Dobrogene


M-a atras dintotdeauna Dobrogea, ca o carte vrăjită pe care de câte ori o citeşti afli încă şi încă o minune şi care totuşi păstrează un secret printre rânduri. Şi te cheamă s-o mai răsfoieşti o dată. Primele amintiri, din copilăria îndepărtată, au gust de piersici uriaşe, zemoase şi moliciunea caldă a stratului de praf fin, până la glezne. Ori de noroi clisos, iarna. Apoi mai sunt nişte ruine de cetate, poate Istria, poate Adamclisi sau Calatis, vizitate la o vârstă atât de fragedă şi impresionabilă încât au rămas  în amintire ca un adevărat labirint de ziduri şi fortificaţii, cu straturi vizibile de istorie. Şi … inevitabil, marea. Acea mare de la capătul unei plaje imense, un adevărat deşert în ochii de copil.

Desluşesc şi acum Dobrogea, tăind-o în lung şi-n lat şi, tot mai des, în sud. Sunt câţiva ani buni de când, dezamăgită de litoralul românesc, am pornit în căutarea plajei perfecte, tot mai la sud. Aşa am cunoscut Cadrilaterul. Mai întâi Balcicul, cu ale lui stânci albe şi străzi piezişe năpădite de trandafiri căţărători, ştiut şi îndrăgit înainte de a-l vedea, din cărţi. Apoi satele prăfuite şi cvasi-părăsite, plajele pustii, calcarele albicioase şi pământul roşiatic, lanurile nesfârşite.

De cum treci de Vama Veche, şoseaua nici prea bună nici prea proastă, începe a nu mai fi mărginită de construcţii şi şantiere, ci alunecă printre câmpurile vălurite de floarea soarelui ori grâu împărţite de fâşii de pădurice. Şi mergi de parc-ai fi la capătul pământului şi unde-ţi vine la îndemână cârmeşti la stânga până întâlneşti marea. Cam ăsta-i algoritmul. Uneori marea se lasă aşteptată şi apare târziu, după ce treci crânguri de liliac, de salcâmi, de nuci, după ce străbaţi câte un sat cu garduri din piatră de calcar erodată de mare. Alteori, apare brusc sub faleza cultivată până-n buză. Găseşti plaje lungi şi pustii sau stâncile de-acu celebre de la Tiulenovo, cu grotele marine spectaculoase. Găseşti complexe hoteliere moderne sau reminiscenţe ale unui turism comunist, campinguri sau terenuri pretenţioase de golf. Golfuleţe retrase, numite pompos lagune, sau capul Kaliacra avântat în mare. Lacuri cu apă dulce şi stuf sau izvoare minerale puturoase. Găseşti oameni în căutarea liniştii şi-a relaxării sau, mai rar, turişti gălăgioşi. Şi, desigur, bulgari.

Pe marginea drumului sau în pieţe cumperi la preţuri moderate pepeni galbeni, caise pistruiate, roşii, castraveţi, ardei şi porumb de copt.

Seara ţârâie greierii asurzitor şi se-aud triluri de păsări neştiute iar cerul e încă plin de stele.

drumul, printre lanurile nesfârşite…

statuia arcaşului prăvălit, la cap kaliakra

vedere spre mare printre pini, din laguna albă, zona kavarna

mic golf cu barăci de pescari, probabil cherhana în zona farului Şabla

Farul Şabla, funcţional de mai bine de 150 de ani

drum printre dealurile calcaroase, zona Limanu

lacul Limanu. undeva în calcarele din împrejurimi este intrarea în peştera Movile

plajă sălbatică, zona Ezereţ

plajă cu nisip, neamenajată

apus pe lacul Durankulak, la ferma de raci

crab comestibil

stâncile străpunse de mare la faleza înaltă din Tiulenovo

Muzeul Regina Maria, expoziţie cu vânzare de vinuri vechi sau noi, dulci