi cunoaştem? Cum se întâmplă că ne regăsim liniştea sau echilibrul ascultând povestea unui străin, în timp ce discuţiile cu cei apropiaţi sunt ca lupta cu morile de vânt, inutile şi halucinante. Cum? Care e secretul comunicării?

Vorbim, vorbim şi nu spunem nimic. Nu transmitem şi nu înţelegem adevăratele sensuri ale cuvintelor de parc-am vorbi limbi diferite. Iar alteori, de te miri unde, primeşti idei întregi, filoane preţioase, teorii explicate mură-n gură. Şi te bălăceşti în cuvinte, exprimând de-a valma gânduri pe care le simţi cum ajung la destinaţie cu sensul intact. Şi faci tumbe de bucurie cu mintea, zbârnâind de atâta satisfacţie.

Nu există, domnule, fericire mai mare pe lumea asta decât înţelegerea între oameni. Simplu, nu?

Mulţumesc, ţie omule, care-ai putea fi prieten, dar eşti încă, doar un bărbat!

Anunțuri

4 Responses to Consideraţii matinale despre comunicare

  1. mosu says:

    comunicarea pe internet are un mare avantaj, nu vedem din interlocutor decat sufletul; nu vedem ca-i un tanar imberb sau un “mos batran”, nu-i vedem buzele crapate de tutun, nici camasa roasa la guler, nici ca-i schiop, chior sau stramb…
    pe alta parte internetul ofera interlocutorului sansa de a nu ne arata decat partea frumoasa a interiorului sau, partea pe care vrea s-o arate…

  2. Diana says:

    stiu exact la ce te referi 🙂 e cumva stranie senzatia si totusi placuta cand gasesti strainul care te intelege din 2 cuvinte, pe cand altii si cu dictionar explicativ si raman cumva departe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: