Ingăduitor, despre frumuseţe

Azi, ce întâmplare ironică, am avut două soiuri de experienţe, legate ambele, de frumuseţe. O dată, mai de dimineaţa, aşa, am combătut o surată care dintr-o pornire ce mi-a rămas neclară, susţinea patetic ce grea îi e povara frumuseţii. E păcat de la Dumnezeu, mi-am zis. Şi dă-i şi luptă. Aproape m-am enervat. Zâna suspina că nu, nu, nu, frumuseţea e big pain in the ass, mai bine fără, ca să se vadă sufletul, inteligenţa, destoinicia în timp ce eu mă căzneam să conving că frumuseţea e un dar, e un privilegiu ce trebuie asumat şi întrebuinţat cu înţelepciune şi bucurie. În fine, am ostenit şi-am sfârşit cu o îmbrăţişare. Cu sau fără frumuseţe, compasiunea e bună oricând.

Apoi, pe parcurs au venit câteva confirmări la rând, de parcă un regizor ar fi aranjat totul în context. Doamna de la curăţenie, m-a oprit la baie când mă spălam pe mâini. Că dacă m-am vopsit, m-am tuns sau ceva. Nu, zic, nicidecum (aveam părul nearanjat de vineri seara, după două petreceri consecutive). Şi-atunci, ea îmi spune ceva absolut dezinteresat şi surprinzător: Nu ştiu de la ce, dar aveţi o frumuseţe ca o lumină caldă, poate vine din suflet… Mi-au dat lacrimile şi m-am prefăcut că-mi scot un fir de rimel din ochi, am strănutat şi mi-am suflat nasul şi am bolborosit încurcată, că da, poate e din cauză că mă simt bine. Frumuseţea, cum o fi ea, te face fericit, fără motiv, aproape din nimic.

Şi mai târziu, un coleg m-a pus să repet ce-i cerusem, recunoscând sincer că se uita la culoarea ochilor mei şi n-a fost atent. Un compliment, spus sincer şi cu atâta inocenţă că mi-a venit să-l sărut pe vârful nasului ca o zână ce mă făcuse să mă simt. Apoi, spre seară, iarăşi, o doamnă frumoasă şi distinsă, în contextul unei discuţii despre o colaborare, mă trăzneşte cu-o remarcă ce mă lasă cu gura căscată. „Eşti aşa de frumoasă în poza aia, încât trebuie s-o publicăm!” asta în timp ce vorbeam, jur, despre jurnalism, iar poza era o simplă formalitate. Mi s-au tăiat picioarele, noroc că stăteam jos.

Poate sunt eu naivă sau excesiv de sensibilă? Poate am o doză mai mare de orgoliu, poate vanitatea mea e fără măsură? Poate sunt prea femeie.

Frumuseţea e chiar frumoasă, e o binecuvântare, un dar. Nu zic să-i devenim sclavi, dar e păcat s-o blamăm sau să nu-i acordăm meritul cuvenit. Parol!

Pentru prima dată în istorie .... postez o foto cu moaca mea, pe blog.

Pentru prima dată în istorie …. postez o foto cu moaca mea, pe blog.

Anunțuri

12 Responses to Ingăduitor, despre frumuseţe

  1. mosu says:

    ooo… privind fotografia imi dau seama cata dreptate au avut oamenii ceia! n-au fost doar complimente!
    legat de text eu cred ca frumusetea are doua fete, cea din afara si cea dinlauntru; intotdeauna am considerat ca frumusetea nu poate deveni rotunda fara una din cele doua fete…
    colega are partea ei de dreptate, frumusetea exterioara poate eclipsa frumusetea interioara; oamenii pot ramane cu ochii pe prima in timp ce a doua, ce razbeste mai greu la suprafata, poate ramane nedezghiocata…
    pe de alta parte parte frumusetea interioara este cea care are consistenta, care are greutate, carne, cea care poate schimba dejurimprejurul…
    dar oamenii se straduie din ce in ce mai putin sa devina cu adevarat frumosi!
    ps: nu stiu de ce dar ca o impatimita de tango ce esti mi te imaginam altfel… 🙂

    • catherine says:

      moşule, moşule, ce vulpoi ăi fi fost ‘mneata la tinereţe, dacă încă, acuma, potriveşti vorbele aşa de şiret…! adică am dreptate şi eu, are şi colega, toată lumea să fie mulţumită, nu? 🙂
      ps. mă credeai brunetă, este?

      • mosu says:

        🙂 absolut bruneta! cam ca fata asta de aici: http://www.articulosweb.net/viajes/tango
        cat despre restuuuul; uite de exemplu despre cumintenie, jur cu mana pe inima ca am fost cel mai cuminte din cartier; si acum tot cumintel sunt; poate nu chiar usa de biserica dar cumintel… 😉
        si treaba cu mosia e discutabila…. 🙂
        iar echilibrul ala voi l-ati stabilit nu eu, n-am incercat nicio impacare… 🙂
        dar daca toata lumea e multumita, atunci e bine, e foarte bine

    • zau? says:

      pai are dreptate omul….sfera era, daca imi amintesc bine, simbolul perfectiunii ales de niste intelepti de demult. frumusetea exterioara, completata de cea interioara….yin@yang…echilibru absolut….frumos!
      frumos, dar imposibil de gasit! utopie curate, moncher! parol (cum zicea cineva)! ai cate putin din fiecare, ai una mai mult si cealalta deloc … dracu’ mai stie in atata aglomeratie de frumusete!?!

  2. Ando says:

    Chiar aveţi „moacă” mişto…doamnă !!!

  3. Anca says:

    Ei, da, in sfarsit te vede omul la fata 🙂 Ar trebuie sa pui poze mai des 😛

  4. boemul says:

    eu te vedeam brunetă, şi nu cu ochi albaştri 🙂

  5. zau? says:

    „floare albastra”. poate ca esti prea femeie si poate ca eu nu trebuia sa zic nimic, cred.

  6. Ioana says:

    „Poate sunt prea femeie” 🙂

  7. Ana-Maria says:

    Draga mea, poza asta este exact intruchiparea celor spuse de…Nina (banuiesc) 😉
    Felicitari pentru curajul de a ‘sparge gheata’ in sfarsit! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: