Bazalt şi regrete de la Racoş


Citisem despre Racoş tot felul de lucruri interesante la Anca, la Anda, la Art Historia aşa încât îmi doream să văd cu ochii mei zona. Şi pentru că plănuiesc un tur al Transilvaniei cu vizitarea pe îndelete a cetăţilor, castelelor şi altor puncte de interes, undeva la începutul verii, am profitat de un drum recent, Odorhei-Bucureşti, ca să mă abat cei 10km din DN, până la Racoş de Braşov. Aşa l-am întâlnit pe Ionuţ.

După ce treci roată prin jurul zidurilor impresionante ale castelului Bethlen, la capătul satului, casele devin tot mai prăpădite iar asfaltul se sfârşeşte în dreptul gării sărăcăcioase. Lângă drum, un bărbat şi-un copil observau maşina străină care se apropia. Am deschis geamul şi abia am apucat să întrebăm de carieră, că ochii puştiului s-au luminat. I-a tăiat repezit vorba omului molcom care închega un răspuns cu indicaţii puţine şi mai multe mişcări din braţe. A subliniat precis „la cariera de bazalt, da?”.  Întâi ne-a explicat scurt cam până unde putem ajunge cu maşina (cca 500m) apoi a luat-o la fugă în direcţia indicată. Până ne-am urnit noi, până am decis unde şi în ce poziţie să parcăm maşina, la poalele drumului abrupt şi accidentat pe care ne-am dat seama că îl pot urca totuşi maşini mai mari şi mai puternice, micul nostru ghid era deja cocoţat pe pietre înainte, aşteptându-ne. Am început să urcăm pe urmele lui. Drumul duce printre halde cenuşii direct spre coloanele de bazalt, într-o căldare semi-naturală cu versanţi mai mult sau mai puţin abrupţi, năpădiţi de vegetaţie pitică. Băiatul de 10 ani ni s-a prezentat şi a zâmbit stingher la vederea aparatelor foto. Nu era prima dată când avea de-a face cu ele în mica lui întreprindere de ghid, însă nici nu era încă obişnuit pe deplin. Vorbea repede şi puţin. Sincopat. Preferă să alerge încoace şi încolo, sugerând pe unde să privim. Chiar în faţa coloanelor bazaltice se observă suportul din lemn pe care mai demult era prinsă o hartă cu explicaţii asupra rezervaţiei geologice. Ionuţ culege din tufişuri fragmente din panoul spart şi cu ajutorul lor ne arată ce mai e de văzut – lacul, cariera de zgură, vulcanul stins. Cu siguranţă nu e prima dată când foloseşte spărturile de plastic drept îndrumare. E paradoxal cum afişul explicativ îşi face treaba chiar şi risipit prin iarbă. Admirăm în tăcere bazaltul şi formaţiunile stranii de roci din jur, apoi ne lăsăm iar pe mâna călăuzei. Ionuţ propune lacul. Ne întreabă dacă ştim ungureşte. Ha?! El declară modest că a învăţat, deşi nu stă decât de vreo câţiva ani în Racoş, unde s-a mutat de la Suceava. Nu întrebăm mai mult. După hainele ponosite şi încălţămintea scâlciată, nu cred să fi venit de bine, sau la prea bine. Nici nu-mi imaginez cam cum îşi câştigă existenţa oamenii prin partea locului. Dar un răspuns îl avem dinaintea ochilor. Prin carieră, îi întâlnim pe alocuri  scormonind pământul, zgura, betoanele măcinate ale fostelor utilităţi. Ionuţ ne explică senin: „ ştiţi, aici a fost o carieră, se găseşte f’er…” şi ne dăm seama că rezervaţia, coclaurii, ruinele carierei nu sunt numai locul lui de joacă, de hălăduit în libertate şi fericire, ci şi locul de muncă, obligaţia de-a scotoci după rămăşiţe utilizabile de materiale, consemnul copilăriei lui strâmtorate.

Ionuţ azvârle cu pietre în bălţi, nepăsător, noi îl urmăm grăbiş. Ajungem pe culmea altui mal de pământ roşiatic. În valea rotunjită de excavări ori prăbuşiri naturale, dormitează lacul. Acum e înghţat, alb-lăptos, opac. Vara se spune că e de smarald. Probabil contrastul de culori face toţi banii – malurile în nuanţe de la alb-gălbui, nisipiu până la roşcat intens precum teracota, bordate de vegetaţia verde şi oglindite în apele liniştite pot fi mai cochete decât o întreagă paradă a modei.

Lăsăm şi lacul (pentru la vară, neapărat!) şi urmând aceleaşi drumuri prăfoase ale carierei ne întoarcem către coloanele de bazalt. De data asta, pe deasupra lor, ţinând o cărare pe buza căldării artificiale ne îndreptăm spre vulcanul stins. N-ar fi mai departe de câteva sute de metri, uşor pieptiş peste fâneaţă. Însă drumul se parcurge destul de anevoie, mai ales cu vântul şuierând pe la urechi şi norii strângându-se vineţii deasupra. Am renunţat, gândind că tot la vară îl vom face vedetă într-o serie de fotografii incendiare şi pe misteriosul vulcan stins, străjuit de antene gsm. De-acum i-am cerut lui Ionuţ să ne-arate drumul îndărăt. S-a conformat, uşor dezamăgit că nu a apucat să ne arate pietrele colorate şi brazii din crater şi ne-a dus rapid pe scurtături iscusite, până jos, la drumul cenuşiu şi plin de grohotiş de la poalele carierei.  I-am mulţumit, i-am dat 5 lei. A plecat tot într-o fugă, cine ştie unde. Şi ploaia şi sfârşitul vacanţei dar şi copilăria aspră a copilului-ghid m-au mânat spre casă abătută şi împovărată.

Aş vrea să merg în iunie la Racoş, să cercetez în tihnă şi cariera şi lacul şi vulcanul şi, poate, să-l caut pe Ionuţ cu o ciocolată şi-o vorbă bună.

cariera de bazalt

cariera de bazalt

bazalt, în coloane

bazalt, în coloane

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

bazalt, în alte forme

bazalt, în alte forme

 

panou explicativ

panou explicativ

prin carieră, spre lac

prin carieră, spre lac

Lacul Brazi, format prin acumularea ploilor şi a zăpezii

Lacul Brazi, format prin acumularea ploilor şi a zăpezii

formaţiune stratificată

formaţiune stratificată

grindă armată, recent dezgropată. o comoară

grindă armată, recent dezgropată. o comoară

Ionuţ

Ionuţ