Rămăşiţe. De iarnă şi de obiceiuri săseşti. La Prejmer


Ce le-au mai rămas ardelenilor de la saşii de odinioară, în afară de frumoasele biserici şi cetăţi fortificate: obiceiurile. La Prejmer, ei le reînvie în fiecare an cu prilejul unui carnaval de primăvară, adică Fasching. Am auzit de această sărbătoare întâmplător, apoi am citit şi la Mira despre îngroparea iernii, aşa că am vrut să văd cu ochii mei. Bine, şi pentru că e vorba şi de o caravană a clătitelor, am vrut să mă conving pe limba mea, desigur.

Semnificaţia faschingului e simplă: se sărbătoreşte apropierea primăverii, a soarelui, se alungă spiritele rele şi iarna. Ritualul însă e complicat şi cu siguranţă şi-a pierdut din sensuri şi înţelesuri, ori a mai căpătat altele noi.

Duminica, în ziua aleasă, cam după ora 10 au început să se adune tineri mascaţi şi costumaţi în centrul comunei. Măştile erau hidoase, costumele se voiau a fi medievale. Mulţi dintre ei au apărut călare pe cai frumoşi ori pe măgari îndărătnici. Era şi o prinţesă/mireasă în travesti. Apoi au apărut pe rând tot soiul de căruţe/maşini alegorice: un car acoperit pe jumătate de un coviltir cu o sobă fumegând la spate pe care câţiva tineri pregăteau, chipurile, clătite, o căruţă-colivie zisă a vrăjitoarelor, un mini-van deghizat în castel cu creneluri şi cavaleri în el, o maşina decapotabilă ornată cu baloţi de paie al cărei rol nu l-am dibuit, un car dotat cu un tun mic artizanal funcţional, alte vehicule pavoazate cu stuf, flamuri şi panglici mânate de personaje costumate în cavaleri, târgoveţi şi alte categorii. Undeva la origini, procesiunea simboliza drumul lung al primilor saşi străbătut din ţara natală până în Transilvania, drum cu evenimentele şi incidentele inerente – nunţi, boli, bucurii, pagube, învăţături. Azi probabil jumătate din participanţi habar n-au de ce se costumează şi ce simbolizează personajele pe care le însufleţesc. Pare un simplu prilej de petrecere, de ieşit în evidenţă în faţa comunităţii, de băşcălie şi vânzoleală generală. Izul de kitch predomină şi ceea ce iese în evidenţă este numai ideea de bâlci. Aşadar, bâlci să fie!

S-a format caravana. În fruntea alaiului mergeau teutonii călări pe bidivii, la urmă încheiau scutieri caraghioşi pe măgari. La mijloc, toate drăcoveniile pe roţi, pline cu personajele costumate, chiuind şi fluierând cu spor. De pe margine se fotografia pe întrecute. Profesionist. În asistenţă se amesteca lume de toate felurile: erau şi domni serioşi cu căciuli brumării de astrahan şi cumetre fără vârstă dar cu broboade şi familii tinere purtându-şi copiii pe umeri şi reporteri agili şi localnici şugubeţi şi droaie de copii entuziasmaţi, toţi cu ochii pe alai, comentând în gura mare. Hărmălaia s-a depărtat, convoiul urmând a străbate toată localitatea în lung şi-n lat.

Personaje de carnaval

Personaje de carnaval

străjerii şi prinţesa

străjerii şi prinţesa

teuton purtând căciulă dacică

teuton purtând căciulă dacică

şeful caravanei

şeful caravanei

fanfara

fanfara

şi au pornit

şi au pornit

închisoarea vrăjitoarelor

închisoarea vrăjitoarelor

Între timp, s-au animat tarabele şi chioşcurile amenajate pentru vânzarea bunătăţilor. Am crezut că va fi un rai al clătitelor, a căror sărbătoare o căutasem. Ei, bine, sortimentul acesta era cel mai defavorizat în tot vălmăşagul. Se vindeau cu spor floricele de porumb şi beţe cu vată de zahăr în rândul prichindeilor. Se admirau îndelung şi cu voce tare borcanele cu murături, dulceţuri ori miere oferite de producători locali. Sfârâiau cârnaţii, fleicile şi coastele pe grătare, iar vinul fiert şi berea erau la mare căutare. Am refuzat orice altă tentaţie şi am insistat să îmi fac de cap numai cu clătite. Erau două rânduri de tarabe, cu dotări diferite: pe mâna stângă se folosea curentul electric, pe dreapta gazul. Am luat-o întâi pe stânga căci bulucul era mai mare şi-am dedus că or fi clătitele mai proaspete şi mai gustoase. Zis şi făcut, m-am şi proptit la o coadă mixtă. Mixtă, în sensul că se vorbea în mai multe limbi în timpul aşteptării. Însă pe măsură ce mă apropiam de taraba ţintă, mă întristam. Se oprise curentul, foile de clătite pregătite anterior se rulau cu dulceaţă şi se serveau reci, însoţite de scuze şi zâmbete. Se mai terminaseră şi din sortimentele de gemuri între timp. Am prins una cu caise, bună şi aia. Nesatisfăcută, merg mai departe. Pe partea cu gaz, zăresc printre pofticioşi şi curioşi o gospodină care întorcea clătitele cu tigaia, în aer. Haida! Aici e miezul, îmi zic. Şi iar înghesui coada., trăgând cu ochiul la sortimentele înşirate pe liste scrise de mână şi agăţate ici-colo. Îmi făcusem gândul: una cu ciuperci, una cu dulceaţă de cireşi. Între timp, gospodina tot întorcea la tigaie. Măiastră, nu-i vorbă, dar parcă nu mai schimba clătita deloc. O tot ameţea pe aceeaşi. Când colo, dumneaei, mă dumiresc eu, poza unui domn perfecţionist ce sta proptit în poziţia cheie şi bloca tot fluxul cozii. De ce zic perfecţionist? Pentru că n-a fost mulţumit defel şi preţ de minute bune a tot cerut „încă o dată!” sau „zâmbiţi spre mine”, etc. O altă gospodină, mai puţin dibace, moşmondea la împachetatul clătitelor. Cea mai fâşneaţă era o duduie cu unghii fantézi care lua comenzi şi dădea lămuriri. De fapt, erau regrete. Nu mai avem ciuperci, brânza are stafide, s-a terminat fineti. Iar clienţii trebuiau să se decidă pe loc ce să fie în loc de. M-am ales cu prune şi nuci. Separat. Împreună cică nu se putea. Alea reci fuseseră gustoase, astea călduţe cam fade. Tot nu-mi făcusem pofta. Am mai intrat şi într-un magazinaş gen alimentara. La o tejghea improvizată alături de galantarul cu salamuri şi iaurt, o doamnă întreprinzătoare vindea cu aplomb clătite reci dar încălzibile, cu două umpluturi, şi alea pe terminate. Am luat una cu zmeură. Bună, dar cam mică. Cu asta am şi încheiat degustarea. M-am lămurit că festivalul într-adevăr e doar un pretext de veselie şi comerţ, nimeni nu-şi mai bate capul prea tare cu bietele clătitele…

Am intrat în bodega centrală cu nume pe cât de pretenţios, pe atât de bizar „Cafenea-Restaurant La Moaşa” şi am încercat o cafea. Barmanul cu alură de măcelar ne-a servit şi şi-a văzut de treaba dumnealui, aceea de-a sporovăi cu nişte cunoştinţe în trecere ori cu ospătarul cu sacou mov şi nasturi aurii ce mai venea abătut dinspre o sală pierdută în fum de ţigară, probabil, salonul restaurant. În cafenea, la o masă trei seniori venerabili cu paltoanele şi căciulile pe dânşii socializau în timp ce savurau alternativ beri şi tării, la alta, o familie paşnică, tata, mama şi copilul, la trataţia de duminica – respectiv, bere, apă, suc. Un el şi o ea, trecuţi de prima tinereţe ciocneau voioşi berile în sticle, câţiva tineri puneau ceva la cale sau doar se încălzeau la o cafea.  Atmosfera se înceţoşa peste măsură din cauza fumului, aşa că am ieşit din nou la aer şi vânzoleală. Se petreceau felurite activităţi pe scena pregătită într-un capăt al pieţei aşa că ne-am apropiat şi am prins probabil cel mai frumos moment artistic al programului – ansamblul Korona din Braşov, prezentând dansuri săseşti. Câteva perechi de tineri frumoşi şi voioşi, îmbrăcaţi tradiţional au dansat şi au strigat pe muzica antrenantă cântată de mica fanfară – excepţional! Apoi au urmat scenete, cântece populare şi tot aşa. Spre seară era aşteptată Andreea Bălan. N-am fost curioşi.

tineri dansatori

tineri dansatori

Pentru cine nu ştie, la Prejmer avem una dintre cele mai grozave fortificaţii în jurul unei biserici evanghelice, cea mai bine conservată şi poate cea mai cunoscută dintre cele aflate pe lista UNESCO. Biserica asta nu are doar o fortificaţie, ci o cetate în adevăratul sens al cuvântului, o cetate vie, degizată sub forma unui zid de apărare. Construcţia e genială şi pe mine m-a dus cu gândul la un condominium imens al zilelor noastre, cu duplexuri şi apartamente mai mici şi mai mari, cu anexe, balcoane, mansarde şi lobby-uri multifuncţionale, toate împărţind aceeaşi curte interioară, din care lipseşte doar piscina. La vremea aceea, locuitorii sub asediu îşi curăţeau sufletele în biserica monumentală din mijloc. Pe scurt, ideea e simplă: la vreme de pace fiecare familie se îngrijea să-şi amenajeze şi să-şi doteze cu rezerve spaţiul alocat în fortificaţie, urmând ca în caz de atacuri duşmane să se refugieze cu familie, căţel şi purcel şi să reziste, apărând totodată zidurile. Plimbându-te prin labirintul de cămăruţe, scări şi culoare de pe sub grinzile din lemn secular ale cetăţii nu poţi să nu încerci să-ţi imaginezi cum arăta locul plin cu sătenii prevăzători – bărbaţi îngrijoraţi alergând la gurile de foc ori în punctele de supraveghere, femei trebăluind economic în cămăruţele mici, copii alergând nepăsători de colo-colo, rumegătoare impasibile ori păsări de curte zburătăcite de nelinişte… fiecare în locul dinainte pregătit, ca-ntr-o arcă antediluviană. Aveau până şi o săliţă de şcoală în care micii învăţăcei să-şi continue studiile. Plus ateliere în care meşteşugeau unelte, arme şi ce mai aveau trebuinţă. Un stup imens, funcţional şi imbatabil în calea atacatorilor.

în interiorul bisericii

în interiorul bisericii

orga bisericii

orga bisericii

amvon pictat

amvon pictat

strane din lemn sculptat

strane din lemn sculptat

camera destinată şcolii

camera destinată şcolii

interiorul cetăţii, ca un stup

interiorul cetăţii, ca un stup

cetatea Prejmer

cetatea Prejmer

Anunțuri