Prima dată, Londra


Deşi am pus Londra în topul preferinţelor mele, nu am povestit niciodată despre ea. Am lăsat impresiile, erau printre primele impresii de călătorie, să se aşeze şi s-au tot aşezat până au început să se cam piardă în uitare. Şi-i păcat. Privesc acum înapoi şi regăsesc aproape înduioşată cum am păşit prima dată în Regatul Unit.

Am ajuns la Londra într-o frumoasa zi de toamnă târzie. Frumoasă zic, pentru că mă bucuram de excursie. În fapt, vremea era vântoasă şi întunecată. Zborul Wizz fusese impecabil, iar aeroportul Luton ne-a primit civilizat la prima oră a dimineţii. Numai autobuzul pentru oraş a pornit-o vijelios pe contrasens, ridicându-ne inimile în gât. Mi-am dorit să văd Londra dintotdeauna şi iată-mă gata s-o înfrunt! Ce să spun, nu s-a lăsat uşor! Nu din prima, în orice caz. Ne-a luat jumătate de zi să ajungem să ne luăm în primire amărâtele de camere de la hostelul rezervat! Dohh! Aici s-ar putea să fie şi vina ghidului care, deşi sună absurd, era ca şi noi, pentru prima oară în Londra. Deci să-i spunem însoţitor, nu ghid… Deşi nici cu însoţitul nu prea s-a înghesuit. Era şi greu la un grup de 20 şi ceva de oameni să ne însoţească pe toţi! Aşa o adunare neomogenă de oameni, fireşte, ne-am răsfirat după afinităţi, în mini-grupuleţe de maxim 5-6 persoane. Eram, lidera mini-grupului meu, fiind bine pregatită de-acasă, cu ghid practic, hărţi, lista obiectivelor de vizitat şi ceva idei de planuri de bătaie.

Zis şi făcut! În prima seară, deja fotografiam leii din Trafalgar Square şi Big Ben în nocturnă. Ne-am familiarizat cu împrejurimile hostelului, am găsit un fast-food ţinut de-un pakistanez simpatic, unde am mâncat încântaţi fish&chips şi, desigur, ne-am plimbat cu autobuzele double-decker, căscând gura la bulevardele celebre ale oraşului şi la traficul la fel de vestit. Mai exact, la orele serii, tot centrul era plin ochi de oameni şi maşini. Maşinile erau reprezentate în proporţie de 80% de autobuze de transport public, restul maşini scumpe şi de lux. Oamenii erau de toate felurile, ca la o adunare mondială, sau ceva de gen. Toate rasele, toate categoriile, toate culorile. Nu m-aş fi mirat să văd şi extratereştrii absolut deloc, la învălmăşeala pestriţă care zumzăia pe-acolo! Ne-am retras ameţiţi şi entuziasmaţi, cu gânduri mari.

A doua zi, sâmbătă, planul era să mergem la Buckingham să vedem schimbarea gărzii. Aveam eu orarul evenimentelor luat de pe net şi ştiam că la 11 fix dimineaţa trebuie să fim la Palat! Aşa am şi făcut, numai că… la Palat nimeni! Ne aştepta doar o ploaie măruntă şi discretă. Gardienii serioşi şi impasibili stăteau la locurile lor, apăraţi bine-merci împotriva umezelii de căciulile lor blănoase. Dar n-aveau intenţii de schimbare, neam! Şi cum bântuiam noi dezamăgiţi şi zgribuliţi în zonă, iată văd un chipeş om al legii călare. Călare pe motor, să ne înţelegem! Stătea şi se uita calm la turiştii răzleţi care treceau. Zoom in şi flash-flash, trag câteva poze. Mă vede. Zâmbeşte. Prind curaj. Zic, ia hai să întreb cum e cu Garda Majestaţii Sale, de ce nu se schimbă conform programului. Şi mă duc spre policeman.

– Hello! – Hello! Mă topesc de admiraţie când îi aud accentul impecabil. Omul, amabil îmi ascultă păsul, se uită şi pe programul meu printat, după care îmi arată simplu că am greşit, am încurcat sâmbăta cu duminica… Ce să mai zic?! Încurcată, roşie de ciudă şi jenă încep să mulţumesc şi să mă scuz. El, mă consolează, că se mai întâmplă, poate e de la fusul orar… Apropo, de unde sunt? Poate din America? Nu? Sorry, atunci Rusia, desigur… Pfff! Mai are să mă facă asiatică! Îi explic de unde-am picat. Râde. E de bine. Întreabă de ce l-am fotografiat, că nu e voie. Hait! O sfeclesc! Schimb feţe-feţe şi îndrug ceva despre o colecţie personală… Se amuză, râde iar cu toţi dinţii, impecabili de altfel, şi, cu engleza asemenea, îmi recomandă să merg la London Tower şi Tate Museum şi mai pe seară, neapărat în Soho, dacă n-am mai fost. Ne despărţim cordial. Plec aiurită. Hmm, aşa poliţişti să tot găseşti!

