Să dansezi Pugliese şi apoi să mori

Să dansezi Pugliese cu o conexiune bună e ca şi cum ai primi un premiu suprem, e un privilegiu.

E drept, că aşa ceva nu e chiar la îndemână. Mi s-a întâmplat într-o seară când aveam cele mai mici aşteptări, să fiu invitată la un moment dat de un leader bun. Am acceptat bucuroasă şi cu emoţia, ghemuită în suflet, că n-am să fiu la înălţime, am păşit pe ring şi l-am îmbrăţişat. Odată cu îmbrăţişarea lui pereche a venit un fel de linişte. A respirat adânc o dată, încă o dată şi încă o dată, până când s-a produs cumva o fuziune şi piepturile noastre au început să aibă acelaşi ritm. Muzica ne curgea în urechi şi se acumula ca un şuvoi captat. Apoi, când ne-a umplut la refuz, a izbucnit primul pas. Încet şi delicat. Şi ceilalţi, la fel de simpli, la fel de senini. Dar în noi clocotea sunetul bandoneonului şi viorile smulgeau fâşii de suflet. Atunci am înţeles cum poate să moară muzica în tine. O primeşti, o absorbi toată şi o consumi toată. Ea nu intră şi iese ca şi cum ar trece apa printre pietre. Nu. Muzica intra şi reverbera în noi până la ultimul sunet. În afară nu se vedea decât povestea spusă de noi despre ea, prin paşii gemeni şi îmbrăţişarea perfectă. Şuie, aparent incomodă, transpirată, uneori ajustată, dar perfectă. L-am urmat semi-conştientă pe tot ringul, răspunzând, fără să ştiu de unde şi cum ştiam, la toate intenţiile schiţate ori improvizând pe loc, exact cât trebuia. Am făcut paşi şi figuri ale căror nume nici măcar nu le ştiu, văzute sau nemaiîntâlnite, cunoscute sau irepetabile. E foarte posibil ca pasaje mari din melodie să fi stat pe loc, în dansul orb al pauzelor, care pentru noi aveau sens şi încărcătură. Într-o dozare perfectă, am avut şi eliberări de energie intensă, cu paşi ampli şi furie controlată, spirale nesfârşite, triplu-salturi, cine mai ştie.

Poate am dansat doar o melodie sau poate am dansat întreg repertoriul lui Pugliese. Nici nu contează. Mi-am creat una dintre cele mai frumoase amintiri pentru tot restul vieţii.

Doresc oricărui dansator de tango, sau de ce nu, oricărui om,  să aibă parte măcar o dată de un astfel de moment. Totul va căpăta sens şi nici o nereuşită nu va mai părea catastrofală, niciodată deznădejnea nu se va mai arăta, nimic nu va mai sta împotrivă. Pentru că ştii că se poate, pentru că ştii cum e.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: