jurnal de doamnă şi de toamnă (2)


21 sep. 13

Aseară m-a prins miezul nopţii punând la cale cu blogerii ceva ieşire în Măcin. Degustarea de vinuri, included. Am râs, ne-am hlizit. S-ar putea să fie o idee frumoasă, o întâlnire de toamnă în Dobrogea. Nu are cum să iasă rău.

Adorm greu, din nou. Ba chiar am început să mă trezesc noaptea cu spaimele vechi. Încep să mă pregătesc, mai mult sufleteşte, pentru post. Fizic sunt pe calea cea bună, am lăsat carnea de vreo săptămână, la fel zahărul, băuturile. De mâine las şi cafeaua. Psihic, mai e de lucru. Încă am oroarea de durerile de cap inevitabile, încă mă tem de sfârşeală şi leşin. Cu toate astea, sunt hotărâtă să trec prin toate încercările.

23sep

Weekend greu şi plin. S-a dus ca un fum, totuşi. N-am făcut aproape nimic din ce mi-am propus, însă au apărut altele.

Surpriza plăcută, Les Elephants bizarres ascultaţi în centrul vechi în aer liber, într-o atmosferă absolut lejeră, m-a surprins şi pe mine tot atât de mult cât a încântat-o pe Marie. Apoi, seara, în bar ne-am simţit iarăşi bine ascultând pe Silviu Paşca şi banda lui.

Duminică dimineaţa, în loc de linişte şi tihnă, am avut parte de alergătură, în mare parte, fără folos. Măcar a fost o zi superbă, însorită şi caldă. După-amiaza cu prietenii, la L, în faţa unei mese bogate. Am avut revelaţia că nu putem ieşi din tiparele societăţii în care am crescut, din făgaşurile bătătorite ale mediului nostru. Ne-am văzut părinţii petrecând (în mod absurd, credeam noi, copii fiind) în faţa farfuriilor pline, în discuţii interminabile, redundante, am observat amuzaţi pe nenea X sau tanti Y etalându-şi ticurile verbale şi teoriile răs-cunoscute, am studiat efectul alcoolului în diverse cantităţi asupra diferitelor personaje hilare… Iar acum, nu facem decât să repetăm istoria. Eram şi noi, la rândul nostru, o adunare veselă, apreciind mâncarea bună şi bând, după tabieturi, fiecare băutura preferată şi vorbind, vorbind vrute şi nevrute, toţi un subiect, dar şi fiecare despre altceva, doi câte doi sau toţi deodată, în consens dar şi în contradictoriu, în antiteză sau în coaliţii. Iar după ce ne-am săturat de atâta dezbătut, ne-am retras satisfăcuţi. Halal distracţie! Se cheamă deci că nu mai suntem tineri, suntem… la vârsta a doua?!

 

Jurnal de doamnă şi de toamnă (1)


20 sep. 13

Aseară am fost la tango, la curs. Începători mulţi, atmosferă bună. La sfârşit m-am simţit totuşi „nedansată” suficient. Pe de altă parte, era mult prea târziu ca să mai merg la vreo milonga. Pur şi simplu picam de somn. Am fugit acasă, unde, de ce nu mă mir, am reuşit să mai pierd vremea până după miezul nopţii. Trebuie să scap cumva de năravul ăsta prost de-a frunzări fără rost internetul. Măcar cu gimnastica perseverez, sunt mulţumită că nu trişez şi deja spatele şi articulaţiile s-au mai dezmorţit. Cât de greu poate să fie să-mi intre asta în rutina zilnică?! Cred că nu e imposibil.

Răsare soarele peste un cer care a înflorit roz, luminos. Îmi aminteşte de dimineţile Vămii, acea Vamă timpurie, de prin iunie, când încă era linişte, plaja era golaşă iar vremea se încăpăţâna să fie răcoroasă. Îmi foşneau nişte plopi la fereastră şi ciripeau păsări. Odată, o zi întreagă am ascultat asta pe fundal, timp în care am citit şi-am mai scris, cu mare lene, câte un cuvânt. Târziu, când m-a răzbit foamea am tulit-o totuşi către Pescărie şi abia de sus, de pe faleză, am văzut marea, cu valurile rotunjite la margini ca nişte zâmbete multiplicate la infinit. Am râs şi-am fugit în jos spre plajă (mental, desigur).

E mult, mult prea frig pentru luna septembrie, abia câteva grade peste 10 şi-un vânt subţire aducător de nori. Asta nu e viaţă. Vreau vara înapoi!

Ce curioşi sunt oamenii, mă gândeam aseară. Ce elastice şi dinamice sunt raporturile dintre ei. Avem unii faţă de alţii câte o atitudine pentru fiecare context. Pe măsură ce timpul curge, se modifică inevitabil câte un parametru care schimbă situaţia şi ca urmare, ni se schimbă şi felul în care ne raportăm unii la alţii. Permanent. Nimic nu e fix când vine vorba de relaţiile dintre oameni. Acum admiri pe cineva, acu’ ţi-e antipatic, ori indiferent, ori te dezamăgeşte. Rar, rar de tot am întâlnit constanţă în raporturile dintre oameni. Şi asta pentru că sentimentele noastre, care ne determină şi comportamentul, sunt în permanentă evoluţie (ca să nu zic revoluţie) şi nelinişte. Excepţie fac cei care au găsit echilibrul. Dar câţi sunt aceia?!

Azi (iar) vorbind despre zodii, am realizat că oricât m-aş dezice de teoriile astrologice, de horoscoape şi de categorii şi etichete şi formule, cred (simt) câteva semne, fără greş. Ori sunt doar coincidenţe multiple? Cum ar fi cu peştii obsesivi din viaţa mea, cu prietenia fecioarelor şi incompatibilitatea cu scorpionii.

Pentru mâine am planuri, mii. Nu ştiu câte se vor realiza. M-aş trezi devreme, în primul rând. Mi-e drag de dimineţile libere. E o voluptate ca şi cum ai rupe dintr-o pâine caldă, abia scoasă din cuptor, deşi e a ta şi ştii că o vei mânca în întregime mai târziu. Aşa şi ziua, când o muşc de capătul ei crud, în zori, mă furnică plăcerea că am început deja să mă bucur de timpul liber, fără să pierd minute, ore preţioase dormind târziu. Aş face ordine, ordine şi puţină ordine. În casă, în gând. Aş schimba pământul florilor şi aş reorganiza ghivecele. Aş găti ceva bun cu legume şi brânză. Aş merge la mini-vânătoarea urbană din Amzei, sau măcar m-aş duce să apuc să o văd pe Ioana şi să mai vorbim. Aş hălădui cu aparatul foto prin oraş, prin centru, unde sigur se întâmplă ceva de ziua Bucureştiului, pe la festivalul Enescu, prin parcuri. Plus, să rezolv cu cadoul pentru L, cu întâlnirea la M ca să vedem de motor. Seara vreau să merg în Puzzle pentru muzica live şi (sper) dans. Cu sau fără ţigări. Cu sau fără Marie. Definitely, cu aplomb.

Înşirai toate acţiunile astea aci, ca să văd, de fapt, câte şi cum se vor desfăşura. 🙂