Revin la gaşcă şi facem o scurtă şedinţă. Se decide vizitarea London Bridge. Nimic de zis, spectaculos podul şi fain sentimentul că-l traversezi cu piciorul propriu, călcând pe urme istorice, dar ne-a bătut un vânt şi ne-a chinuit un curent de am crezut că zburăm peste Tamisa!

Am mai hălăduit pe străzi până la London Tower, apoi înapoi spre Catedrala St.Paul. Ne-am luat mănuşi şi fulare pe la Covent Garden. Am dat târcoale Brittish Museum-ului, dar aglomeraţia nu ne-a încurajat să intrăm, ci ne-a îndemnat să continuăm plimbarea pe străzi. Spre Picadilly am apucat-o. În piaţa cu acelaşi nume, lume ca la revoluţie. Jumătate turişti, jumătate de-ai lor. Pasămite, ăsta e un loc popular de întâlnire.  Încaltea, noi, de-o pildă, n-am reuşit să ne întâlnim din cauză de atâta aglomeraţie. Voiam să ne reunim cu altă bisericuţă din acelaşi grup-mamă, să bem o binemeritată bere şi să ne împărtăşim izbânzile. Dar, pas să te găseşti în talmeş-balmeşul acela. Aşa că haidem înapoi la bază, să bem o bere cumpărată de la supermarket. Am plănuit ieşirea în faptul serii, mai organizată.

După lăsarea întunericului Londra e seducătoare. Te laşi purtat de fluxul de oameni şi umbli hipnotizat până la epuizare. Noroc de foamea care ne-a ţintit umbletul către ceva concret. Am nimerit cartierul chinezesc al Soho-ului, iar aici ne-a făcut cu ochiul oferta unui All you can eat! la 10lire. Haidem. Pe afişul mare, atrăgător în afara ofertei scrisă cu litere de-o şchioapă erau trecute şi alte condiţii, cum ar fi : consumaţia trebuia să nu dureze mai mult de o oră, băutura nu era inclusă, orice rămânea în farfurie se plătea. Ni s-au părut toate în regulă şi am intrat. Veselie şi antren ca la cantina studenţească! Americani, asiatici, nordici şi noi. N-am stat mult pe gânduri, ori în admiraţia comesenilor. Bufetul era bogat şi ademenitor, garnisit cu toate fructele de mare posibile, gătite în fel şi chip, cu orezuri dichisite şi sosuri aromate. Şi dă-i şi luptă! Pe la desert am capitulat. Nu mai era loc. Ei, cu burta pusă la cale, îţi mai vine să cutreieri! Şi hopa-tropa, pe străduţe, căscam gura la cafenelele şic sau pub-urile nepretenţioase, la restaurantele elegante în care se intra pe bază de rezervare sau la cele extrem de populare la care coada pentru intrare era afară în stradă, unde deja chelnerii îţi ofereau meniul ca să comanzi şi să câştigi timp. Am văzut vitrine cu raţe întregi prăjite şi atârnate ca nişte trofee, am văzut magazine de tutun sau băuturi scumpe ori sex-shoppuri. Am văzut domnişoare elegante în sandale şi rochii subţiri venind nonşalante la petreceri. Am văzut turişti turmentaţi bine care chiuiau cât îi ţineau plămânii sub ochii curioşi al altor turişti. Am văzut şi-un bar simpatic, cu nume de amiral, ceva cochet unde tocmai intrau doi băieţi chipeşi. Ne-am apropiat, dar prin geamurile fumurii nu se desluşea nimic. Tocmai când ne întrebam ce-o fi înăuntru, se deschide uşa şi apare un cap zâmbitor. Şi frumos, nevoie mare! Cu vorbe prietenoase ne invită să intrăm dar când să dăm buluc auzim şi precizarea “ştiţi, e un bar pentru gay…” Apăi, noi fetele ne-am consultat şi decis rapid, dintr-o privire, dar când ne uităm în spate şi la băieţi…. erau, hăt, deja la o jumătate de stradă depărtare, făcându-ne semne disperate să-i urmăm. Frumuşelul a închis uşa uşor, iar noi ne-am depărtat cu coada între picioare. N-ai cu cine să explorezi realitatea, dom’ne!

Am intrat totuşi într-un pub să bem ceva şi să ne încălzim, căci frigul şi umezeala unui noiembrie londonez te pătrund până la oase. Atmosfera era liniştită dar în scurt timp grupul nostru vesel a încălzit –o. Ni s-au alăturat chiar doi turişti olandezi şi-un african puţin fumat, plin de poveşti exotice, greu credibile. Amuzamentul era în toi, ameţitul, într-un mod extrem de caraghios îi făcea curte unei romance de-a noastre, blondă şi rubicondă, susţinând că ea e idealul lui feminin, că ar putea s-o facă regină în Africa dacă n-ar fi însurat cu o nemţoaică şi tot aşa. Când am simţit o mână pe umăr şi am auzit de foarte aproape “Hello! Ne întâlnim din nou…” cu un accent anume… m-am întors uimită şi l-am văzut acolo. Poliţistul şarmant. Înalt, cu un zâmbet misterios şi ochi strălucitori…

Thomas, pe scurt Tom

Anunțuri