Experiment

Muncesc zi de zi într-o multinaţională cu sediul în Pipera. Da, acea zonă nefericită, aglomerată şi absurdă care era odată o periferie industrială, platforma Pipera, iar acum s-a transformat în hiper-îngrămădeală de birouri cu furnici. Şi furnicile au maşini. Ca să părăseşti perimetrul trebuie să treci prin încercări amarnice – zeci de minute în coloane nesfârşite. Şi mi-am zis cu năduf într-o bună zi: la primăvară o iau pe jos!
În după-amiaza liniştită a acestei miercuri mi s-a părut suficient de primăvară ca să pun în aplicare jurământul făcut în propria-mi barbă. Şi-am purces.
Întâi am mers „ca tramvaiul” cale de vreo juma’ de kilometru, până în şoseaua Petricani. Apoi, am cotit frumuşel spre Tei-Toboc şi, pe aleea de promenadă, amenajată de-a lungul şoselei, am avansat cu pas potrivit. Recunosc, pasul era potrivit în faza asta cu entuziasmul. Ca atare, după încă jumătate de km, un şold a început să protesteze cu junghiuri discrete. Am încetinit. Am pozat lacul, terasamentul tramvaiului, cerul. M-au depăşit cam şapte biciclişti. Pietoni, ioc. Maşinile mă depăşeau, ba le depăşeam eu pe ele, care, cum. Ba chiar m-a claxonat un cunoscut.

pe şoseaua Petricani

pe şoseaua Petricani

lac Tei-Toboc

lac Tei-Toboc

După 25 de minute eram la Palatul Ghica. De acolo, am luat-o prin Tei. Blocuri, şaormerii, case de amanet, aprozare, magazine second hand şi farmacii. Femei cu copii în braţe, bătrâni şontâcăind. O bucată de trotuar îngust, am mers în spatele unei dudui care trăgea după ea două trolere mov. La o lărgime, m-am strecurat şi am depăşit-o. La un colţ, direct pe bordură şedea o femeie fără adăpost, cerşind. Aşa am crezut eu, din depărtare. Dar, apropiindu-mă, am constatat că doar stătea şi socializa. Tipului din faţa mea, i-a şoptit familiar „Bună seara, domnu’, ce mai faceţi” iar mie, în treacăt „Ce faci, gagico” cu zâmbet ştirb.

case vechi şi rămăşiţe pe Teiul Doamnei

case vechi şi rămăşiţe pe Teiul Doamnei

Pe Maşina de Pâine, vânzoleala s-a mai redus. Am întâlnit doar trecători grăbiţi spre casele lor. Imaginea fantomatică a Morii lui Asan, printre două blocuri. O viluţă cochetă, încrustată între betoane. Spaţii virane murdare. Rahaţi de câini.

din mers, un colţ din Moara lui Assan

din mers, un colţ din Moara lui Assan

corpuri de clădiri rămase stinghere între blocuri, pe Maşina de Pâine

corpuri de clădiri rămase stinghere între blocuri, pe Maşina de Pâine

Piaţa largă de la Bucur Obor mi s-a arătat feerică sub luminiţele colorate şi pâlpâitoare ale reclamelor. Pentruc că, da, venise amurgul între timp. Mergeam de o oră.
Am cotit pe Moşilor. Case de amanet, patiserii, florării, bănci, telefoane, pantofi. Şi iar patiserii, cofetării, săli de jocuri de noroc şi farmacii. Am mers în urma unui cuplu de vârstnici. El ducea o plasă mare pe braţe conţinând, cel mai probabil, un tort. Ea îşi purta poşeta demodată în bandulieră şi se sprijinea în baston. Dialogul lor era apăsat şi fragmentat, ca şi cum o bandă reda cu încetinitorul. Aaai văăăzuttt? Daaa, drrragăăă. Jaaacheta asta nu e bună, mă cam strââângeee. Aaa? Ai griiijjjăă cu pacheeetul, te rooog. Etc. etc.

Calea Moşilor, o lume

Calea Moşilor, o lume

Începuse să se întunece pe la bulevardul Carol, când am apucat pe Mântuleasa. În faţa mea, doi tineri se ţineau de mână. Mergeam pe trotuar, pe sub nişte cabluri groase care atârnau între stâlpi la înălţimea unui om. Pe jos, iară murdărie şi mulţi rahaţi. În părculeţul din faţa bisericii Mântuleasa – tineri la o sămânţă, adulţi la o bere, copii şi câini. Şi rahaţi. M-am strecurat pe trotuarul îngust, sugrumat de maşini parcate. Am luat-o pe Romulus, unde era linişte şi pustiu. În dreptul fostei fabrici de trăsuri, azi un depozit misterios, un camion făcea manevre cu luminile stise. Nici ţipenie. Creepy. Am trecut repede, repede. Începeam să visez la o budă, plus că pantofii păreau să-mi fi rămas dintr-odată mici. Spre Călăraşi a început să răzbată un suprem miros de peşte prăjit. Era atoatestăpânitor. Presimţeai fierbinţeala mămăligii şi iuţimea usturoiului în cerul gurii. Am continuat drumul ameţită, până m-au dezmeticit nişte lătrături îndârjite. M-am crispat dar am continuat, bravă. Am ezitat dacă să apuc pe Vulturilor, dar până la urmă am ales Maximilian Popper. Dacă nu pentru altceva, măcar pentru rezonanţă. Iarăşi cabluri leşinate, atârnânde, rahaţi şi gunoaie. Am ieşit în Traian şi-am zărit deja bulevardul Unirii cu tot fasonul lui. După încă 10 minute eram acasă.
Bilanţ: 8 km la pas, am ajuns cu o oră mai târziu acasă, am luat pulsul străzii la ora de vârf a serii în două, trei zone ale oraşului, am reperat vreo două magazine interesante şi câteva locuri care se cer cercetate mai amănunţit. M-am ales cu două băşici în călcâiele neobişnuite cu atâta umblet şi mi-am traumatizat o articulaţie a şoldului care mă va sâcâi o vreme.
Concluzia? Mai vreau. Negreşit!

Anunțuri

2 Responses to Experiment

  1. boemul says:

    n-ai fost prea inspirată – uite, azi era o vreme numa’ bună pentru plimbare :))

  2. iordachec says:

    când ai bătut Roma ore întregi parca erai mai în formă 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: