Împăcare la orizont


Dragă Vama Veche,vama veche

Iată îţi scriu când nici nu te mai aşteptai. Ştiu că m-am enervat şi-am plecat trântind uşa. Ştiu că te-am ponegrit şi te-am acuzat de depravare, oportunism, senilitate şi sluţenie (asta ca să folosesc doar cuvinte moderate) şi că m-am lepădat de tine, cea cu apucături noi, cu chip trivial şi suflet extirpat. Ştiu. Ce regină misterioasă şi sălbatică ai fost, dragă Vamă, şi–ai ajuns o potaie serviabilă şi hămesită. Iar de noi, vamaioţii, ce să mai zic, ne împrăştiem în patru zări, doar-doar, poate-poate.

Ei bine, Vama Veche, îţi mai dau o şansă, fii atentă! Vin cu prieteni cu suflete curate, toată floarea cea vestită a blogosferei de turism. Vom fi în ospeţie la omul bun care nu s-a uitat cât eşti de hâdă, a crezut în ce ai tu mai frumos şi mai pur şi ne aşteaptă cu braţele deschise, ne găzduieşte la Pura Vida Hostel, a cărui inaugurare o salutăm şi o sărbătorim cu entuziasm. Venim să ne întâlnim, să tăifăsuim şi să mai punem ţara la cale, aşa cum stă bine unor blogeri călători ce suntem.

Vrem să ne simţim acolo ca-ntr-un mic paradis, vrem să fie perfect totul. Young Tours ne duce şi ne-aduce, ne plimbă la Balcik şi la ferma de scoici. De Pura Vida nu-mi fac griji, se ocupă Tudor cum ştie el prea bine. Mai rămâne să fii şi tu, Vamă, la înălţime. Ai putea să ne oferi o bucată de plajă curăţică şi neaglomerată, pe care să culegem doar scoici şi rapane, nu mucuri de ţigări, seminţe sau seringi. Ai putea să ne laşi să ascultăm valurile seara şi cântece la chitară, ori muzica ce ne place. Am dori să nu vedem trafic mai aglomerat ca pe Magheru, aroganţă, dispreţ sau ură pe niciun chip întâlnit. Şi-am mai vrea să fie pace în lume. Ok?

Venim, Vamo, cu inimile deschise, să nu ne dezamăgeşti, ne-am înţeles?!

 

young-tours-logo-png

Pura Vida