Despre cum era să devin motociclistă

motoVine o vreme în viaţa unui om când simţul realităţii o ia la sănătoasa de mânuţă cu raţiunea. Eu îi zic nebunie temporară, deşii unii, mai maliţioşi, i-ar spune criza vârstei a doua.

S-o luăm cu începutul. Vara debutase spectaculos cu o despărţire şi un sejur la mare. Ambele, surprinzătoare. Dar cum nu-i loc de tocmeală cu viaţa, le-am luat cumva la pachet şi pe-aci ţi-e drumul.

Marea, ca marea – frumoasă, agitată şi născătoare de idei. Pe o ploaie scurtă şi fierbinte de vară, mi-a adus la mal…un Făt-Frumos. Da, da. Ce, credeţi că nu mai există? Ba, bine, că nu! Dacă vă spui că era şi călare…? Bine, nu pe un cal, ci pe vreo sută.

Aşadar, a se înţelege: motociclist, frumos şi rău. Un fel de Vin Diesel Renegat. Muşchi, tatuaje şi privire caldă. Înotăm, fumăm, bem, facem sex şi filosofie. Idilă în toată regula. Şi, hai, draga mea să te plimb. Până aici! „Eu pe motor” e un oximoron din seria „copil cuminte, babă frumoasă”. No way. Am fobie de viteză, teamă de moarte, prejudecăţi şi idei fixe. Dar, azi o invitaţie, mâine o explicaţie, şi tot aşa, într-o bună zi, accept. Să fie, zic, o plimbare scurtă şi uşoară.

Unde nu-mi vine al meu cavaler, cu ditamai coiful…ăăă, casca şi-mi zice cu graţia cu care mi-ar fi oferit o rochie Chanel: „poartă asta”. Şi pun mâna pe ea. Greuţă, ce să zic, nu era chiar ca un fulg, să n-o simţi. Mă uit pe unde se desface. Nu, nu se desfăcea, se trăgea pe cap prin orificiul suficient de îngust încât să-ţi turtească orice freză decentă. Uoookei. O fac şi pe asta. Pusesem cizmele (deh, noroc cu moda, aveam o pereche de cizme cowboy la mine), nişte jeanşi până la genunchi (atâta am avut) şi o jachetă roz, cum să vă spun eu, nici de frig, nici de vânt, nici de ploaie nu ţine, e doar frumoasă. Şi, hopa, sus, călare! Hmm. Senzaţia nu e rea, să stai colo cocoţată, cambrată pe şea. Şi unde mai pui şi cetăţeanul atrăgător dinainte, strâns ţinut în braţe, situaţia chiar părea avantajoasă.

Da’ ne punem în mişcare. Rulăm întâi cu zgomot şi viteză mică prin staţiune – furori printre fani (ai mei şi-ale lui, deopotrivă), apoi ne lansăm pe şosea. Dreaptă, liberă, netedă. Adică, viteză. Impresii? Nici nu ştiu cu ce să încep. Mai întâi capul (căci capul face, capul trage). Vedeţi, casca aceea te protejează la o adică, în situaţii de tăvăleală, însă pân’acolo trebuie s-o suporţi ca şi cum ai avea un dovleac uriaş în loc de ţeastă. Cu-o tărtăcuţă aşa supradimensionată parcă pierzi contactul cu realitatea. Că n-auzi şi nu te poţi face auzit e nimica toată, cui îi mai arde de împărtăşit impresii, dar că faci cârcei la gât încercând să-ţi menţii gogoloiul centrat asta-i mai complicat. Dacă nu-ţi zboară pe spate ori câş, pe spate-dreapta sau spate-stânga, în funcţie de cum prinzi curentul în timp ce faci greşeala să îţi arunci privirea prin peisaj cu tot cu cap, deci dacă nu te lupţi să ţi-l aduci la poziţie verticală de pe spate sau de pe un umăr, atunci sigur baţi un morse ad-hoc în ceafa bravului conducător cu propria-ţi frunte, respectiv, vizetă (sau vizieră?), încercând să te ascunzi în conul de protecţie oferit de trupul lui. Apoi, printre toate aceste figuri gimnastico-echilibristice, iei primul bondar mustos în plină figură. Ce dacă se opreşte la o palmă de faţa ta şi se întinde pe plasticul impasibil al căştii? Tu îi simţi izbitura în vârful nasului şi nu te poţi opri să nu te pocneşti inutil în ea vrând să te freci la ochi. Mai jos de cap jalea e şi mai mare . Pe la gât ţi se adună un curent viclean, de zici că suflă crăiasa zăpezii intenţionat să-ţi îngheţe gâlcile. Mâinile îţi paralizează în poziţia iniţială, petrecute peste pătrăţelele abdominale ale cavalerului, din păcate acoperite de geaca groasă şi rigidă (pătrăţelele, nu mâinile). Pe la mâneci intră curenţi de aer care te răcoresc pân’la ceafă, genunchii încremenesc şi ei în bătaia vântului, iar orice bluză/tricou/cămaşă ai purta reuşeşte să fluture la şale ca steagurile la paradă. De fapt, asta e ideea: te simţi tu însuţi ca un steguleţ fluturând sălbatic. Aveam, în orice moment, senzaţia că la o singură mişcare toate hainele de pe mine vor zbura zmulse de curent, iar eu voi rămâne agăţată ca o coadă de zmeu în goana motocicletei. Drept pentru care am stat încleştată ca fasolea pe arac.

La prima oprire îmi tremurau picioarele de parcă venisem în alergare cei douăjde kilometri. Şi s-o zic p-a dreaptă, i-aş fi făcut la pas, la întoarcere, numai să nu mai încalec calul bălan. Dar, deh, de voie de nevoie, mai cu rugăminţi că să mergem, dragă, mai încet că nu apuc să văd nimic şi mai e şi frig, mă aburc iară.

Când viteza nu depăşeşte 100km/oră, plimbarea e chiar plăcută, recunosc. Dacă nici distanţa nu e mare, ca să apuce să-ţi anchilozeze spatele în poziţia incomodă, totul e minunat. Şi-uite aşa, cu pauze mici şi dese am documentat, dacă mai era nevoie, litoralul românesc, dar mai mult bulgăresc al mării negre. Călare pe motor, dinapoia iubitului cu aspect dur şi inimă pufoasă. Deja visam o cască fistichie (înflorată ori cu corniţe), geacă jmecheră şi petreceri dezinhibate în cluburi de motociclişti.

Şi-aici intervine sunetul ăla ascuţit, când sare discul. Când se rupe filmul. Când sună ceasul.

Toamna, Bucureşti, birou-casă. Magheru e lung şi drept şi neted da’ are şi multe semafoare şi pietoni şi nici blocurile nu-s aşa verzi ca lanurile dobrogene. Marea e departe, berea nu mai are gust de briză şi nici vântul nu poartă ţipete de pescăruşi. Bietul Vin Diesel n-a apucat paltonul. Şi nici eu n-am apucat să acced într-o gaşcă serioasă de bikeri. Noi să fim sănătoşi!

vama

Anunțuri

2 Responses to Despre cum era să devin motociclistă

  1. mosu says:

    in concluzie, de ce n-ai incerca senzatiile tari de pe locul din fata?! dezavantajele despre care vorbesti dispar in bucuresti: cu semafoarele si pietonii din dotare peste 100 nu poti sa prinzi nici daca zbori, gatul capata oarece mobilitate caci e nevoie sa-l rotesti la 180 de grade daca nu vrei sa te izbeasca vreunul, unde mai pui ca vezi bondarii din primul rand si zigzagand printre ei poti evita plastifierea lor pe viziera castii…
    bineee… dispare partea cu stransul in brate a unui mijloc vanjos; mde, avantaje si dezavantaje… 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: