1000 de km de toamnă românească ( partea a doua) sau Cum să intri şi să ieşi dintr-un şanţ în ovaţiile mulţimii

Dar iată că s-a întunecat de-a binelea, e timpul să plecăm spre casă. Ieşind din cimitir, prin vânzoleala generală, încercăm să găsim maşina parcată lateral, pe biata uliţă, devenită acum, arteră de mare interes. Atâta cât s-a putut, maşini de toate soiurile au invadat-o, lăsând încă pe-atâta loc circulaţiei pedestre abundente şi oarecum haotice. Iată-ne urcate, eu la volan, mama încărcată de sacoşe şi sacoşele în spate, soră-mea alături vociferând la adresa aglomeraţiei. Afară, beznă deasă. Ies din rândul parcării şi scărpinându-mă în cap, mă gândesc cum să mă extrag cât mai lesne din uliţa cu pricina. Din faţă, adică din deal, mai apar maşini, din spate, aşijderea, dar în 500 de metri ies la şosea asfaltată. Hai, zic, să întorc. Dă-te, sor-meo, jos şi ghidează-mă că nu văz nimic şi să nu calc vreun creştin, ori să nimeresc vreun ceva. Şi, cu încetinitorul, evitând oamenii şi sucind de volan când în stânga, când în dreapta, reuşesc performaţa să cobor cu roata dreapta-spate în frumuseţe de şanţ înnierbat. Panică şi palpitaţii. Mama zvârcolindu-se de sub sacoşe dă să sară şi ea afară, ca să evalueze situaţia. Eu, calmă încă la volan, încerc să redresez biata maşină. Lumea în jur, ovaţionează ca la  meci. Din două indicaţii şi-o ambalare de motor, iată-mă-s cu ambele roţi din dreapta în buclucaşul şanţ. No, acuma-i bună! Asistenţa exclamă la scenă deschisă „Ohooo!”. Apoi încep sfaturile şi remarcile. Ale mele, soră şi mamă, se învârt consternate în jur, cu eficienţa găinilor fără cap. Cobor şi eu, cât să-mi pun teatral mâinile în cap, să se vadă că-mi pasă şi nu mă descurc. Nu trebuie mai mult pentru ca în ajutorul a trei femei copleşite să sară toată suflarea din zonă, cu atât mai mult cu cât, dacă nu ne degajau cumva de-acolo, nimeni nu mai putea trece nici în sus şi nici în jos. Aşadar, toată lumea aruncă din braţe flori, ghivece şi alte bagaje şi se constituie într-un grup de criză în jurul maşinii într-o rână. Întrebările şi răspunsurile se întretaie bilingv. Cine-a băgat-o acolo? mi se pare întrebarea cea mai stupidă. Trec peste. S-o tragem, s-o împingem! mi se par mult mai interesante. Se pun cu toţii în spate, în timp ce câţiva îmi explică ce manevră să execut cu volanul şi schimbătorul de viteze. Vrrrumm! Urechea mea detectează şi un Trosc! de rău augur. Aveam să aflu că stopul cedase presiunii unui voluntar prea zelos. Maşina nu se mişcă. Se încearcă o săltare forţată, dar nu e loc şi poziţia e nepotrivită. Alternăm cu împinsul din faţă către spate. Tot nimic. Se trece la planul B. O tractăm! Şi sorţii cad pe maşina care se nimerise să coboare prima pe uliţă şi să rămână blocată în faţa mea. Se transmite din om în om şi maşinilor din coloana formată să se retragă cât e necesar. Se crează ceva învălmăşeală şi agitaţie când ne punem problema cârligului salvator. Ia-l de unde nu-i. Dar grupul de criză nu-i format din fite’cine, oameni neisprăviţi, aşa că vine şi răspunsul salvator: Ia vedeţi, do’mnă dragă, în portbagaj, subt roata de rezervă, trebe să fie un cârlig care se înşurubează aicea. Şi mi se arată o găurică discretă care se iţea în bara din faţă. Dau fuga la spatele maşinii. Deschid şi încep să arunc în şanţ calabalâcul ce umplea haotic portbagajul. Ridic un capac, bâjbâi printre nişte chei şi alte fiare neidentificate şi… găsesc cârligul demontabil. Ura! Apare şi o sfoară zdravănă, de nicăieri. Se face legătura iscusită. După ultimele indicaţii încrucişate „Lăsaţi la punctul mort!”, ”Băgaţi a doua!” se lasă un moment de linişte şi suspans. Most! Acuma! Vrrrumm- vrummm! Aplauze şi chiote de uşurare. Sunt cu toate roţile pe caldarâm în ovaţiile mulţimii. Mulţumim, facem cu mâna, răsuflăm. O iau uşurel dea-ndăratelea, evitând la mustaţă celelalte şanţuri ascunse de întuneric şi-mi recuperez şi familia emoţionată care venea târâş cu bagajele pescuite din locul dezastrului.

Până târziu în noapte, în jurul castronului cu supă cu tăiţei şi-al farfuriilor cu csirke martas, am tot povestit şi-am râs de păţania noastră…

martas

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: