A nimerit orbul Brăila


Exact după trei ani, ajung din nou să văd Brăila. Undeva, într-un draft, încă aşteaptă urmarea poveştii o frază neterminată „După Lacul Sărat şi o pădure ruginie, intrăm în oraş…” dar eu nu mi-am găsit un timp potrivit ca să spun cum a fost.

Acum, vreau să nu uit clipirea soarelui pe faţadele desuete, nici turlele bisericilor, nici mirosul de covrigi şi, în niciun caz, oboseala Dunării lângă pontonul pustiu. Aşa că povestesc aici.

Am ajuns către prânz. Soarele strălucea deplin dar cu dinţi. Un vânt subţire aducea miros de Dunăre, vag. Mă trage aţa spre faleză, după ce-mi termin treburile. E pustiu iar apa vălureşte cuminte. Nimic nu mă reţine. Admir în treacăt fântânile cinetice din inox lucios şi stolul de pescăruşi închipuit probabil de autor îmi pare o gaşcă de caracatiţe mici şi ordonate. Trepte de piatră, bănci, boscheţi de buscus şi crizanteme, plus vreo două babe în blănuri stând amorţite la soare – atmosferă de cimitir. Haidem în centrul cu clădiri vechi.

Şi m-am dus. Şi ele erau tot acolo, răbdătoare. Foarte puţin, pe ici pe colo, lucrurile s-au îmbunătăţit. În general, totul e încremenit în aceeaşi stare proastă. Pe fosta stradă Regală (azi, Mihai Eminescu), teatrul Maria Filotti aşteaptă oaspeţi, demn dar înghesuit între căzături, Opera dormitează deoparte, câteva cafenele încearcă să ţină steagul sus în spaţii amenajate cât să nu cadă peste clienţi iar clădirile care nu sunt dezafectate, supravieţuiesc altoite cu termopane şi alte ajustări anacronice. Brăileni modeşti se vântură în sus şi-n jos pe pavajul nou. Miroase a covrigi şi-a gogoşi calde. De ce mi se pare că tencuielile scorojite închipuie zâmbete îngăduitoare, totuşi?
Pe străzile învecinate Regalei, atmosfera e alta, mai melancolică. Din curţile largi, de după garduri elegante din fier forjat, se încăpăţânează să reziste casele mari, boiereşti, adevărate palate pe alocuri. Unele mai norocoase, au prins şansa de-a fi amenajate în sedii de bănci ori altceva, altele, mai scăpătate, rezistă găzduind vreo instituţie de stat. Cele mai triste sunt cele părăsite, degradate, cu câte un afiş ironic „de vânzare”. În treacăt, am ochit casa Ana Aslan. Am numărat într-o simplă raită: biserica veche şi scundă Sf Mihai şi Gavriil din parcul Traian, sinagoga, biserica greacă, biserica Sf. Nicolae, biserica bulgară. Nici nu-i de mirare, căci în Brăila mai sunt şi catolică şi armeană şi lutherană, baptistă, adventistă şi încă altele ortodoxe, care de care mai frumoase. Atât a mai rămas din cosmopolitul port al Brăilei – o paletă largă de lăcaşuri de cult, martore ale atâtor culturi şi naţii care-au convieţuit aici.
Oraşul cu salcâmi rămâne o amintire.

 

Opera

Opera

casa Christescu, str. Ana Aslan

casa Christescu, str. Ana Aslan

casa Ana Aslan

casa Ana Aslan

biserica greacă

biserica greacă

biserica Sf Petru si Pavel

biserica Sf Petru si Pavel

biserica bulgară

biserica bulgară

faleza

faleza

Reclame

Până la cer şi înapoi


Mereu mi-am dorit să fac o fotografie de felul ăsta

Semne


Cum ar fi să mergi pe stradă, într-o zi însemnată, ca Dragobetele, să zicem, şi, în timp ce te gândeşti ce simplu e să fii fericit, să vezi asta:

Pentru vorbitorii de chineză, thai şi bantu, precum şi pentru noi, ăştialalţi care ignorăm limba lui Voltaire, cică: n-am nimic să-ţi spun  decât că te iubesc.

Decât!

A venit, a venit doamna!


În sfârşit, o zi adevărată de toamnă! După primăvara bezmetică ce ne-a tot amăgit simţurile, am simţit, abia azi pe de-a-ntregul, că e toamnă. Atât de elegant! Frunzele au căzut sobre, frigul a muşcat cu îndrăzneală şi, iată, lumina s-a stins demnă peste oraşul atât de viu, în contrast.

Am petrecut delicios, ieşind din căldura plapumei în pustiul fulgurant al străzilor, am tăifăsuit îndelung lângă cafea dedulcită de cofeturi, am răsfoit cărţi vechi şi o pisică între rafturi prăfuite de anticariat, mi-am auzit singură cadenţa paşilor printre case frumoase, dezgolite de frunze şi flori. Am făcut planuri de călătorii şi-am visat cu ochii deschişi lumi posibile, sorbind ceai aromat în vârful patului. Am citit despre iubire, despre oameni şi ziduri, am moţăit ca o pisică la căldură. Am mâncat zacuscă şi gem de gutui. Am răscolit casa în căutarea unei mânuşi verzi.

E toamnă iar, ceea ce vă doresc şi vouă.

sweet november


Am ieşit să mă bucur de soarele acestui noiembrie atât de îngăduitor şi m-am trezit plimbându-mă pe aleile unui parc în care n-am mai fost de mult. E un parc liniştit, fără hărmălaie şi vânzoleală, are lac, bănci şi potop de frunze ruginii. Ce poţi să vrei mai mult? Am fotografiat reflexii în apă, păsări, câini, alei pustii. Mi-am limpezit mintea şi mi-am bucurat sufletul cu plimbarea relaxantă.

o alee care se termină subit

o alee care se termină subit

Poate avea inspiraţie, poate scria o scrisoare, poate o poezie.

Poate avea inspiraţie, poate scria o scrisoare, poate o poezie.

Apoi am realizat. Mi-am dat seama că am ales parcul nu la întâmplare, ci în subconştient ştiind că se găseşte în apropierea casei unui om, pe care mi-aş fi dorit să-l întâlnesc, un om despre care am crezut la un moment dat că mi-ar putea fi suflet pereche. Cum şi de ce a ieşit gândul ăsta la iveală? De ce acum, de ce tocmai el?