Bucureştiul în detalii (7)


Vederi fugare din Gara de Nord…

gara1

gara2

gara3

Puţin despre o sinagogă şi evrei. Cel puţin, unul dintre ei!


În plimbările prin Budapesta mi-ar fi plăcut să revăd şi Sinagoga lor celebră (a doua ca mărime din lume, după cea din New York) din strada Dohany. Am găsit strada, am găsit sinagoga, însă era închis. Atât programul de vizitare, cât şi lumina zilei apuseseră. Aşa că am mers mai departe. Într-un fel de compensare, la întoarcere acasă, am ales s-o însoţesc pe Anda la o vizită în Sinagoga mare din Bucureşti. Pun pariu că mulţi nici nu ştiu că există aşa ceva. La fel, am aflat şi eu, abia acum, că, ascunsă printre blocuri gri, în zona Unirii-Udrişte, se găseşte această clădire-monument. Nici măcar trecând pe lângă ea nu-ţi atrage atenţia, căci, spre deosebire de alte surate, clădiri epatante, misterioase, în stiluri arhitectonice bogate, această sinagogă fiinţează într-o clădire pe cât de mare, pe atât de greoaie şi ne-stridentă, construită într-un stil sobru baroc, zugrăvită corect într-un gălbui impersonal şi purtându-şi însemnele religioase cu discreţie.

Sinagoga_Mare

sursa foto Wikipedia

I-am dat ocol jur-împrejur, stârnind prin gard câinii şi-un portar vigilent, portar ce ne-a indicat intrarea şi ne-a poftit înăuntru. Ba, pe Anda a şi luat-o protector de mână. Concret, ne-a pasat domnului ghid. Acesta, bucuros de oaspeţi, ne-a primit cu zâmbet şi întâmpinare în engleză. A fost mirat să afle că suntem românce, din Bucureşti şi ne-evreice, pe deasupra. Atunci şi-a activat o mină prietenos-îngăduitoare şi ne-a propus o scurtă introducere în istoria şi cultura evreilor din România. Nu înainte să îşi schimbe degrabă şi discret kippa-ul ponosit negru cu unul albastru strălucitor. Nu înainte să ne treacă numele într-un catastif al vizitatorilor; nu înainte să se asigure că avem toate condiţiile asigurate „staţi aici şi aşteptaţi-mă, că viu imediat, după ce aprind luminile necesare!”. Nu înainte!

Apoi am purces la vizitat şi ascultat. Fără să dau prea multe detalii despre cele văzute şi auzite (vreau să vă las să le descoperiţi fie singuri la faţa locului, fie la Anda pe blog) ar fi interesant să vi-l introduc pe domnul Aristide Streja.

Încă de la prima privire, cum spuneam, i-am citit bucuria aceea specifică vârstnicilor de-a primi vizite, bucuria de-a povesti, sporită încă şi mai mult când a aflat că suntem bucureştence, el fiind obişnuit cu israelieni, americani şi alţi străini. Ne-a învăluit într-o privire cercetătoare (sunt convinsă că şi-a făcut o idee despre câte „parale” facem), apoi şi-a început discursul modest-educativ. După detaliile minuţioase despre elementele decorative religioase sau laice din sinagogă, i-am dibuit şi noi profesia: arhitect. Acum, pensionarul, împuţinat la trup dar sprinten la minte, cu auzul slăbit, dar cu vederea ageră, după o carieră şi o viaţă plină de evenimente, la 91 de ani şi-a mai găsit o ocupaţie, aceea de ghid şi custode al expoziţiei Memorialul Martirilor Evrei, găzduită în Sinagoga Mare.

