Acolo unde timpul stă în loc. La Poştă.

melc bleuUnităţile poştei sunt atemporale şi rupte de realitate. Intri, ca-ntr-o bulă magică, şi îndeplineşti un ritual în aceeaşi atmosferă şi parcă, în faţa aceloraşi martori. Veşnice şi neschimbate. Ştampilele bubuie năprasnic, acţionate mereu de o mână nevăzută, pe la o masă misterioasă, ascunsă vederii. Din când în când, apare „şefa”, cu ilic sau pufoaică fără mâneci, peste hainele de stradă, cu ochelari spânzuraţi pe piept de lanţul auriu, cu părul într-o coafură fistichie şi privire severă. Funcţionarele caută recomandate în aceleaşi registre stufoase, cu foi ferfeniţite şi coperţi tari, timbrele stau între filele aceloraşi caiete dictando, pe rafturi ori panouri de gută aşteaptă aceleaşi felicitări şi calendare desuete, iar mandatele poştale se completează pe nemuritoarele cartonaşe verzi sau albe. Sunt acolo şi pensionara cu chef de vorbă şi veteranul fudul de urechi şi domnul nervos şi grăbit şi tânărul neglijent ori domnişoara plictisită.

Din când în când, n-ai încotro şi ai treabă la Poştă. Deunăzi,  mi-am luat şi eu problema în mână şi-am regăsit întreaga atmosferă.

La primele trei ghişee se fac acelaşi tip de operaţiuni. Eliberări recomandate, primiri corespondenţă, pensii, plăţi, facturi, vânzare timbre şi altele, un pomelnic întreg, afişat în dreapta fiecărei funcţionare pe tejgheaua lungă ca un bar de la un capăt la altul al sălii. Cu totul, sunt cinci ghişee, dar ultimele două sunt prea departe ca să desluşesc ce menire au, ceva cu colete, posibil. Aci, la primele trei, însărcinate cu cele mai diverse dar şi mai uzuale operaţiuni, deservesc trei doamne eficiente şi aproape amabile. Prima e înaltă şi blond-spălăcită. Poartă ochelari înguşti, probabil doar pentru citit şi privit în monitor, dinapoia cărora ridică mereu, peste lentilele dreptunghiulare, o privire dezarmant de albastră. Lucrează cu doi clienţi în acelaşi timp. Câtă vreme se imprimă o chitanţă pentru tânărul în trening care sprijină zidul-tejghea, ea abordează următoarea persoană din rând, c-un autoritar „Dumneavoastră ce-aveţi acolo?”. Persoana, o doamnă cu telefon cu căşti ieşindu-i din urehi şi buzunare, cu atitudine bărbătoasă şi îmbrăcăminte sport, răspunde prompt şi flutură o hârtie justificativă.

La nr. 2, o doamnă micuţă ce-abia se iţeşte la ghişeu, roşcată, cu ochi mari căprui şi rotunzi. În timp ce instruieşte pe domnişoara lipită de tejghea cum să completeze o cerere, mă interpelează şi pe mine cu acelaşi „Dumneavoastră ce aveţi?” şi la răspunsul meu sfios „o amendă”, dă din cap liniştitor. Între ghişeul 1 şi 2, lipită de parapetul lustruit, şade o doamnă venerabilă, cu oarece bagaj plasat pe jos şi cu mâinile apucând strâns balustrada. Oscilează între cele două funcţionare care şi-o plasează una alteia cu mare artă. „Luaţi de la colega formularul şi completaţi” Şi colega o rezolvă între două print-uri şi-o ştampilă. „Apoi, îmi daţi mie buletinul şi paisprezece lei, optzecişicinci” şi venerabila balansează înapoi la nr.1. După care revine cu o întrebare şi-o rugăminte la 2. Şi tot aşa, ca o minge yo-yo, probabil, până îşi pierde energia şi epuizează operaţiunile. Capul îi bâţâie îngrijorător, iar vocea îi tremură dar încă are ochi vioi şi scăpărând de curiozităţi nesatisfăcute. De exemplu, cât costă un plic din ăla mare şi un timbru loco, dac-ar vrea să cumpere.

La ghişeul 3, doamna bondoacă, tunsă castron şi cu mustăcioară este blocată a la long de un muşteriu vechi, o individă relaxată care numără şi numerotează un teanc imens de plicuri groase. Schimbă amabilităţi şi glume în timp ce cântăresc fiecare plic în parte. La rând, mai aşteaptă un tânăr blazat cu un vraf de plicuri în braţe. În spatele lui, din inerţie se mai aşează diverşi cetăţeni, care mai apoi, lămuriţi cum stau treburile când e vorba de plicuri multe, se orientează spre celelalte ghişee.

Din mulţime, aproape anonim, se aude o întrebare „Merge faxul, vă rog?”Rumoare între funcţionare. Se consultă între ele, apoi se strigă către birourile din spate „Şefa, merge faxu’ azi?” Răspunsul e neclar. Bondoaca întrerupe cântăritul de plicuri şi cere „Cine-i cu faxul, să vină aicea!”. Se apropie o domnişoară. I se explică cum faxul ba merge, ba nu prea dar e încurajată să-şi încerce şansa. Peste câteva minute, toată suflarea aşteaptă cu urechile ciulite să se audă sunetul scârţâietor al transmisiei fax, dar spre dezamăgirea tuturor nu se aude decât un ton ciudat, ocupat. „V-am zis… Ieri a mers. Dacă vreţi mai încercăm … mai târziu…” Domnişoara rămâne mai la o parte, lângă tejghea, privind îngândurată. Venerabila yo-yo se iţeşte zâmbitoare de după parapet „Dacă sunteţi amabilă, când îmi daţi plicul acela, aş vrea să văd şi o ilustrată din aceea cu iepuraşi…”

Lumea pestriţă, aşezată vag în rânduri răsfirate aşteaptă ca de la începutul lumii.

 

Anunțuri

2 Responses to Acolo unde timpul stă în loc. La Poştă.

  1. alina says:

    n-am vazut niciodata o tanti care sa zambeasca la Posta.
    Ce le face acolo, de sunt asa nefericite, le chinuie, le tine cu forta acolo?

  2. ILUZIA says:

    deci nu am calatorit eu in timp? chiar asa e la Posta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: