Jurnal. Primele amintiri din pruncie

Eram patru fraţi, la mama: eu, două surori şi-un frate. Şi semănam toţi ca patru picături. Viaţa era frumoasă şi simplă la noi în curte. Joacă multă, răsfăţ, mâncare pe săturate şi somn liniştit în braţele mamei. Dar într-o zi am plecat cu toţii, mai puţin mama. Ne-a luat un domn cu ochi blânzi şi voce prietenoasă în maşina lui şi ne-a dus undeva în oraş. Fraţii mei plângeau la unison, aşa că m-am luat şi eu după ei, cam fără convingere. Pe mine mă interesa ce se întâmplă şi nu înţelegeam ca zbieretele să ne ajute. Când ne-am oprit şi s-a deschis uşa, o fată care mirosea a parfum şi un băiat înalt, cu mâini lungi se uitau la noi. Au vorbit cu domnul blând o vreme, apoi fata m-a luat în braţe. Nu plângeam, doar inima îmi bătea ca la porumbel. Şi cred că îmi curgeau puţin mucii. Nu-mi mai vedeam fraţii, ci doar le auzeam vocile speriate. Am închis ochii şi mi-am zis „fie ce-o fi!”. Am plecat cu ei. Mâinile reci ale băiatului înalt m-au strâns o vreme de după gât, apoi m-am liniştit la pieptul lui. Am ajuns într-o casă străină şi plină de obiecte noi şi interesante. M-au lăsat să inspectez o vreme. Apoi a urmat baia cu clăbuc. Nu mai făcusem aşa ceva, dar mi-a plăcut. Apa caldă era bună iar masajul cu spumă era gâdilicios şi amuzant. Mai neplăcut a fost după aceea când am dârdâit minute în şir. O făceam ca să mă încălzesc, dar tipa mă tot freca cu un prosop şi apoi mă teroriza cu un fel de tun cu aer cald. Am aţipit până la urmă. Nu era rău deloc.
Mai târziu mi s-a oferit de mâncare. Bun, pe săturate. N-a trecut mult şi mi-a venit să fac pipilică. Unde, cum? M-am urcat pe genunchii fetei şi, plină de încredere, i-am dat drumul. Proastă idee! M-am ales cu afuriseli şi alte ţipete neînţelese, plus o palmă după ceafă. În baie, pe gresia albastră am meditat un timp, apoi am descoperit ligheanul. Am ieşit spăşită dar totuşi victorioasă. Hai, că începeam să pricep care era treaba.
Despre prima noapte nu-mi amintesc mare lucru. Cred că am plâns până am adormit. Dar dimineaţa a venit cu veselie şi joacă prin pat, pe canapea, prin toată casa. Şi cu mâcare domnească şi răsfăţ lenevos. M-am obişnuit repede şi am luat în stăpânire teritoriul. Rămâneam adeseori singură şi, nestingherită, exploram fiecare colţ, fiecare obiect. Era un univers plin de surprize şi avea să rămână aşa încă multă vreme.
Tipa, căreia îmi venea mai mereu să-i zic „mami” şi aşa i-a rămas numele, nu mă răsfăţa excesiv, dar ne înţelegeam bine, atâta vreme cât nu schimbam locul obiectelor. De exemplu, faptul că am mutat fierul de călcat (o chestie cu găurele, butoane şi plastic colorat dar şi cu un fir lung şi foarte atrăgător) de pe o poliţă pe podea i-a displăcut profund. Nici n-a contat că m-am împiedicat când am făcut un salt ca să mă feresc şi m-am redresat în ultima clipă la triplul tulup înşurubat. Nici felul în care tot aranjez covorul nu-i place. Am încercat toate formele posibile, ca să rupem puţin monotonia acelui veşnic plat-întins. Spiralat diagonal, fronsat, pliat în cute mari sau mici, ori chiar sauvage-neglijee. Nimic n-a avut succes, ba mi-am mai luat şi ocări. O să încerc un franjurat pe margini, măcar. Dar astea- s nimicuri. Dramă a fost atunci când am rămas blocată în baie. Mă dusesem să verific peria de curăţat wc-ul şi dintr-una în alta, aranjând lucrurile pe-acolo, am tot potrivit cordonul de la halatul de pluş, agăţat pe uşă, până când s-a blocat ieşirea. Efectiv rămăsesem prizonieră. M-am panicat puţin. Apoi m-au luat nervii. Dar în cele din urmă, m-am liniştit. Ce puteam să fac?! După câteva ore bune, în care m-am plictisit de moarte şi am dormit, numai eu ştiu cât de chinuită, direct pe gresie, a venit şi mami cu o falcă în cer şi una în pământ. Mi-am luat o chelfăneală straşnică. Cică eram un sconcs împuţit (e drept că s-a cam înverzit la faţă când a deschis uşa) şi un drac împieliţat. Eu, care din delicateţe şi pudoare acoperisem răhăţelul cu covoraşul bleu pufos. Primul răhăţel. Pe al doilea l-am lăsat discret într-un colţ şi am sprijinit deasupra o cutie de pudră (nu părea folosită prea des). Deh, cine să înţeleagă femeile astea?! Eram o biată pisică de 2 luni.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: