Cu Edmond şi Alberto prin Mahalaua Flămânda


Duminică după-amiaza. Un soare timid şi mulţi nori fotogenici. Oraşul meu preferat îmi face semne ademenitoare. Aşa că m-am dus la turul ARCEN.

Lumea se aduna încet-încet lângă statuia lui Barbu Catargi: tineri mulţi, doamne respectabile, copii de şcoală ori mai mici, corporatişti şi freelanceri, bunici şi fotografi, ori bunici fotografi. Când păream deja o mini-manifestaţie, trec două personaje dubioase (genul parcagii de ocazie) care se întreabă în gura mare „Ce-o mai fi şi aici?!”. Cum, în mica prezentare de început, tocmai se ajunsese la precupeţii din piaţa unirii, care îşi strigau marfa în gura mare: lapte, ouă, brânză!, personajele se lămuresc pe dată „ A, se dă ouă, aicea!” şi-şi văd de drum.

Edmond şi Alberto sunt doi motani mari, unul mai răfăţat şi mai cutezător decât altul. În afară de faptul că-s extrem de drăguţi şi simpatici, cu pălăriile lor negre cu boruri tari, mai sunt şi tobă de informaţii şi doldora de entuziasm. Le râdeau ochii şi mustăceau ştrengăreşte văzând puhoiul de lumet strîns pentru ultimul tur din primăvara asta prin mahalaua Flămânda. Ne-au spus poveşti, legende urbane, informaţii documentate, citate din diverşi autori, glume şi poezii. Ne-au cam femecat, ce să mai vorbim.

În primul rând, mahalaua asta despre care vă întrebaţi unde Doamne iartă-ne o mai fi, este unul dintre cartierele mele preferate şi adesea preumblate, mai exact, zona adiacentă dealului Patriarhiei, înspre Calea Şerban Vodă. Dac-ar fi fost numai atât şi tot se anunţa o ieşire plăcută, dar, în plus, cei doi ghizi ne-au punctat opririle pe la răspântii cu informaţii care mai de care mai interesante.

N-am să povestesc turul. Şi nici poze n-am să vă arăt pentru că după primul cadru, aveam să realizez că acumulatorii puşi la încărcat în urmă cu mai bine de o lună, s-au săturat să alimenteze camera.. Vreau doar să vă fac curioşi în ce privesc acţiunile şi proiectele ARCEN. Merită urmărite, parol. Din iunie, va începe un tur al mahalalei Mătăsari, iar din iulie se reia Cu bastonul prin Bucureşti. I say no more!

Să ne mai plimbăm prin Bucureştiul nostru plin de secrete frumoase, la braţ cu Edmond şi Alberto!

10014626_858050380878412_6985270765064166575_n

 

foto Vlad Ilaş

 

Azi aleg România.


Avem şezătoare în blogosfera de turism, iarăşi. Devine o tradiţe de 1 decembrie să postăm articole despre România. De data aceasta, despre cum am ajuns să-mi apreciez mai mult ţara/oraşul după ce am colindat meridianele.

Eu o s-o iau cam invers. Adică, o să vă spun că anul ăsta mi-am reconsiderat atitudinea faţă de România şi Bucureşti, fără să fi colindat în mod deosebit şi prea departe. Le-am apreciat întotdeauna, chiar înainte să fi ştiut cum e pe la alţii, însă apoi am fost tentată, să admir străinătăţile, gândind că la noi nu va fi niciodată ca acolo, aşa frumos, aşa civilizat, aşa  perfect. Au început să-mi sară în ochi toate gunoaiele noastre propriu-zise şi figurate, au început să-mi pută anumite lucruri şi să-mi displacă oamenii ce se ocupă de turism în toate formele lui, pe la noi.

Dar iată, acum nu mai simt chiar aşa. Am învăţat să accept lucrurile aşa cum sunt, încercând să iau partea lor bună (că sunt, de pildă) şi să am o atitudine pozitivă şi constructivă. Denigrarea şi acuzaţiile nu aduc nimic bun. Acea „educare” a turiştilor, de care se face atâta caz, e mult mai importantă, căci numai cererea corectă va regla oferta absurdă.

Să învăţăm să ne vizităm ţara şi oraşele nu e simplu dar ar putea fi ceea ce ne propunem când scriem un articol despre orice loc frumos pe care l-am văzut. Să punem mai puţină ironie când vorbim despre posibilităţile noastre, să fim mai puţin acizi când evaluăm plusurile şi minusurile, să dăm exemple şi idei, că poate, cine ştie, citeşte cineva care ia aminte.

Dar nu vreau să insist cu teoria, chiar în zi de sărbătoare. Şi pentru că anul trecut, făceam un top 10 locuri minunate din România în care ofeream locul întâi capitalei, continui acum cu detalii ale acestui frumos oraş, la care revin mereu şi mereu cu drag şi care mă face să fiu mândră de el şi de noi.

Am să las să vorbească despre iubirea mea năbădăioasă cu Bucureştiul, fotografiile de mai jos.

imagine clasică, deja emblematică pentru capitala noastră, clădirea CEC dinspre Stavropoleos

imagine clasică, deja emblematică pentru capitala noastră, clădirea CEC dinspre Stavropoleos

în piaţa Rosetti. ce dacă în  mijloc tronează o deja banală groapă săpată haotic. nu sunt minunate lumina pe zidurile vechi ale blocurilor art deco, glorieta rămasă ne-renovată şi prăvăliile familiare de la parter...

în piaţa Rosetti. ce dacă în mijloc tronează o deja banală groapă săpată haotic. nu sunt minunate lumina pe zidurile vechi ale blocurilor art deco, glorieta rămasă ne-renovată şi prăvăliile familiare de la parter…?

casa Miţei Biciclista. îi ştiţi povestea? dacă nu, promit să v-o spun într-un  articol viitor

casa Miţei Biciclista. îi ştiţi povestea? dacă nu, promit să v-o spun într-un articol viitor

una dintre cele mai frumoase imobile de locuit din Bucureşti, blocul  Adriatica-Trieste

unul dintre cele mai frumoase imobile de locuit din Bucureşti, blocul Agricola Fonciera, într-o rară ipostază – fără banner publicitar pe faţadă

spectatori, în majoritate pensionari, la concertele de muzică clasică, ţinute în aer liber, la Universitate, toată vara. gratis

spectatori, în majoritate pensionari, la concertele de muzică clasică, ţinute în aer liber, în serile de weekend,  toată vara. gratis, la Colţea

un parc superb, o fată superbă citind pe o bancă. superbă, desigur

tot în Bucureşti. avem şi veveriţe prietenoase. nu mai mergeţi până în Hyde Park pentru asta

tot în Bucureşti. avem şi veveriţe prietenoase. nu mai mergeţi până în Hyde Park pentru asta

zilele Bucureştiului, spectacole, concerte în aer liber. atmosferă super civilizată şi caldă. aici, Les Elephants Bizarres

zilele Bucureştiului. spectacole, concerte în aer liber. atmosferă super civilizată şi caldă. aici, Les Elephants Bizarres

miri care aleg să se pozeze cu monumente arhitectonice

miri care aleg să se pozeze cu monumente arhitectonice

biserica rusă, Sf. Nicolae, zisă şi a studenţilor

biserica rusă, Sf. Nicolae, zisă şi a studenţilor

avem şi palat veneţian (Iulian, dacă eşti curios, te duc să-l vezi). într-o stare de degradare avansată, ce-i drept...

avem şi palat veneţian (Iulian, dacă eşti curios, te duc să-l vezi). într-o stare de degradare avansată, ce-i drept…

tot degradate, treptele de marmură ale Palatului Monopolurilor de Stat, mai cunoscută de noi drept clădirea CSP de pe Calea Victoriei

tot degradate, treptele de marmură ale Palatului Monopolurilor de Stat, mai cunoscută de noi drept clădirea CSP de pe Calea Victoriei

soarele apune pe bulevardul Dacia, luminând pieziş... imperfecţiunile asfaltului

soarele apune pe bulevardul Dacia, luminând pieziş… imperfecţiunile asfaltului

dar uităm de toate şi ne găsim liniştea în grădina japoneză a Herăstrăului. avem şi de-asta

dar uităm de toate şi ne găsim liniştea în grădina japoneză a Herăstrăului. avem şi de-asta

câte lucarne, atâtea cămăruţe, atâtea poveşti

câte lucarne, atâtea cămăruţe, atâtea poveşti; Bucureştiul e inepuizabil şi la mansardă

iar când suntem curioşi din cale-afară, putem arunca o privire indiscretă în viaţa unei case

în mult hulitul centru vechi, se uită cineva şi în sus?

în mult hulitul centru vechi, se uită cineva şi în sus? avem ce vedea!

avem chiar şi atlanţi şi cariatide

avem chiar şi atlanţi şi cariatide (aici, ieşirea din pasajul Macca-Vilacross în strada E. Carada)

...iar unele figuri (mascheroni, pe numele lor) sunt de-a dreptul fascinante!

…iar unele figuri (mascaroni, pe numele lor) sunt de-a dreptul fascinante!

dacă ne uită cu atenţie găsim statuete din bronz şi la noi, nu numai la Praga ori Budapesta

dacă ne uităm cu atenţie găsim statuete din bronz şi la noi, nu numai la Praga ori Budapesta

din piaţa Unirii, pe înserat, către centru vechi, până departe la podul Basarab... halal, privelişte!

din piaţa Unirii, pe înserat, către centrul vechi, până departe la podul Basarab… halal, privelişte!

avem şi zgârie-nori din sticlă şi oţel

avem chiar şi zgârie-nori din sticlă şi oţel

şi putem să admirăm Kiseleff-ul tocmai de sus, de pe Arcul de Triumf

şi putem să admirăm Kiseleff-ul tocmai de sus, de pe Arcul de Triumf

Acest articol face parte din campania blogosferei de călătorii româneşti de evidenţiere a unor motive care ne-au făcut să ne apreciem mai mult ţara şi locurile de baştină. O fi bine la alţii, dar e bine şi la noi! La mulţi ani, România!

Vă invit să citiţi celelalte articole publicate în cadrul campaniei, aici:

I’s blogPlăcerea de a călătoriEnciclopedia călătorului independent, Funtur, Călător în Africa, Trans-Ferro, Foto travel, Ioana călătoreşte, Elena Cîrîc, La înălţime, ParAvion, Lumea Mare, Viajoa, Drum liber,

Emoţie de toamnă


Uite, uite fluturii din stomac! Coloraţi, luminoşi, tremurând din aripi, o mie de fluturi dansează în noapte. La Universitate. Oamenii se opresc şi îi privesc. Luna priveşte senină. Iar fluturii roşii, albaştri, aurii freamătă cu emoţia străzii. Emoţie de toamnă.

Citadin, estival


Bucureştiul verilor coapte.

Dimineţile-i miros a coji de lubeniţă acrite peste noapte în tomberoane ori pe trotuare, amiezele tămâiază insinuant fumul iute al vinetelor şi ardeilor copţi în fiece bucătărioară, iar serile dogoresc a praf şi iz de asfalt încins, în cel mai bun caz, a baltă, pe la margini. Nopţile, sub un cer săgetat de pescăruşi care se tânguie amarnic, se ridică voci pestriţe ori chicoteli,  împletite cu sunetul seminţelor sparte şi scuipate cu spor şi cu gâlgâitul sau regurgitatul berii de rigoare. Şi câinii care latră a urât. Plus motoarele ambalate pe bulevarde.

Bucureşti

De ce să mergi la Noaptea Muzeelor?


Prea mainstream? Prea popular? De prost gust?!

Să participi la noaptea muzeelor mie mi se pare o idee bună. Ba, chiar mi-ar plăcea să fie mai des organizate astfel de nopţi. Să vă spun şi de ce.

În primul rând, sunt muzee pe care nu le prind deschise. Au un program mai restrictiv, să zicem, pentru cineva care nu stă weekendurile prin oraş, iar în restul săptămânii munceşte până seara. M-aş mulţumi şi cu program prelungit, „seral” în anumite zile sau perioade, aşa cum are (sau avea) Louvre, program până la 22.00, la un preţ mai mic. Varianta after hours, cum ar veni.

În al doilea rând, sunt expoziţii, muzee care pur şi simplu nu funcţionează în majoritatea timpului şi se activează doar cu prilejul acestei Nopţi deschise. Merită profitat. Personal, aştept Noaptea Muzeelor ca să pătrund în diverse clădiri cărora altfel, le dau târcoale numa’ pe-afară.  Am văzut aşa Şcoala Centrală, Arhivele Statului.

Apoi, e un bun prilej să te plimbi noaptea prin oraş. E lume pe străzi, circulă şi transportul în comun, vremea e plăcută, dacă ai noroc, auzi şi privighetoarea prin vreun colţ de parc.

Sper, cu fiecare an care trece, ca lucrurile să se îmbunătăţească, să apară noi şi noi acţiuni adiacente, să se diversifice gama muzeelor şi exponatelor, să avem de unde alege ceva frumos. Hai să recunoaştem, în Noaptea Muzeelor, semănăm un pic mai mult a europeni, nu vi se pare?

noaptea muzeelor 2013