Azi aleg România.

Avem şezătoare în blogosfera de turism, iarăşi. Devine o tradiţe de 1 decembrie să postăm articole despre România. De data aceasta, despre cum am ajuns să-mi apreciez mai mult ţara/oraşul după ce am colindat meridianele.

Eu o s-o iau cam invers. Adică, o să vă spun că anul ăsta mi-am reconsiderat atitudinea faţă de România şi Bucureşti, fără să fi colindat în mod deosebit şi prea departe. Le-am apreciat întotdeauna, chiar înainte să fi ştiut cum e pe la alţii, însă apoi am fost tentată, să admir străinătăţile, gândind că la noi nu va fi niciodată ca acolo, aşa frumos, aşa civilizat, aşa  perfect. Au început să-mi sară în ochi toate gunoaiele noastre propriu-zise şi figurate, au început să-mi pută anumite lucruri şi să-mi displacă oamenii ce se ocupă de turism în toate formele lui, pe la noi.

Dar iată, acum nu mai simt chiar aşa. Am învăţat să accept lucrurile aşa cum sunt, încercând să iau partea lor bună (că sunt, de pildă) şi să am o atitudine pozitivă şi constructivă. Denigrarea şi acuzaţiile nu aduc nimic bun. Acea „educare” a turiştilor, de care se face atâta caz, e mult mai importantă, căci numai cererea corectă va regla oferta absurdă.

Să învăţăm să ne vizităm ţara şi oraşele nu e simplu dar ar putea fi ceea ce ne propunem când scriem un articol despre orice loc frumos pe care l-am văzut. Să punem mai puţină ironie când vorbim despre posibilităţile noastre, să fim mai puţin acizi când evaluăm plusurile şi minusurile, să dăm exemple şi idei, că poate, cine ştie, citeşte cineva care ia aminte.

Dar nu vreau să insist cu teoria, chiar în zi de sărbătoare. Şi pentru că anul trecut, făceam un top 10 locuri minunate din România în care ofeream locul întâi capitalei, continui acum cu detalii ale acestui frumos oraş, la care revin mereu şi mereu cu drag şi care mă face să fiu mândră de el şi de noi.

Am să las să vorbească despre iubirea mea năbădăioasă cu Bucureştiul, fotografiile de mai jos.

imagine clasică, deja emblematică pentru capitala noastră, clădirea CEC dinspre Stavropoleos

în piaţa Rosetti. ce dacă în mijloc tronează o deja banală groapă săpată haotic. nu sunt minunate lumina pe zidurile vechi ale blocurilor art deco, glorieta rămasă ne-renovată şi prăvăliile familiare de la parter…?

casa Miţei Biciclista. îi ştiţi povestea? dacă nu, promit să v-o spun într-un articol viitor

unul dintre cele mai frumoase imobile de locuit din Bucureşti, blocul Agricola Fonciera, într-o rară ipostază – fără banner publicitar pe faţadă

spectatori, în majoritate pensionari, la concertele de muzică clasică, ţinute în aer liber, în serile de weekend,  toată vara. gratis, la Colţea

un parc superb, o fată superbă citind pe o bancă. superbă, desigur

tot în Bucureşti. avem şi veveriţe prietenoase. nu mai mergeţi până în Hyde Park pentru asta

zilele Bucureştiului. spectacole, concerte în aer liber. atmosferă super civilizată şi caldă. aici, Les Elephants Bizarres

miri care aleg să se pozeze cu monumente arhitectonice

biserica rusă, Sf. Nicolae, zisă şi a studenţilor

avem şi palat veneţian (Iulian, dacă eşti curios, te duc să-l vezi). într-o stare de degradare avansată, ce-i drept…

tot degradate, treptele de marmură ale Palatului Monopolurilor de Stat, mai cunoscută de noi drept clădirea CSP de pe Calea Victoriei

soarele apune pe bulevardul Dacia, luminând pieziş… imperfecţiunile asfaltului

dar uităm de toate şi ne găsim liniştea în grădina japoneză a Herăstrăului. avem şi de-asta

câte lucarne, atâtea cămăruţe, atâtea poveşti; Bucureştiul e inepuizabil şi la mansardă

iar când suntem curioşi din cale-afară, putem arunca o privire indiscretă în viaţa unei case

în mult hulitul centru vechi, se uită cineva şi în sus? avem ce vedea!

avem chiar şi atlanţi şi cariatide (aici, ieşirea din pasajul Macca-Vilacross în strada E. Carada)

…iar unele figuri (mascaroni, pe numele lor) sunt de-a dreptul fascinante!

dacă ne uităm cu atenţie găsim statuete din bronz şi la noi, nu numai la Praga ori Budapesta

din piaţa Unirii, pe înserat, către centrul vechi, până departe la podul Basarab… halal, privelişte!

avem chiar şi zgârie-nori din sticlă şi oţel

şi putem să admirăm Kiseleff-ul tocmai de sus, de pe Arcul de Triumf

Acest articol face parte din campania blogosferei de călătorii româneşti de evidenţiere a unor motive care ne-au făcut să ne apreciem mai mult ţara şi locurile de baştină. O fi bine la alţii, dar e bine şi la noi! La mulţi ani, România!

Vă invit să citiţi celelalte articole publicate în cadrul campaniei, aici:

I’s blog, Plăcerea de a călători, Enciclopedia călătorului independent, Funtur, Călător în Africa, Trans-Ferro, Foto travel, Ioana călătoreşte, Elena Cîrîc, La înălţime, ParAvion, Lumea Mare, Viajoa, Drum liber,