Fragmente dintr-o călătorie grăbită


Avantajul dacă pleci la 6 dimineaţa la drum este că străbaţi Bucureştiul, cu tot cu Militari, în 20 de minute. Dezavantajul este orbecăiala prin ceaţă pe tot parcursul autostrăzii. Păcat că nu s-a inventat încă navigaţia pe bază de sonar, la maşini. În fine, la Piteşti răsare soarele şi, pe lumină, ceaţa pare mai uşor de înghiţit. Valuri, vălătuci, fuioare, plăpumi mari de ceaţă. În faţă albul de nepătruns, în spate coada de camioane şi tiruri. După ce te obişnuieşti, pare firesc să alergi cu 80, 90 km la oră prin pâclă. E ca şi cum ai fi într-un joc inventat, într-o lume ireală.

Am fost la Cluj. N-am văzut nimic, era ceaţă. Numa’ tot am ocolit catedrale, în căutarea instituţiilor unde aveam treabă.

Oradea, by night. O feerie. Din 11 grade câte fuseseră ziua, spre seară tot au mai rămas vreo 8-9, destule ca să nu îngheţe mâna pe aparatul foto, ca să nu curgă nasul, ca să fie bine. Palatele Art Nouveau decorate cu luminiţe colorate arătau ca în poveştile Disney. Toate turlele şi turnurile erau luminate ca şi cum întregul oraş era un candelabru cu lumânari imense, festive. Crişul Repede curgea învolburat şi întunecat prin matca lui. Orădeni ieşiţi la plimbare, fotografiau sau doar admirau hainele de sărbătoare ale oraşului. Un grup de tineri se hlizeau la o tarabă cu vin fiert. În rest, multă linişte şi normalitate.

Sibiu. Pe înserat, hai-hui prin oraş.

Eu, zâmbitoare dar şovăitoare, acostez un puşti cu rucsac şi păr creţ: Nu te supăra, merg spre centru în direcţia asta? El, surprins, răspunde abia după ce s-a depărtat câţiva paşi: Da, da, sigur. Mergeţi drept, apoi în stânga. Se văd luminile acolo…

Un domn cu o burtă foarte mare, pedalând pe o bicicletă, pe sub Podul Minciunilor vorbeşte la mobil cu glas foarte tare: Da, mă, eu am o centrală termică ce consumă…

Două fete şi un băiat, foarte tineri, în faţa unui magazin de haine, cu vitrine atrăgătoare: Da’ aici am intrat vreodată? zice o fată. Da, am fost când am cumpărat atunci tampoane, răspunde râzând băiatul.

Două fete în Piaţa Mică: Şi era firesc să mă duc, nu? Dar cu ce te-ai îmbrăcat?

Un grup de elevi pe Podul Minciunilor. O fată solidă şi înăltuţă, dar nu mai mare de 12-13 ani, pare să le prezinte obiectivele turistice, se face roată în jurul ei şi turuie explicaţiile. Prind finalul: …Sunt mai multe legende. Una ar fi că dacă fata nu e fată mare, podul se crapă…

Familie lângă bradul  din  Piaţa Mare: Hai mamă, acum apasă. Hai, ai făcut? Ne-ai prins pe toţi frumos? Dă să văd…

Grup pe lângă taraba cu fripturi şi cârnaţi. Bărbatul respectabil amuşinează exponatele aşteptând la rând, să cumpere. O doamnă îl atenţionează: Bunicule, bunicule tu la noapte n-o să dormi, uită-te la mine ce-ţi spun…

Două mămici dolofane cu câte un copil de mână. Una se confesează: Noi am fost şi ieri şi venim şi mâine. E frumos rău…

Două fete cochete: Fată, parcă anul trecut n-au fost aşa luminiţe chiar până în capăt, pe centru, nu?

Cetăţean entuziasmat lângă estrada cu colindători maramureşeni, la telefon: Daaaa, cântă pe scenă cântăreţi populari, e ceva fain de tooot…

Bunicuţă nesigură pe picioare, duce ca pe un trofeu, o punguliţă cu 3-4 plăcinte imense, gen langoş.

Cuplu tânăr cu un copil de-o şchioapă. Ea, îngrijorată, privind către căluşei: Dragă, ştii că pe ăsta mic nu l-am dat în nimic. Hai să-l dăm…

La marginea pieţei, un domn rotofei cu doi ponei – bondoci, cu cozile până la pământ, cu breton, mă rog, ponei în toată legea. Unul e maroniu cu coama blondă, înhămat la un soi de cotigă, gen mini-şaretă, unul e alb cu pete cenuşii, înşeuat. O fetiţă vine strigând: Caii, caii! Rotofeiul întreabă direct: Ia zi, fetiţă, vrei călare sau vrei în căruţă? Fata vrea de-a călare. În timp ce este suită pe poneiul pătat, celălalt, înhămatul fornăie, ceva între strănutat, nechezat şi tuse măgărească. Bunica strigă, fetiţa râde, rotofeiul şopteşte: Ho, cu tata…

Librăria Humanitas. Un client îi explică vânzătoarei că vrea un manual de limba arabă dar care să înceapă cu alfabetul, cu scrisul, nu ghidul de conversaţie oferit. Vânzătoarea îi zâmbeşte: Deci n-o luaţi pe asta? Clientul: Lăsaţi-mă să mă mai gândesc…

Împăratul Romanilor, puţin cam ponosit sub poleială.

Începe o părere de ploaie, mai mult o bură. Nimeni nu se sinchiseşte. Împrejur numai colinde şi murmur de oameni entuziasmaţi.

La trenuleţul electric, care are şi tunel din stânci de mucava şi gară cu peron, părinţi şi copii aşteaptă serioşi ca într-o gară adevărată.

Pe străduţele pustii dar luminate se aude doar scârţâitul cizmei mele drepte şi foşnetul hârtiei din care mănânc un melc cu nucă.

Vulturul Negru vă urează Kellemes unnepeket! adică Sărbători fericite

Vulturul Negru vă urează Kellemes unnepeket! adică Sărbători fericite

Lactobar, pentru cunoscători

Lactobar, pentru cunoscători

Crown Pub

Crown Pub, Oradea

 

 

Anunțuri

Poveste de iarnă


searaCum intri în curte pe poarta mare din lemn, ai dinainte aleea largă pietruită frumos care duce la casa din fund, pe mâna stângă casele noi, iar în dreapta zidul înalt năpădit tot de trandafiri căţărători albi şi roşii. Din strada tăcută şi cenuşie n-ai fi bănuit ce aer primitor te-ar putea aştepta în spatele zidurilor şi-al porţilor înalte, opace şi mute ale caselor săseşti. E linişte, ger şi miroase un pic aspru de la fumul coşurilor din jur. Cartierul liniştit cu străzi lungi şi clădiri cu acoperişuri mari străpunse de ochiurile de aerisire care le dau un aer uman, ba fioros, ba şugubeţ se întinde paşnic la poalele cetăţii. Oameni vezi puţini, numai cu treabă, grăbiţi. Turişti, mai deloc; cei care sunt totuşi în oraş, frecventează pieţele principale, animate şi ornate pentru sărbători. E linişte subţire de amiaz’. O simplă scârţâietură de poartă, un strigăt de copil ori un lătrat de câine ar putea s-o sfâşie, dar nimic din toate astea nu se întâmplă. Şi vorbele se aud mat, fără ecou ca şi când avem un clopot uriaş de sticlă deasupra noastră.

Gazda ne primeşte cu zâmbete. Ne-a aşteptat cu focul pornit încă de dimineaţă, aşa, ca să fie camerele calde şi prietenoase. Ne pune toate la îndemână, ne învaţă să încuiem şi să descuiem poarta, apoi se grăbeşte să plece. Are un botez în familie.

Camerele sunt mari, luminoase, mirosind a lemn şi-a curat, de-ţi vine să te faci colac, precum o pisică, pe un fotoliu şi să dormitezi până la primăvară. Ori măcar vreo două ceasuri. Dar nu stăm, ne aşteaptă oraşul.

Străzile tăcute ne duc înspre cetate, aducându-ne tot mai aproape de zidurile vechi.

La o răspântie văd înscrisul ponosit pe-o clădire: „La Mielul Alb”, cofetărie. E una dintre cele mai vechi construcţii din oraş, întâi casă, apoi extinsă, devine han cu cârciumă vestită. Azi nu pare să mai fie nimic, doar numele scris cu litere negre gotice, de-o şchioapă. Deşi este listată în ghidurile cu obiective turistice, nu se vizitează propriu-zis, ci probabil, din mers  se bifează ca văzută. În jur, zeci de alte detalii ne induc atmosfera vechiului târg. Un acoperiş înalt cu ţigla afumată, o poartă scorojită, o feronerie greoaie sau un calcan subrezit de timp.

colaj sibiu

Trecem pe sub Podul Minciunilor, din păcate, odată cu maşinile care încă au acces în centrul istoric şi ne oprim să-i admirăm fragilitatea  şi dantelăria prea cochete între zidurile solemne. Numele nu i se trage de la nicio minciună sau mincinos celebru, e mai degrabă o greşală îngăduită şi perpetuată în limbajul heterogen al oraşului. Între români, saşi, unguri, austrieci de la Liegenbrücke (podul culcat) a fost doar un pas până la Lügenbrücke (podul minciunilor) şi aşa i-a rămas numele. Mai interesant însă este, cum abia mai apoi s-a creeat o legendă urbană în jurul lui. Dacă tot purta numele minciunii, tinerii obişnuiau să-şi ducă iubitele pe acest pod pentru a le face declaraţiile de iubire mult aşteptate. În caz că relaţia se destrăma, erau absolviţi de păcat, că doar jurămintele făcute pe Podul Minciunilor nu pot fi decât tot mincinoase…

podul minciunilor

podul minciunilor

winter jack

winter jack

Gerul muşcă aprig aşa că din Piaţa Mică trecem prin pasajul Cizmarilor, îngust şi misterios, cotim pe după maiestuoasa catedrală evanghelică şi intrăm la cafeneaua numită, cum altfel, decât Wien. Păcat că nu cântă Laci, pianistul-emblemă, jovial şi inspirat ca nimeni altul. Interiorul e cald şi primitor. Mobilierul din lemn masiv, luceşte frumos în jocurile de lumini şi umbre ale lămpilor cu abajur, canapelele sunt confortabile. Servire promptă şi amabilă. Ni se recomandă tortul zilei, ştrudelul tradiţional ori ne sunt detaliate reţetele multor băuturi atrăgătoare din meniu – cafele, punch-uri, ceaiuri aromate. Doar să alegi. Alegem, ne relaxăm, tăifăsuim.

Se lasă seara degrabă. Ieşim iar printre clădirile vechi care stau docile sub iureşul de lumini şi culori noi şi veghează discret forfota străzilor. În Piaţa Mare e târg de Crăciun. Cu dulciuri şi vin fiert, colinde, castane coapte, mini-căluşei, jucării şi brad. Dar şi cu fripturi sfârâind pe grătare şi murături colorate în borcane uriaşe, bundiţe ori căciuli, oale şi vaze din ceramică, bijuterii migăloase, cosmetice, ceaiuri, langoşi, brezel, mileuri, icoane, clovni, ponei adevăraţi şi patinoar. Şi câte şi mai câte. Şi se pune şi-o ninsoare blândă care pare pulbere de aur în lumina felinarelor, dar se aşază, pudră de zahăr peste tot şi toate.

peste case

podul minciunilor

copii

Iar dimineaţa? Dimineaţa ne zâmbeşte şui printre troiene. Ninge într-una vârtos. Oraşul e la locul lui, cu pieţe, cafenele, magazine şi biserici. Ne aşteaptă iar, doar că s-a învelit în omăt greu şi râde pe-nfundate dedesubt. Ochii din acoperişuri sunt ironici, câinii se tăvălesc de-a valma cu ţânci de-o şchioapă prin marea de bezea, ca într-o comedie mută, iar câte-un domn venerabil trece impasibil ca un spărgător de gheaţă în diagonală.

turnul sfatului

turnul sfatului

bruckental

ninsoare la poarta Bruckental

privire indiscretă într-o curte interioară cu dacii şi veselie

privire indiscretă într-o curte interioară cu dacii şi veselie

ninsoarea

ascunşi

peste case ninse

sibiul...

sibiul…

Aşa s-a prezentat Sibiul meu drag la ultima întrevedere.

Prin acest articol doresc şi eu să adaug un motiv la campania „499 de motive să fii turist în România” organizată de prietenii de la Ghiduri Turistice împreună cu agenţia de turism Turist Center. Împreună trebuie să promovăm frumuseţea ţării noastre România!