jurnal de doamnă şi de toamnă (3)


25 sep 13

Se face tot mai frig. Dimineţile, mai ales, aerul e rece şi pătrunzător. După amiezele se mai încălzeşte, apoi apar norii – roşii, galbeni, vineţii, spre asfinţit dau spectacol de culoare. Probabil, septembrie e una dintre cele mai frumoase luni pe la noi.

Încerc să înnod poveştile de alte poveşti, mai vechi, de vreo idee, de ceva. Nu se leagă. Îmi petrec vremea răsfoind (în continuare) netul, aiurea, degeaba, fără măcar să găsesc ceva remarcabil. Mă apasă un sentiment de zădărnicie, mi-e lehamite de tot şi de toate. Apoi, am mici răbufniri de energie, de semi-entuziasm, ca să cad iar în starea blazată, la scurtă vreme. O fi astenia de toamnă.

Începusem cândva un fel de tablou, în care voiam să imortalizez toate figurile remarcabile pe care le-am întâlnit prin viaţă, transformate în personaje, desigur. Acum îmi pare numai bun de start pentru un roman. Cam aşa…

Greierii ţârâie de-abia ne auzim. E seară târziu şi miroase a praf şi-a pepeni galbeni. Se ridică dogoarea căldurii din pământ şi nimic nu trădează apropierea mării. Dar ea e acolo, calmă.

Eli se ridică dezlipindu-şi rochia subţire de corpul fierbinte şi asudat.

– Mă duc să mă plimb. Poate fac şi-o baie. Nu mai suport zăpuşeala asta! Cum puteţi să staţi?!

– Mergi pe plaja? Vin şi eu. Se trezeşte ca din transă Sana.

Ceilalţi rămân nemişcaţi, cu privirile pierdute prin paharele de bere, aşezaţi roată în jurul mesei de plastic de sub vie. Mă uit după fetele care se depărtează pe cărarea din fundul grădinii. Eli se vede bine, din cauza rochiei albe, aproape strălucitoare. Pe Sana mai mult o ghicesc, după părul blond zburlit de sare şi vânt. La masă atmosfera lâncezeşte. Îmi dau peste cap berea şi mă ridic. Carla se animă brusc, ca o păpuşă cu cheiţa răsucită şi-mi aruncă o privire languroasă. Nu contenesc să mă minunez cum poate trece de la o stare la alta atât de rapid, cum poate schimba măştile atât de uşor, fără să se încurce… Până acum câteva secunde era o păpuşă de cârpe, o prezenţă anonimă la masă, acum e femeia senzuală care flirtează cum respiră.

– Tu ce faci, Fil? mă întreabă moale, Radu. Ce căldura dracu’, frate, n-am niciun chef de nimic, nici să ies, nici să dorm, nici nimic… se vaietă tot el.

Nu-i răspund decât ridicând din umeri şi o iau spre poartă. O aud pe Carla declarând răspicat “ Eu mă duc să mă culc! Mâine la 7 sunt pe plajă!” şi apoi comentariile ironice ale celorlalţi care se pierd în urmă. O iau pe şosea pe sub pomi. Iar când pomii se termină, rămân sub cerul înstelat. Merg cu capul pe spate şi mi se pare că stelele mai mici pâlpâie sensibile la ţârâitul insistent al greierilor, de parcă le-ar atinge. De parc-ar fi în legătură. Alcor, firav, la îndoitura oiştii Carului Mare mai că se stinge când vreun sunet răsună mai prelung. Ameţesc. O iau la dreapta de-a dreptul peste camp, spre plajă. Îmi simt hainele jilave şi nesuferite. Vreau să ma scufund în mare, să înot departe, ca să privesc ţărmul presărat cu lumini pâlpâitoare. Îmi amintesc cum înotam în tinereţe, fără oprire, cate-o oră, două. Numai tipa cu ochi verzi, din Mangalia, înotătoarea, cum o chema oare? , îmi mai ţinea companie câteodată. Întotam întins până ne depărtam, apoi lejer, prin apa clară, până când malul nu se mai vedea. Ne orientam după epavă şi macaralele din şantier. Stăteam în plută şi visam. Ea nu ştiu la ce se gândea, rar vorbeam. Avea nările mari, ca de focă şi-un păr negru, lucios. De fapt, eu în sinea mea, chiar aşa îi ziceam, foca. Acum voi înota singur, nu aşa departe, sigur. E noapte şi nici eu nu mai am 20 de ani.

Pe plajă e pustiu. Undeva în dreapta, spre cazemată străluceşte ceva alb, probabil Eli cu Sana stau pe nisip. Mă dezbrac din mers şi mă înfior la primul pas în apă. E răcoroasă. Intru încet, lăsând undele să mă cuprindă treptat. Marea foşneşte, fără urmă de val. Mă scufund şi ea mă înghite ca o smoală compactă. Bras, până când îmi amorţesc muşchii. Apoi plută, cu ochii pe cer. E fantastic! Toată bolta se uită cu milioane de ochi la mine şi-mi face semne misterioase. Rămân pironit. Vorba vine, curentul mă poartă de colo-colo, împingându-mă spre mal. Mă depărtez iar, înotând acum pe spate. Ţărmul nu e feeric cum aş fi vrut. Prea multe lumini înspre sat, prea multe culori şi clădiri. Ba chiar mai răzbat şi frânturi de muzici. Mă scufund şi mă înfior de liniştea şi bezna de sub apă. C-o sămânţă de spaimă în inimă o iau spre mal. Ies suflând greu şi fericit ca un naufragiat care-a atins pământul.

(doar) 10 dintre minunile României


Aş vrea să călătoresc şi să văd toată lumea dacă s-ar putea. Şi dacă nu se poate, tot umblu şi n-am stare. Şi fac planuri să mai încropesc măcar câteva evadări mai mult sau mai puţin nebuneşti. Dar din toate călătoriile mă întorc mereu acasă cu dor. Şi niciodată nu pot să spun că am găsit perfecţiunea undeva departe, căci descopăr primprejur, prin ţărişoara noastră românească, locuri incredibile, oameni minunaţi şi momente tăietoare de respiraţie prin frumuseţe şi unicitate. Aşa că vin şi spun iar: aş vrea să cutreier toată lumea, dar inima mi-e ţintuită cumva prin România.

Iar dac-ar fi să fac un top…oh, ce sarcină ingrată, acesta n-ar putea fi decât  profund subiectiv, cu destinaţiile mele îndrăgite, mai mult sau mai deloc turistice. Cam aşa:

10. Sarmizegetusa Regia – ar trebui trecută ca destinaţie obligatorie pentru orice român, măcar o dată-n viaţă. Istoria şi legendele se împletesc în Munţii Orăştiei făcând din împrejurimile cetăţii dacice un loc magnetizant. C-or fi fost doar temple păgâne sau un oraş gigantic, terase, păduri misterioase sau porţi stelare nu ştim cu certitudine. Oricum ar fi, dacii n-au ales un loc tocmai rău. Ba chiar dimpotrivă!

 

9. 2 Mai – Da, da, 2 Mai şi nu Vama Veche care m-a dezamăgit şi-a fugit în lume cu-n artist (bulgar, după toate semnele). Există un petec de plajă, imediat lângă cazemată – nu în golf unde apa-i mâloasă, nici mai sus spre sat, unde-i lume multă pe nisip şi cataroaie prin apă – pe fâşia îngustă de sub faleza care se mai fărâmă şi se mai surpă în direct, unde apa e liniştită şi miroase clasic a alge şi scoici, unde trec arar plimbăreţi şi nimeni nu-ţi dezaprobă nudismul. Acolo prinzi loc numai dacă vii devreme. Dar dacă ai acest noroc, te vei simţi ca pe-o insulă de fericire. E linişte, fraţilor!

 

8. Mănăstirea Suceviţa – ea şi nu alta, ea singură în inima Bucovinei mi-a dat prilej să pricep sentimentul pe care trebuie că-l au monahii în vieţile lor smerite. E o energie bună şi blândă între zidurile impresionante ale mănăstirii-fortificaţie, o pace firească printre florile care smălţuiesc covorul grădinii interioare şi seninătatea n-are cum să nu te cuprindă când şezi simplu pe-o băncuţă lângă fântână şi-ţi laşi gândurile să se deşire.

 

în curtea mănăstirii Suceviţa Sursa foto

7. Sulina  – deh, iertaţi-mă că nu pun Delta Dunării – nu-s amatoare de canotaj, nici de ţânţari iar de pescuit ce să mai vorbim…! Însă Sulina m-a fermecat odată de mult şi mereu visez să mai ajung pe plaja nesfârşită şi pustie, cu nisip argintiu, fin şi-n a cărei apă caldă şi foarte puţin adâncă simţi toată osteneala Dunării finalmente vărsată. Din capătul oraşului cu străzi paralele şi ponosite, ţii drumul prăfuit printre tufe sălbatice de cătină şi volbură de nisip, peste un canal şi-o baltă.

6. Sighişoara – cine n-ar alege-o?! Cine poate s-o vadă măcar în treacăt şi să nu fie sedus de cochetăria faţadelor pastelate, vechi şi totuşi atât de vii, de furişul străduţelor pietruite, de farmecul cafenelelor relaxate, de bonomia crainicilor medievali ori de sunetul alert al gongului din Turnul cu Ceas? De piatră să fii şi tot nu poţi să nu urci cu sfială pe scara acoperită pân’la Biserica din Deal, să ai lumea la picioare…

Sighişoara

5. Transfăgărăşan – mda, ştiu c-avem Transalpina care e mai înaltă şi mai nu ştiu cum, dar mie îmi place mai mult bătrânul drum care trece Făgăraşul. E vechi, e construit cu trudă, are legende dar şi telecabină. Ce dramatic, ce maiestuos este să priveşti de sus, de lângă cabana Paltinu către Ardeal  şi să-ţi spui „Băi, băiatule, ce ţară faină avem!”

 

4. Oradea – cine n-a văzut-o să facă pe dracu-n patru să ajungă şi nu va regreta! Cu mâna pe inimă spun, ar putea sta fără ruşine alături de oraşe europene cu tradiţie. Arhitectura Art Nouveau e absolut delicioasă, clădirile sunt decent întreţinute şi se tot văd preocupări salutare de restaurare şi protejare. Oamenii sunt calmi şi faini. Bine, şi un pic mai unguri ca-n alte părţi, da’ mie şi asta îmi place. Cafenelele sunt geniale – şi mă gândesc acum la Lactobar, da.

 

3. Peştera Tăuşoare din munţii Rodnei – poate cea mai dificilă, cu siguranţă cea mai adâncă (peste 400m) şi mai întinsă (aproape 20km) din ţara noastră, această peşteră deţine eternul mister întocmai ca o femeie, după cum spune custodele ei, veşnic îndrăgostit. Deşi e închisă turismului de masă, pentru protejarea fenomenelor şi comorilor unice sau preţioase pe care le deţine, Tăuşoarele mi s-au dezvăluit (mulţumesc, prieten drag!) într-o miiică parte, suficient cât să-mi lege de suflet amintiri şi senzaţii fără egal – de-ar fi să amintesc numai rapelul prin cascadă, urcuşul straniu în ramonaj prin bezna hornului numit „cu cuburi de zahăr” ori experimentarea liniştii absolute…

sursa foto Crin Theodorescu

2. Sibiu – ei, cu Sibiul e deja istorie. Toţi îl iubim, toţi îi recunoaştem superioritatea. Şi ce e îmbucurător, nici străinii nu-l ocolesc. Sibiului îi sporesc de la sezon la sezon strălucirea, faima, eleganţa. E frumos şi se mai face! Cine n-ajunge luna asta la Târgul de Crăciun e leapşaaa!

 

1. Pentru că am avut câteva ocazii şi nenumărate motive să-l părăsesc şi n-am făcut-o, pentru că mă seduce şi mă abandonează în fiecare anotimp, pentru că n-am ştiut cui să dau coroniţa, am ales drept cel  mai drag loc din România, Bucureştiul în care trăiesc, de care nu mă plictisesc de atâta amar de timp, care continuă să mă surprindă mereu cu un detaliu fascinant, Bucureştiul de care sunt iremediabil legată. Îi urăsc praful şantierist şi bălţile de după ploi, dar îi iubesc străzile liniştite cu case vechi şi copaci seculari, mă îngenunchează aglomeraţia şi câinii şi murdăria, dar ştiu locuri secrete reconfortante în parcuri şi magazine unicat şi teatre cu nume mari şi câte alte tentaţii care îl fac viu şi neobosit.

Acest articol face parte din campania blogosferei de călatorii româneşti de promovare a unor destinaţii ce merită vizitate din ţara noastră. Este cea de-a doua campanie de acest fel, după cea în care vă recomandam destinaţii de city break din România. Astăzi, de Ziua Naţională, mai multe bloguri au scris despre cele mai frumoase 10 destinaţii din România. Vă invit să le citiţi. La Mulţi Ani, România !

I’s Blog , Hai la bord , Viajoa , Imperator Travel , Alice Traveler , Mirel Matyas , Travel Badgers , Blogul de călătorii , Printre rânduri , Plăcerea de a călători , Funtur , Lumea mare , Ciprian Caraba , Bialog , Bucketlist , Totul despre hostel , Drum liber