A nimerit orbul Brăila


Exact după trei ani, ajung din nou să văd Brăila. Undeva, într-un draft, încă aşteaptă urmarea poveştii o frază neterminată „După Lacul Sărat şi o pădure ruginie, intrăm în oraş…” dar eu nu mi-am găsit un timp potrivit ca să spun cum a fost.

Acum, vreau să nu uit clipirea soarelui pe faţadele desuete, nici turlele bisericilor, nici mirosul de covrigi şi, în niciun caz, oboseala Dunării lângă pontonul pustiu. Aşa că povestesc aici.

Am ajuns către prânz. Soarele strălucea deplin dar cu dinţi. Un vânt subţire aducea miros de Dunăre, vag. Mă trage aţa spre faleză, după ce-mi termin treburile. E pustiu iar apa vălureşte cuminte. Nimic nu mă reţine. Admir în treacăt fântânile cinetice din inox lucios şi stolul de pescăruşi închipuit probabil de autor îmi pare o gaşcă de caracatiţe mici şi ordonate. Trepte de piatră, bănci, boscheţi de buscus şi crizanteme, plus vreo două babe în blănuri stând amorţite la soare – atmosferă de cimitir. Haidem în centrul cu clădiri vechi.

Şi m-am dus. Şi ele erau tot acolo, răbdătoare. Foarte puţin, pe ici pe colo, lucrurile s-au îmbunătăţit. În general, totul e încremenit în aceeaşi stare proastă. Pe fosta stradă Regală (azi, Mihai Eminescu), teatrul Maria Filotti aşteaptă oaspeţi, demn dar înghesuit între căzături, Opera dormitează deoparte, câteva cafenele încearcă să ţină steagul sus în spaţii amenajate cât să nu cadă peste clienţi iar clădirile care nu sunt dezafectate, supravieţuiesc altoite cu termopane şi alte ajustări anacronice. Brăileni modeşti se vântură în sus şi-n jos pe pavajul nou. Miroase a covrigi şi-a gogoşi calde. De ce mi se pare că tencuielile scorojite închipuie zâmbete îngăduitoare, totuşi?
Pe străzile învecinate Regalei, atmosfera e alta, mai melancolică. Din curţile largi, de după garduri elegante din fier forjat, se încăpăţânează să reziste casele mari, boiereşti, adevărate palate pe alocuri. Unele mai norocoase, au prins şansa de-a fi amenajate în sedii de bănci ori altceva, altele, mai scăpătate, rezistă găzduind vreo instituţie de stat. Cele mai triste sunt cele părăsite, degradate, cu câte un afiş ironic „de vânzare”. În treacăt, am ochit casa Ana Aslan. Am numărat într-o simplă raită: biserica veche şi scundă Sf Mihai şi Gavriil din parcul Traian, sinagoga, biserica greacă, biserica Sf. Nicolae, biserica bulgară. Nici nu-i de mirare, căci în Brăila mai sunt şi catolică şi armeană şi lutherană, baptistă, adventistă şi încă altele ortodoxe, care de care mai frumoase. Atât a mai rămas din cosmopolitul port al Brăilei – o paletă largă de lăcaşuri de cult, martore ale atâtor culturi şi naţii care-au convieţuit aici.
Oraşul cu salcâmi rămâne o amintire.

 

Opera

Opera

casa Christescu, str. Ana Aslan

casa Christescu, str. Ana Aslan

casa Ana Aslan

casa Ana Aslan

biserica greacă

biserica greacă

biserica Sf Petru si Pavel

biserica Sf Petru si Pavel

biserica bulgară

biserica bulgară

faleza

faleza

Anunțuri