Ce miros, ce gust si cum suna copilaria noastra?


Preiau si eu o leapsa de la Lia, care la randul ei a luat-o de la Toamata cu Scufita si le multumesc fetelor pentru prilejul de frumoase aduceri-aminte. Ce miros, ce gust si cum suna copilaria noastra?

Hmm, aromele sunt multe si subtile. Le recunosc atunci cand le simt si ma trimit brusc cu gandul la scene de demult. Fumul de foc de vreascuri uscate, de exemplu, imi aminteste duminicile de toamna cu munca patriotica voluntara prin jurul blocurilor din cartier, prin curtea scolii. Mirosea iute si amarui, iar aerul era rece sub cateva raze stinghere de soare, noi, copiii,  alergam si ne jucam mai mult decat sa facem treaba… cineva insa tot facea gramajoarele de crengi si frunze (mda, nu prea erau gunoaie, peturi, ambalaje, pungi, hartii) si le dadea foc. Si mirosea a toamna si-a lipsa de griji. Mai e mirosul unui anumit after-shave, probabil unul ieftin si banal, care-mi aminteste dis-de-diminetile in care ma trezeam cu ochii carpiti de somn sa plec la scoala, iar in baie gaseam urmele barbieritului tatei: pamatuful umed si aroma intepatoare de lotiune dupa ras.

Dintre gusturi, imi vin in minte bananele verzi, necoapte – niciodata n-aveam rabdare sa le asteptam sorocul. Si ciocolata chinezeasca, bomboanele cubaneze, cavit 9, socata. Si cornuletele cu rahat facute de mama cand aveam lectii deschise la scoala! – un sfert, le vamuiam cu colegul de banca. Mai sunt si neplacute, cum ar fi urzicile, mancate cu lacrimi in ochi si noduri in gat.

La sunete nu m-as referi doar la muzica. Facea parte prea putin din timpul meu, din pacate. Desigur aveam cele cateva casete ale parintilor cu ABBA si Boney M, cateva viniluri cu Adamo, Sergio Endrigo, Beatles si altii, dar erau alte sunete care imi amintesc de copilaria mea. E zgomotul linistitor al copiilor jucandu-se in spatele blocului jocuri de mult uitate – frunza, tarile, castelul, leapsa, sunetul sacadat al covoarelor batute afara, strigatul tigancilor „sticle goale…” sau dimineata pe la 4, in linistea deplina, sunetul navetelor cu sticle de lapte tarate pe asfalt, la chioscul de lapte… Mai era zornaitul zarurilor cand mama si tata jucau table in sufragerie, glumind si tachinandu-se reciproc…

Nu mai aud copii jucandu-se, nici sticlele de lapte ciocnite nu mai au clinchet. Nu mai mananc dulciuri de ceva vreme si muzica ascult numai de doua ori pe saptamana. Tata nu mai e si nici mama nu mai joaca table, de mult…

Doar toamna mai vine. Si cate cineva mai pune pe foc un vreasc, o frunza.

Ce miros, ce gust si cum suna copilaria voastra?