Salutări de la Bruxelles

Am plecat spre aeroport într-una dintre puţinele dimineţi (dar ce zic eu puţine? Cred că singura!) fără ceaţă ale acestei ierni. Piticul meu responsabil cu frica de zbor care  jubilase până în ajun, ţopăise bezmetic şi-mi împuiase urechile cântând fericit „ o să fie ceaţăăă, n-o să plece avioooonul, se va anula zboruuul!” acum agoniza horcăind, în timp ce se ţinea strâns cu mâinile de glezna mea. Poate că lumea, în aeroport credea că şchiopătez din cauza valizei incomode de tras/împins, ori din cine ştie ce motiv medical, însă eu, târam, ca pe-o ghiulea de ocnaş, piticul care mai sughiţa din când în când „o să ne prăbuşiiiim!” şi-mi dădea fiori pe şira spinării. De voie, de nevoie am urmat procedurile şi-am ajuns cât ai zice peşte (cum s-or văita unii că sunt cozi peste tot şi dezorganizare nu ştiu, mie mi s-a părut că am trecut prea repede) în interiorul de autobuz ponosit al aeronavei cu siglă albastră. Pff, nu mai au revistă lunară, cu articole despre destinaţiile lunii şi nici însoţitoare drăguţe.  Mă ţineam strâns de mânerul din dreapta şi de cartea mea de pe genunchi. La o adică, îmi ofereau aceeaşi siguranţă. Şi-am decolat. Şi avionul a luat acea curbă stupidă şi strânsă, c-o aripă-n jos şi una în sus, la care eu mă nimeresc mereu în jos, astfel încât să văd pământul de-a berbeleacu’. Oricât aş feri privirea sau aş închide ochii, tot apuc o fracţiune de secundă să înregistrez imaginea cu pricina. Bleah!

Şi-apoi, direcţia, vest. La Bruxelles, pilot! cum ar veni. Despre restul drumului nu pot să mă plâng, a decurs banal, cu micile zdruncinături, aşa-zise normale, la care numai eu săream ca arsă, cu ochii cât cepele, căutând îngrozită un punct de sprijin, în timp ce toţi ceilalţi picoteau nepăsători. Am şi aterizat cu nelipsitele aplauze neaoşe din fundul avionului. La picioare-mi se desfăşura însăşi capitala Europei.

Primitor oraş, Bruxellul. Spun asta pentru că pe mine m-a preluat un prieten din uşa aeroportului şi mi s-a părut c-am ajuns cât ai clipi în centru. Altfel, poate c-aş mai bâjbâi ş-acum după ieşire, după un autobuz ori un tren, naiba ştie.

Bruxelezii habar n-au ce-s ăia câini vagabonzi, ăsta e un fapt, însă încurajează iepuri drăgălaşi să crească şi să se înmulţească pe răzoare. Treaba lor. Când i-or copleşi şi le-or roade toate alea, să nu se plângă, căci imediat or să apară alde „Patru lăbuţe şi două urechiuşe” să-i apere p-ăştia micii, cu drepturile lor.

Am stat undeva în Ixelles, sau aşa ceva, oricum într-un cartier frumos, cu case vechi, din care ajungeam pe jos în mai puţin de o oră în buricul târgului. Ce să spun, era o plăcere să mergi pe străzile curate şi frumos aliniate, căscând gura la casele cochete. Nici nu băgam de seamă când ajungeam dintr-un loc în altul. Sincer, mi se părea mereu că mă plimb printr-un decor de film, printr-un oraş de jucărie pe care acum-acum nişte oameni o să-l demonteze şi-o să rămână în loc pustiu sau un oraş banal, urât, murdar. Dar, nu. Oraşul e viu şi bine aşezat. Vechi, impecabil conservat. Cosmopolit şi informat dar în acelaşi timp, relaxat şi simplu.

Ca şi estetică, pe mine m-a uns pe suflet. E suficient de serios şi ordonat cât să-mi satisfacă nevoia de armonie şi simetrie dar şi cu destule detalii frumoase, ieşite din tipar, extravagante uneori, ca să-mi satisfacă nevoia de nebunie şi de joacă. Detalii, ăsta e cuvântul cheie. Mi-am lungit şi sucit gâtul ca o girafă, tot cu ochii după amănunte Art Nouveau, după câte-o cornişă, o scară, un pervaz, un vitraliu. Ochi să ai.

Mi-a plăcut în mod deosebit că toate clădirile, fie ele noi şi moderne, fie vechi, au ferestre multe şi mari. Asta înseamnă camere luminoase şi aerisite, mi-am zis. Dar, pe de altă parte, pus alături de faptul că au în acelaşi timp şi uşi de acces înguste, scări strâmte, în formă de melc şi, în general, spaţii mici de serviciu am înţeles că duce la o altă particularitate, anume că orice mutare sau achiziţie voluminoasă se face prin exterior, pe ferestre, cu lifturi ori macarale speciale. Am văzut două sau trei acţiuni de gen. Interesant şi eficient. Mă gândesc însă că n-o fi tocmai ieftin să chemi macaraua toată ziua, bună ziua. Ce succes trebuie să aibă mobila dezasamblată, gen Ikea.

Cel mai bine am observat oamenii în Gara Centrală unde, cu sau fără treabă, m-am tot perindat. Cum îi zice şi numele, gara e chiar în buricul oraşului. Cam ca la noi, aşa. Dar e singura asemănare. Altfel, Gare Centrale e o gară tinerică (construită după ww2) şi destul de mică, cu doar 6 linii, amenajate subteran, ceea ce-i dă un aer de staţie de metrou mai mare. Dacă spun că-i construită după planurile lui Victor Horta, în stil Art Nouveau, se înţelege de ce mi-a plăcut în mod deosebit. În plus, la orele după-amiezei, am putut să-mi fac o idee despre bruxelezi şi vizitatorii lor, numai luând aminte la fojgăiala din sala principală.

simbolurile aurii se găsesc încrustate pe pardoseală, prin toată sala; panourile cu touchscreen sunt un soi de "mersul trenurilor" la îndemână pentru călătorii care vor să se informeze exact ce trenuri au la dispoziţie

simbolurile aurii se găsesc încrustate pe pardoseală, prin toată sala; panourile cu touchscreen sunt un soi de „mersul trenurilor” la îndemână pentru călătorii care vor să se informeze exact ce trenuri au la dispoziţie

Am văzut oameni simpli, nepretenţioşi. Grăbiţi sau relaxaţi, toţi aveau un fel de politeţe, vizibilă în gesturi, în mimică, în vorbă, ceva în genul curtoaziei de provincie, născută din bun simţ educat şi respect. Pe scurt, parcă nu-şi erau complet străini, unii altora. Am văzut bărbaţi cu pălărie, doamne elegante, tineri extravaganţi, negrese superbe. Am văzut un tânăr suflându-şi nasul în batistă de bumbac (cine mai are aşa ceva în ziua de azi?). Am văzut studenţi modeşti şi serioşi, turişti solitari şi un preot (sau călugăr?). Fără excepţie, toată lumea aruncă gunoiul la coşurile selective. Am văzut delegaţi din toate ţările lumii, mai mult sau mai puţin buimaci, târându-şi valizele pe peroane şi pe stradă (mai ales în Cartierul European, zona din vecinătatea clădirilor UE –Consiliu, Comisie, Parlament, etc). Într-un părculeţ central, am văzut adolescenţi ascultând muzică şi hlizindu-se – nu fumau, mâncau nişte bomboane colorate (sper că nu erau pastile halucinogene!!). Am văzut biciclişti (nu aşa de mulţi, totuşi, din cauza vremii reci) şi joggeri matinali sau nocturni. Am văzut poliţişti (şi poliţiste!) călare pe cai frumoşi, în parcuri ori chiar în centru. Am văzut cerşetori şi homeleşi aciuaţi pe te miri unde, dar în număr mic. Am auzit un ţigan cântând la vioară în faţa gării, un tango – Por una cabeza.

Oricui m-am adresat în engleză, mi-a răspuns amabil, tot în engleză. În rest, mi-au împuiat urechile cu franceza, ori mai rău, cu neerlandeza lor. Sunt un popor vorbăreţ, fără discuţie.

Au verdeaţă multă, fie că sunt parcuri, fie copaci, arbuşti printre clădiri. Cam ca şi la noi. Doar că diferenţele între ce înţeleg ei prin spaţiu verde şi ce ştim noi, sunt notabile. De pildă, aleile din parcuri nu sunt asfaltate (şi de fapt, asfalt am văzut mai mult pe şosele, căci trotuarele, zonele pietonale şi multe străzi sunt pietruite), ci sunt făcute dintr-un fel de amestec de nisip şi pietriş mărunt. Asta mi-a plăcut. Însă felul în care tund şi frezează copacii nu m-a încântat. În multe situaţii, se ajunge la un perete/gard de copaci lăsaţi să crească doar bidimensional şi legaţi între ei. Ai senzaţia că au fost feliaţi ori că sunt băgaţi la presă. Ciudat.

parc Bruxelles, cu perdele de copaci mutilaţi. poate vara or arăta frumos...

parcul Bruxelles, cu perdele de copaci mutilaţi. poate vara or arăta frumos…

Despre curăţenie n-am să insist, e deja ştiut, cred. M-am plimbat zilnic, pe ploaie şi fleşcăială, în cizme gri şi paltonaş alb şi m-am întors intactă. Dimineaţa mă trezea zgomotul insistent al maşinii de curăţat strada şi/sau trotuarul, imediat după fâşâitul discret al maşinii de gunoi.

Pe cât mi-a permis lumina slabă şi atmosfera ploioasă, am fotografiat tot ce mi-a ieşit în cale (atunci când logistic era posibil. Cu umbrela într-o mână, harta în alta, o gaufre în alta şi camera foto în cealaltă e destul de greu, credeţi-mă).

parcul Cinquatenaire, Muzeul de Arme şi Istorie Militară

parcul Cinquatenaire, Muzeul de Arme şi Istorie Militară

acelaşi parc Cinquatenaire, Arcul de Triumf. lângă copac, băieţelul nu face pişu, îi potriveşte maică-sa mai bine casca pe cap

acelaşi parc Cinquatenaire, Arcul de Triumf poleit de singurele raze de soare văzute. lângă copac, băieţelul nu face pişu, ci îi potriveşte maică-sa mai bine casca pe cap

Palatul Regal

Palatul Regal

cel mai înfricoşat leu pe care l-am văzut

cel mai înfricoşat leu pe care l-am văzut

alee înspre Gara Luxemburg; în dreapta, Parlamentul UE

alee înspre Gara Luxemburg; în dreapta, Parlamentul UE

maşini lăsate la încărcat. ca telefoanele peste noapte

maşini lăsate la încărcat. ca telefoanele peste noapte

artă stradală, undeva în apropierea Senatului Belgian

artă stradală, undeva în apropierea Senatului Belgian

pista de skate/biciclete/role

pista de skate/biciclete/role

vedere din Mont des Arts; în zare, turla Primăriei, în prim plan, ploaia exasperantă

vedere din Mont des Arts; în zare, turla Primăriei, în prim plan, ploaia exasperantă

Anunțuri

One Response to Salutări de la Bruxelles

  1. mosu says:

    mie-mi place place vecina, olanda! exact din motivele pe care le spui tu; si cateva altele…
    si tanjesc de mor dupa o tara ca asta, tanjesc dupa bun simt, bun simt care pe meleauri dambovitene e cam pe duca…
    si dupa liniste; dupa modul asta de a te purta ca si cum ar mai fi o mie de ani pana la capatul lumii, a lumii proprii; fara agitatie, fara vorbe multe, cu zambetul pe buze
    si dupa curatenie, si dupa grija pentru detaliu, si dupa frumosul natural si simplu tanjesc…
    astept cu nerabdare sa termin viata asta si sa incep o alta; intr-un loc ca asta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: