Radiografie


În clipa asta în mine fierbe mocnit posibilitatea de a iubi. Bolboroseşte acolo, în legea ei şi numai eu ştiu de ea, în răstimp. Alegerea e a mea.

Pot s-o ţin în frâu, s-o controlez, nelăsând-o nici să se stingă, nici să răbufnească. Să mă străbată plenar tremurul şi să-mi iasă prin pori, prin ochi, pe buze ca o poveste nespusă încă. Pot să o folosesc drept combustibil ca să fiu tânără şi frumoasă şi ispititoare, să zâmbesc misterios, să dansez frumos, să ard şi să luminez, să simt totul şi toate mai intens, mai adânc, mai viu.

Pot şi s-o las să se reverse către aproapele meu. Fie el, A, căruia să lupt să-i cutremur scepticismul, să-i anulez temerile, să-i ofer senzaţii şi trăire, ţâşnind cu toată puterea fiarei lăsată din frâu. Fie el, B, a cărui lume de tăceri şi aşteptări s-o fac să înflorească din ofranda sentimentului franc şi dezarmat, care ne-ar schimba lumile, şi lui şi mie. Fie el, ilustrul necunoscut, C, asupra căruia să pogor tot noianul imaginaţiei şi-al dorinţelor, făcând din el, Alesul, pe care să-l ador, descifrându-i cusururile, vanităţile, pasiunile, viaţa. Fie oricare X, Y sau Z, viu sau închipuit care să primească avalanşa de iubire posibilă.

Pot oricare dintre astea, ba chiar mă tem că le pot şi pe toate deodată. Sincer, autentic, dezinvolt.

Şi atunci, ce mama dracului e iubirea, dacă pot să o fac, aşa cum aş confecţiona o păpuşă din cârpe?!