Rupea. La răscruce de vânturi
19 iunie 2014 Un comentariu
Se fac în curând 40 de ani şi zeci de drumuri în care am tot trecut şi-am admirat, din mers, cetatea Rupea. Mereu prea grăbită. Mereu încântată de felul galant în care şoseaua îi dă ocol iar ea se lasă admirată. Întotdeauna promiţându-mi că data viitoare o să mă opresc.
Şi m-am oprit. Şi nu mică mi-a fost uimirea.
La cetate ajungi uşor, pe o şosea proaspăt asfaltată de 1km din drumul european, care te aduce aproximativ în partea de miazănoapte-răsărit a zidurilor. Adică, acolo unde este umbră. Într-o joi, la prânz, erau exact două maşini şi o motocicletă în parcarea amenajată la poartă. Turişti străini. Intrarea este 10lei de persoană iar biletele se vând la o gheretă solidă amplasată lângă panourile explicative de unde se pot lua şi audio-ghiduri.
Odată ce intri pe poarta masivă de lemn, ajungi în prima curte interioară a cetăţii. Aşa cum se vede şi din depărtare, dar şi mai clar, de pe schema desfăşurată la intrare, cetatea are formă de melc. Pe măsură ce pătrunzi mai în interior, urci treptat şi treci de rânduri de ziduri de apărare. Jos, e prima curte, cea mai largă şi mai verde, cu turnuri de veghe, cămări, fântână, copacei. Apoi zidurile o strâng într-un drum ce trece pe sub alte bolţi de piatră. Drumul şerpuieşte jur împrejur pe lângă câteva dependinţe şi mai urcă un nivel. Curtea de mijloc nu mai e spaţioasă, iarba face loc stâncilor. Din ferestrele locuinţelor conservate se vede peste ziduri până hăt-departe, către sat. Vântul adie, norii fac spectacol pe cerul albastru. Mai sus, de-a dreptul pe stâncă, se găseşte şi ultimul meterez, o căsuţă. Aşa zice panoul explicativ, aşa-i zic şi eu. În fapt, e o construcţie de mărimea unei sufragerii, cu ferestre pe toate laturile şi uşă solidă. Înăuntru, o masă şi scaune ca pentru un ospăţ.
Trebuie să spun că toată amenajarea cetăţii este un pic kitchoasă. Un pic de tot. De exemplu, toate dependinţele, căsuţele, turnurile au ferestre din termopan cu rame din lemn stratificat dar şi aplice pe pereţi şi prize de curent. Zidurile sunt finisate într-un bej-roz dubios, rotunjite cu mortar pe la margini, iar aleile principale sunt aproape asfaltate cu un soi de bitum albăstrui. Graniţa între eficient, estetic şi penibil e destul de neclară.
Per ansamblu pe mine m-a încântat, totuşi. Pare o soră mai mică a cetăţii Râşnov, mai sălbatică şi mai austeră. Având şi privilegiul de-a o vizita nestingherită, aproape singură, cetatea Rupea mi-a dat un sentiment de linişte şi armonie. Felul cum bătea vântul printre ziduri, pietrele cuminţi şi ierburile sălbatice crescute lângă ele, mirosul pătrunzător de lemn al podurilor, foşnetul florilor sălbatice scânteind sub soare şi gâze, priveliştea dealurilor verzi ondulate, de jur împrejur, toate astea la un loc au creat o atmosferă fragilă, atemporală. Am să mai merg ca s-o regăsesc.