Cu pas şovăielnic dar voce puternică, domnul Streja ne-a purtat întâi spre altar, apoi roată de jur împrejurul sălii şi ne-a prezentat „pe scurt” (cum s-a scuzat dumnealui), vreme de o oră bună, istoricul sinagogii şi panourile cu fotografii şi documente ale expoziţiei. Am aflat că steaua lui David nu este dintotdeauna simbolul religiei, ci numai de un secol încoace. Am admirat un candelabru uriaş, somptuos şi multe alte decoraţiuni aurite care dădeau un aer exotic interiorului templului. Am învăţat şi lecţia răbdării, pe parcursul explicaţiilor ghidului nostru care, nu că n-ar fi permis replici sau întrebări, dar nu le auzea, aşa încât monologul lui a fost neîntrerupt. Am studiat plăcuţele cu nume prinse pe fiecare bancă sau scaun, ca semn al „proprietăţii” enoriaşilor şi m-am gândit că, iată, n-or avea în sinagogă chipuri omeneşti ca în biserica ortodoxă, dar evreii, fără sfială, îşi personalizează spaţiul de cult cu obiecte, mobilier şi alte donaţii inscripţionate vizibil cu numele familiilor „cotizante”.

candelabru, balcon pentru femeibănci , separatoare pentru partea femeilor

altarul

N-am putut să nu remarc poziţia „politicaly corect” din timpul expunerii a domnului Streja, mai ales în cazul nedreptăţilor comise asupra evreilor. N-aş putea spune că era complet imparţial şi obiectiv, însă permanent a păstrat o notă elegantă, o intonaţie abia subliniată, o oarecare detaşare. Sincer, m-a surprins. Mă aşteptam la un discurs pătimaş, la vorbe mai dure din care să răzbată neîmpăcarea, ura. Poate totuşi vârsta aduce înţelepciune şi pace, încep să cred.

În ansamblu, e important că am rămas cu un sentiment plăcut, departe de acela al unei simple vizite la un muzeu. Aristide Streja a ştiut să ne capteze atenţia şi interesul, să-şi etaleze cu eleganţă pledoaria într-atât încât să fiu curioasă, odată ajunsă acasă, să mai caut informaţii pe net despre dumnealui. Nu, n-am găsit vreo poveste incredibilă, deşi în 90 de ani bătuţi pe muchie a trăit toate dramele umane fireşti şi mai puţin fireşti (şi mă refer aici la război şi la toate derivatele lui) dar tocmai asta e cu adevărat spectaculos. Să răzbaţi mai bine de 90 de ani, să fii încă ager la minte, valid social şi acceptabil de sănătos mi se pare o reuşită demnă de invidiat.

fotografia făcută de Anda şi, în medalion, foto din 1940

fotografia făcută de Anda şi, în medalion, foto din 1940

surse foto colaj Hai la bord şi arhiva Centropa

Centrul vechi, vechi


Cred că fiecare generaţie păstrează un sentiment de curiozitate amestecată cu admiraţie faţă de generaţia anterioară. E poate o fascinaţie a părinţilor şi profesorilor, a celebrităţilor vremii exercitată în amintirea îndulcită de lipsa grijilor din copilărie şi care atenuează aspectele negative. Suntem curioşi nevoie mare dar şi înduioşaţi când vine vorba de timpurile desuete(consideram noi) petrecute cu ceva ani în urmă. Deşi sună bizar şi nepotrivit, am şi eu o nostalgie pentru perioada anilor 80-90, aşadar. Nu era mare lucru de admirat, aş zice dac-ar fi să privesc obiectiv, însă strict subiectiv nu pot să nu admit că oftez la vederea acelor semne mici, a detaliilor pe care le recunosc pe jumătate din instinct, pe jumătate din raţiune. Şi mă ating.

Am dat o raită prin centrul vechi, o vânătoare de indicii care sunt tot mai puţine şi încet-încet dispar. Aşa că am imortalizat în fotografii o serie de sigle, firme şi firmamente, vitrine de prăvălii optezicste, ori pe aproape. E fascinant cum ele coexistă cu noile reclame, bannere, panouri publicitare, etc.

Nelipsite sunt grilajele din fier vopsite în acea culoare maro-roşcat ori gri , obloanele, tot metalice, uşile scorojite (acolo unde s-au păstrat) şi literele mari prinse direct în zidărie care alcătuiau numele. Mai sunt şi firmele în casete compacte şi geamurile cu scris aplicat direct prin vopsire. În ultimii 10-15 ani, invariabil li s-au alăturat omniprezentele unităţi de AC, alterând aerul epocii.

DSCF3158

DSCF3162DSCF3163

DSCF3188

7

9

croitorie

la distanţă de câteva luni, literele au dispărut, la fel şi marfa. cu siguranţă urmează să apară termopanul

11

12-1

12-2

librarie

atât a mai rămas din librăria de pe Lipscani

14

FAMILIA nu se mai transformă în nimic, va dispărea odată cu zidurile clădirii lăsate în paragină

15

în schimb, acest magazin, a pierdut sigla, a modernizat geamurile, dar a păstrat marfa şi atmosfera

Şi preferatul meu, un atelier de reparaţii care rezistă eroic, înghesuit în coasta unei şaormării, înconjurat de cafenele şi magazine moderne…

16-1

16

AUTOTITAN

sigle

nici Romanoexport, nici Vestico nu cred că mai desfăşoară vreo activitate

 

Apoi am găsit o serie de blănării.

19-1

prăvălii

magazinul de reparat biciclete este incredibil

19-3

alte prăvălii

din păcate, tocilăria e închisă

19-5

20

FOTOCERAMICA

metalocasnica

Metalocasnica rezistă. Clădirea în care funcţionează însă, nu mai are mult

Şi la final, câteva celebre

22

Artizanatul de pe Calea Victoriei

23

Expo Moda, Artizana

24

25

VOALETA

26

STAR&COHN (?)

(doar) 10 dintre minunile României


Aş vrea să călătoresc şi să văd toată lumea dacă s-ar putea. Şi dacă nu se poate, tot umblu şi n-am stare. Şi fac planuri să mai încropesc măcar câteva evadări mai mult sau mai puţin nebuneşti. Dar din toate călătoriile mă întorc mereu acasă cu dor. Şi niciodată nu pot să spun că am găsit perfecţiunea undeva departe, căci descopăr primprejur, prin ţărişoara noastră românească, locuri incredibile, oameni minunaţi şi momente tăietoare de respiraţie prin frumuseţe şi unicitate. Aşa că vin şi spun iar: aş vrea să cutreier toată lumea, dar inima mi-e ţintuită cumva prin România.

Iar dac-ar fi să fac un top…oh, ce sarcină ingrată, acesta n-ar putea fi decât  profund subiectiv, cu destinaţiile mele îndrăgite, mai mult sau mai deloc turistice. Cam aşa:

10. Sarmizegetusa Regia – ar trebui trecută ca destinaţie obligatorie pentru orice român, măcar o dată-n viaţă. Istoria şi legendele se împletesc în Munţii Orăştiei făcând din împrejurimile cetăţii dacice un loc magnetizant. C-or fi fost doar temple păgâne sau un oraş gigantic, terase, păduri misterioase sau porţi stelare nu ştim cu certitudine. Oricum ar fi, dacii n-au ales un loc tocmai rău. Ba chiar dimpotrivă!

 

9. 2 Mai – Da, da, 2 Mai şi nu Vama Veche care m-a dezamăgit şi-a fugit în lume cu-n artist (bulgar, după toate semnele). Există un petec de plajă, imediat lângă cazemată – nu în golf unde apa-i mâloasă, nici mai sus spre sat, unde-i lume multă pe nisip şi cataroaie prin apă – pe fâşia îngustă de sub faleza care se mai fărâmă şi se mai surpă în direct, unde apa e liniştită şi miroase clasic a alge şi scoici, unde trec arar plimbăreţi şi nimeni nu-ţi dezaprobă nudismul. Acolo prinzi loc numai dacă vii devreme. Dar dacă ai acest noroc, te vei simţi ca pe-o insulă de fericire. E linişte, fraţilor!

 

8. Mănăstirea Suceviţa – ea şi nu alta, ea singură în inima Bucovinei mi-a dat prilej să pricep sentimentul pe care trebuie că-l au monahii în vieţile lor smerite. E o energie bună şi blândă între zidurile impresionante ale mănăstirii-fortificaţie, o pace firească printre florile care smălţuiesc covorul grădinii interioare şi seninătatea n-are cum să nu te cuprindă când şezi simplu pe-o băncuţă lângă fântână şi-ţi laşi gândurile să se deşire.

 

în curtea mănăstirii Suceviţa Sursa foto

7. Sulina  – deh, iertaţi-mă că nu pun Delta Dunării – nu-s amatoare de canotaj, nici de ţânţari iar de pescuit ce să mai vorbim…! Însă Sulina m-a fermecat odată de mult şi mereu visez să mai ajung pe plaja nesfârşită şi pustie, cu nisip argintiu, fin şi-n a cărei apă caldă şi foarte puţin adâncă simţi toată osteneala Dunării finalmente vărsată. Din capătul oraşului cu străzi paralele şi ponosite, ţii drumul prăfuit printre tufe sălbatice de cătină şi volbură de nisip, peste un canal şi-o baltă.

6. Sighişoara – cine n-ar alege-o?! Cine poate s-o vadă măcar în treacăt şi să nu fie sedus de cochetăria faţadelor pastelate, vechi şi totuşi atât de vii, de furişul străduţelor pietruite, de farmecul cafenelelor relaxate, de bonomia crainicilor medievali ori de sunetul alert al gongului din Turnul cu Ceas? De piatră să fii şi tot nu poţi să nu urci cu sfială pe scara acoperită pân’la Biserica din Deal, să ai lumea la picioare…

Sighişoara

5. Transfăgărăşan – mda, ştiu c-avem Transalpina care e mai înaltă şi mai nu ştiu cum, dar mie îmi place mai mult bătrânul drum care trece Făgăraşul. E vechi, e construit cu trudă, are legende dar şi telecabină. Ce dramatic, ce maiestuos este să priveşti de sus, de lângă cabana Paltinu către Ardeal  şi să-ţi spui „Băi, băiatule, ce ţară faină avem!”

 

4. Oradea – cine n-a văzut-o să facă pe dracu-n patru să ajungă şi nu va regreta! Cu mâna pe inimă spun, ar putea sta fără ruşine alături de oraşe europene cu tradiţie. Arhitectura Art Nouveau e absolut delicioasă, clădirile sunt decent întreţinute şi se tot văd preocupări salutare de restaurare şi protejare. Oamenii sunt calmi şi faini. Bine, şi un pic mai unguri ca-n alte părţi, da’ mie şi asta îmi place. Cafenelele sunt geniale – şi mă gândesc acum la Lactobar, da.

 

3. Peştera Tăuşoare din munţii Rodnei – poate cea mai dificilă, cu siguranţă cea mai adâncă (peste 400m) şi mai întinsă (aproape 20km) din ţara noastră, această peşteră deţine eternul mister întocmai ca o femeie, după cum spune custodele ei, veşnic îndrăgostit. Deşi e închisă turismului de masă, pentru protejarea fenomenelor şi comorilor unice sau preţioase pe care le deţine, Tăuşoarele mi s-au dezvăluit (mulţumesc, prieten drag!) într-o miiică parte, suficient cât să-mi lege de suflet amintiri şi senzaţii fără egal – de-ar fi să amintesc numai rapelul prin cascadă, urcuşul straniu în ramonaj prin bezna hornului numit „cu cuburi de zahăr” ori experimentarea liniştii absolute…

sursa foto Crin Theodorescu

2. Sibiu – ei, cu Sibiul e deja istorie. Toţi îl iubim, toţi îi recunoaştem superioritatea. Şi ce e îmbucurător, nici străinii nu-l ocolesc. Sibiului îi sporesc de la sezon la sezon strălucirea, faima, eleganţa. E frumos şi se mai face! Cine n-ajunge luna asta la Târgul de Crăciun e leapşaaa!

 

1. Pentru că am avut câteva ocazii şi nenumărate motive să-l părăsesc şi n-am făcut-o, pentru că mă seduce şi mă abandonează în fiecare anotimp, pentru că n-am ştiut cui să dau coroniţa, am ales drept cel  mai drag loc din România, Bucureştiul în care trăiesc, de care nu mă plictisesc de atâta amar de timp, care continuă să mă surprindă mereu cu un detaliu fascinant, Bucureştiul de care sunt iremediabil legată. Îi urăsc praful şantierist şi bălţile de după ploi, dar îi iubesc străzile liniştite cu case vechi şi copaci seculari, mă îngenunchează aglomeraţia şi câinii şi murdăria, dar ştiu locuri secrete reconfortante în parcuri şi magazine unicat şi teatre cu nume mari şi câte alte tentaţii care îl fac viu şi neobosit.

Acest articol face parte din campania blogosferei de călatorii româneşti de promovare a unor destinaţii ce merită vizitate din ţara noastră. Este cea de-a doua campanie de acest fel, după cea în care vă recomandam destinaţii de city break din România. Astăzi, de Ziua Naţională, mai multe bloguri au scris despre cele mai frumoase 10 destinaţii din România. Vă invit să le citiţi. La Mulţi Ani, România !

I’s Blog , Hai la bord , Viajoa , Imperator Travel , Alice Traveler , Mirel Matyas , Travel Badgers , Blogul de călătorii , Printre rânduri , Plăcerea de a călători , Funtur , Lumea mare , Ciprian Caraba , Bialog , Bucketlist , Totul despre hostel , Drum liber

Top 10 destinaţii favorite


Topul destinaţiilor mele favorite se va schimba probabil pe măsură ce voi ajunge în locuri noi, care de care mai frumoase. La momentul prezent el arată cam aşa:

  1. Lisabona  pentru că mi s-a lipit de suflet de la primul pas, de la prima gură de aer sărat adusă de briza amăruie. Pentru atmosfera atât de familiară şi oamenii simpatici cărora le zâmbeam ca şi cum i-aş fi cunoascut prea bine, pentru fado şi pentru Alfama. Pentru că sunt convinsă că într-o altă viaţă am trăit acolo.

Gara Rosio

  1. Londra pentru că e Metropola! Cea mai fascinantă şi mai impresionantă capitală europeană, un amalgam de culori, oameni, arhitecturi, civilizaţii, toleranţă şi tradiţie. Babilonul zilelor noastre.

Tower Bridge

  1. Istanbul pentru că e altceva, complet altceva decât am mai întâlnit şi totuşi atât de prietenos. Orient şi occident, tihnă şi fervoare, vechi şi nou. Bazar.

strada Istiklal

  1. Basilica San Pietro din Vatican pentru măreţie şi frumuseţe, pentru fiecare detaliu şi toate operele de artă, pentru priveliştea care-ţi taie răsuflarea din vârful cupolei şi, nu în ultimul rând, pentru felul cum face să răsune în suflet o cerere în căsătorie şoptită la ureche.

piaţa San Pietro

  1. Oradea pentru eleganţa păstrată discret în cădirile de epocă, în străzile curate, în privirile deschise ale oamenilor. Pentru lecţia de civilizaţie.

pe Crişul Repede

  1. Sozopol pentru farmecul aparte de oraş mic maritim medieval, pentru cele mai cochete şi liniştite terase la malul mării. Pentru smochini şi pisici şi dantelă veche.

terasă suspendată

  1. Apusenii pentru cerul albastru şi iarba verde. Pentru peşteri şi căpiţe de fân, case risipite şi multă linişte.

verde de Apuseni

  1. Viena pentru ordinea şi aerul provincial al cartierelor, pentru cochetăria unui centru vechi ce ne aminteşte de Ardeal.

Hundertwasserhaus

  1. Bucureşti pentru că e plin de surprize şi de detalii înduioşătoare, pentru că n-a obosit să se tot transforme, pentru că e mahalagiu şi frivol ca o cumătră nevricoasă. Pentru că e oraşul meu, orice-ar fi.

parc IOR

10. Bucovina – mănăstirea Suceviţa pentru că e un loc binecuvântat, aparte, unic în lume. Pentru pacea care pluteşte în aer şi armonia care te pătrunde în suflet. La Suceviţa am înţeles ce înseamnă biserică, monahism, serenitate.

vine ploaia

Au mai făcut astăzi top 10 destinaţii: 1001 călătorii , Printre rânduri , plăcerea de a călători , Funtur, travelbadgers , world traveller   , Mirel Matyas , Paravion , Elena Ciric , TurismMarket , În turneu , Laura şi Apollo , Răzvan Marc