Noapte de mai cu parfum de altădată


Scoala Centrala de FeteA fost iarăşi Noaptea Muzeelor. Bolnavă, singură şi amărâtă, nu puteam totuşi să stau acasă. Aşa că am ieşit pe străzi şi m-am pierdut în mulţime. Sigur că bucureştenii erau la datorie, la căscat gura, la dat cu părerea, la ce-i place românului mai mult – statul la cozi lungi şi dezorganizate. Frumuseţea era că nimeni nu se grăbea, toţi erau veseli şi relaxaţi iar atmosfera era de revelion simpatic cu miros de soc şi salcâm.

Paşii şi-un pont primit de la ARCEN m-au dus către Scoala Centrală de Fete. Ei, da, coane Fănică! Am mai fost dar nu-mi pare rău c-am mai petrecut şi anul ăsta o jumătate de oră la coadă, sub duzii de pe strada Icoanei. Nu e vorbă, că am auzit discuţii interesante în acest timp. Un grup de tineri venise la îndemnul unei fete dintre ei, care absolvise liceul acolo; ca atare, considerau că majoritatea vizitatorilor vor fi fiind foşti absolvenţi. Şi eu, care credeam că mulţimea a fost atrasă prin campania susţinută de pe FB… În faţa mea, două fete flirtau lejer cu-n băiat înalt şi drăguţ al cărui nume, s-a dovedit după vreo 15 minute că îl uitaseră. Au râs toţi din asta. Alte trei demoazele se hlizeau straşnic povestindu-şi ultimele ieşiri mondene. Din una-ntr-alta au ajuns să-şi pipăie sânii pentru exemplificarea anumitor scene controversate din povestire. Noroc de întunericul ocrotitor.

La intrare, ce să vezi? Edmond şi Alberto. Pasămite îşi pregăteau conferinţa de la miezul nopţii, dar eu cred că aveau nişte emoţii cât ei de mari.

Alberto şi Edmond

Alberto şi Edmond

Dar tot ei, inepuizabili, făceau parte şi din echipele de ghidare/informare, tot ei se preocupau de diverse probleme, erau pretutindeni şi tot cu zâmbetul pe buze şi ochii sclipitori răspundeau saluturilor sau întrebărilor. Iar cu o mână, desigur, dădeau din picioare.

Şcoala Centrală, cum o ştiam, elegantă şi cochetă, s-a lăsat încă o dată admirată. Culoarele cu tavane casetate şi vopsite în culori vii  strângeau la mijloc aceeaşi grădină veche şi plină de farmec, pe care atâţia ochi au privit-o prin ferestrele înalte. Sălile cu uşi mari din lemn, se înşiruie cuminţi de jur împrejur.

DSC02417

În holul amfiteatrului, ne aştepta în chip de surpriză o colecţie absolut simpatică de reclame şi anunţuri de la început de secol trecut. Cum ar veni, strămoşii advertising-ului de azi.

Iar la miezul nopţii, cum aşteptam, a avut loc prezentarea despre societatea bucureşteană de acum un veac. Vorbitorii, deşi obosiţi şi surescitaţi, s-au adunat şi, cu şarmul obişnuit, ne-au captat atenţia mai bine de o oră. Au vorbit despre activităţile ARCEN, ne-au prezentat cel mai tânăr membru al lor, elev într-a şasea la Şcoala Centrală, Alexandru Spînu, s-au lăudat un pic (pe drept), au spus glume, s-au completat, s-au autocriticat şi, cel mai important şi mai frumos, ne-au spus poveşti scoase dintre file de istorie.

 

 

La revedere, SCF!

La revedere, SCF!

 

Cu Edmond şi Alberto prin Mahalaua Flămânda


Duminică după-amiaza. Un soare timid şi mulţi nori fotogenici. Oraşul meu preferat îmi face semne ademenitoare. Aşa că m-am dus la turul ARCEN.

Lumea se aduna încet-încet lângă statuia lui Barbu Catargi: tineri mulţi, doamne respectabile, copii de şcoală ori mai mici, corporatişti şi freelanceri, bunici şi fotografi, ori bunici fotografi. Când păream deja o mini-manifestaţie, trec două personaje dubioase (genul parcagii de ocazie) care se întreabă în gura mare „Ce-o mai fi şi aici?!”. Cum, în mica prezentare de început, tocmai se ajunsese la precupeţii din piaţa unirii, care îşi strigau marfa în gura mare: lapte, ouă, brânză!, personajele se lămuresc pe dată „ A, se dă ouă, aicea!” şi-şi văd de drum.

Edmond şi Alberto sunt doi motani mari, unul mai răfăţat şi mai cutezător decât altul. În afară de faptul că-s extrem de drăguţi şi simpatici, cu pălăriile lor negre cu boruri tari, mai sunt şi tobă de informaţii şi doldora de entuziasm. Le râdeau ochii şi mustăceau ştrengăreşte văzând puhoiul de lumet strîns pentru ultimul tur din primăvara asta prin mahalaua Flămânda. Ne-au spus poveşti, legende urbane, informaţii documentate, citate din diverşi autori, glume şi poezii. Ne-au cam femecat, ce să mai vorbim.

În primul rând, mahalaua asta despre care vă întrebaţi unde Doamne iartă-ne o mai fi, este unul dintre cartierele mele preferate şi adesea preumblate, mai exact, zona adiacentă dealului Patriarhiei, înspre Calea Şerban Vodă. Dac-ar fi fost numai atât şi tot se anunţa o ieşire plăcută, dar, în plus, cei doi ghizi ne-au punctat opririle pe la răspântii cu informaţii care mai de care mai interesante.

N-am să povestesc turul. Şi nici poze n-am să vă arăt pentru că după primul cadru, aveam să realizez că acumulatorii puşi la încărcat în urmă cu mai bine de o lună, s-au săturat să alimenteze camera.. Vreau doar să vă fac curioşi în ce privesc acţiunile şi proiectele ARCEN. Merită urmărite, parol. Din iunie, va începe un tur al mahalalei Mătăsari, iar din iulie se reia Cu bastonul prin Bucureşti. I say no more!

Să ne mai plimbăm prin Bucureştiul nostru plin de secrete frumoase, la braţ cu Edmond şi Alberto!

10014626_858050380878412_6985270765064166575_n

 

foto Vlad Ilaş