Hai, că se poate!


Buna! Ce faci? e un film proaspăt şi reconfortant ca o gură de bere rece, vara, pe arşiţă. E drept, că şi superficial ca un spumant de baie, neverosimil ca un balon de săpun, demonstrativ-simpatic ca o reclamă la detergent. De fapt, asta şi e: un lung clip publicitar, făcând reclamă vieţii trăite corect. Poate datorită tonului declamativ, auto-suficient al puştiului ce-şi ţine jurnalul, cu emfază înregistrat pe reportofon, poate din cauza poveştii puerile, cu introducere, intrigă şi morale previzibile, dar bine ilustrate. Poate pentru că actorii sunt frumoşi, expresivi, cadrele luminoase şi clare, prim-planurile abundente şi zâmbetele artistice.

Buna! Ce faci! e replica standard pentru abordarea inocent-îndrăzneaţă a unui necunoscut pe chat. E startul în dezlegarea enigmei de la celălalt capăt al firului. Adică a celeilalte persoane. Iar în opoziţie, aflăm la mijlocul filmului şi reversul, secretul cunoaşterii absolute a unei persoane, în replica memorabilă „ Eu ştiu, şi când taci, despre ce taci!”, atunci când cei doi şi-au tot dezlegat enigmele 20 de ani la rând.

Personal, m-a emoţionat redarea momentelor stângace de iniţiere în lumea virtuală a chatului, pe care o anumită generaţie le-a trăit exact aşa, la maturitate, le-a depăşit dar le-a păstrat locul într-un colţişor de suflet. Mi-au mai plăcut la nebunie imaginile unui Bucureşti(?) curat şi pustiu, aproape ireal (surprinse probabil dimineaţa foarte devreme ?!). Şi tot cu plus aş nota umorul fin, discret, care nu caută cu tot dinadinsul să smulgă hohote, ci doar să provoace bună-dispoziţie. Din păcate, un public zgomotos şi supărător de extrovertit a ţinut să puncteze cu râsete, aplauze şi diverse comentarii, mai mult sau mai puţin spirituale, momentele efervescente ale poveştii.

Sunt şi minusuri ale filmului, dar n-aş vrea să le subliniez. Cred că merită trecute cu vederea.