O operă a naturii mai puţin cunoscută


Iubirea mea pentru lumea peşterilor e veche. E drept că la fel de veche e ultima mea vizită în adâncuri, dar sâmburele de facinaţie a rămas. Între timp au trecut anii. Mulţi. Şi iată că apare ocazia să vizitez ceva unic în Europa, o peşteră superbă, uşor accesibilă şi aproape de casă. N-am stat pe gânduri, chiar dacă nu era vorba de speologie, ci doar de simplu turism.

Devetaşka e grandioasă. Nici n-ai zice, văzând dealurile împădurite, că ele pot ascunde cavităţi atât de mari şi încă, până nu vezi în lumina zilei bolta ca de catredală imensă, tot n-ai crede că e aievea. Da, ai privilegiul de-a observa o sală uriaşă ( înaltă de 60m, chiar mai mult) fără lanterne sau alte surse decât lumina soarelui, deoarece în tavanul peşterii se găsesc nu mai puţin de 7 borte, de diferite dimensiuni prin care lumina pătrunde nestingherită. De-a lungul timpului, fisurile şi eroziunea au făcut ca bucăţi de tavan să se prăbuşească în gol, aşa încât peştera a căpătat un aspect rar întâlnit. Pe movilele considerabile de pământ alunecat de sus, de pe deal odată cu prăbuşirea, au crescut plante, vegetaţie de un verde incredibil, creând o mini oază udată de pârâul care iese din adâncuri. Prin firidele pereţilor de stâncă îşi au cuibul zeci de păsări de zi şi de noapte care ciripesc şi foşnesc continuu. Apa pârâului oglindeşte tavanul cu ochiurile albastre de cer.

Şi totuşi se simte suflul rece al galeriilor întunecoase, respiraţia misterioasă a pământului. Galeria activă principală, continuă pe o distanţă de 2,5km, pe firul apei mai lin sau mai tumultos, iar pe o altă direcţie există şi o galerie mai mică, uscată, un adevărat paradis al liliecilor, protejati de altfel. Niciuna dintre galerii nu e electrificată şi nici vizitabilă oficial.

În sălile mari, de la intrare se găsesc câteva ziduri de întărire, borduri, amenajări circulare din beton. Nu au niciun scop, ele au rămas din vremea când peştera era folosită drept depozit startegic militar. Acum, singura destinaţie este cea turistică şi, din când în când, prin deschizătura principală din tavan se face bungee jumping.

un petec de cer

o lume pierdută

ferestre spre cer

lumea de sus oglindită în apa din subteran

intrarea în galeria uscată

vechi amenajări militare

Peştera Devetaşka e uşor de găsit. Din drumul spre Sofia, ne desprindem la un moment dat spre Levski, la stânga şi apoi ţinem spre Devetaki, în care nu ajungem să intrăm pentru că semnul spre peşteră ne va opri mai înainte cu vreo 5-6km. (Coordonate 43°14′0.32″N 24°53′14.73″E)

 

O cascadă, două cascade


Când ai parte de o toamnă lungă şi frumoasă, cum ne-a fost dat anul ăsta, te-apucă aşa un dor de ducă şi-un chef de drumeţie de nu te-ai mai uita înapoi. Şi cum mi-era dor de o pădure, cu foşnet de frunze şi ciripit de păsărele, am ales un traseu inedit, plănuit de mult timp, la sud de Dunăre.

La 200km depărtare de Bucureşti am vizitat unul dintre cele mai surprinzătoare obiective turistice – cascadele din Kruşuna. Într-un sătuc modest, pe versanţii calcaroşi ai unor dealuri mai răsărite (în fapt, chiar sub-Balcanii), ascunse în păduri foşnitoare şi eficient marcate se găsesc cele mai frumoase cascade din Bulgaria. Am citit despre ele la Dia (ca despre multe alte lucruri interesante din ţara vecină) şi cred că am tras lozul câştigător mergând pe urmele ei. Drumul e simplu – de la Ruse spre Byala, apoi drumul de Sofia către Pleven, drum pe care-l părăsim făcând stânga spre Levski şi mai departe Kruşuna. La ieşirea din acest sat ne găsim deja în faţa panourilor explicative ale zonei amenajate (prin fonduri europene, deh). La dreapta Green Rock Waterfalls, înainte Kruşuna Waterfalls. Eu le-am zis cascada verde şi cascada albastră.

Cea verde e mai ascunsa, se lasă mai greu descoperită. Urmezi o cărare mărginită de tufe de măceşi, salcâmi şi nuci, având în dreapta un mic canion prin care curge un râu, apoi te strecori prin vegetaţie, treci de gura unei peşteri din care iese sprinten un fir de apă pe care îl urmezi, ba îl mai pierzi, iar îl găseşti, până când constaţi că el se prăvăleşte impetuos printre stânci formând cascada căutată. Nu mai trebuie decât să cobori cu grijă, pe treptele amenajate şi s-o priveşti de jos în sus, în toată splendoarea.

pe cărare

pe urma firului de apă

Rar am întâlnit locuri care să degaje atâta armonie. Poate susurul apei, care nu cade năvalnic, ci se prelinge pe stâncile îmbrăcate complet în muşchi verde, gros, poate semi-umbra menţinută de copaci, cu funigei de aur şi fire de argint strecurate de soarele generos, poate vreo energie bună a locului, ori toate astea la un loc fac să te umpli de linişte şi pace interioară în timp ce admiri opera naturii. La poalele cascadei, apa strânsă în ochiuri incredibil de limpezi, oglindeşte jocul de lumini şi umbre al coroanelor încă înfrunzite. M-aş întoarce s-o mai văd în toate anotimpurile. E o magie acolo.

verde, verde

pic, pic, pic

scenă din filmul Stăpânul Inelelor

magie verde

Cascada albastră e mai mare, mai amenajată şi mai vizitată. Te apropii de ea frontal şi de jos în sus. Încă de departe, se zăresc întâi şi-întâi bazinele de travertin, asemănătoare celor de la Pamukkale, ce colectează apa din cascadă şi apoi o lasă să se scurgă alene la vale. Roca deschisă la culoare şi limpezimea apei dau o nuanţă bleu- fumurie extrem de elegantă. Pe marginea acestor lăcuşoare te apropii de peretele de stâncă şi poţi urca pe scările zdravene amenajate din lemn şi metal până la diferite nivele ale cascadei. Podeţele sunt ingenios amplasate, astfel încât îţi ofera nenumărate puncte de belvedere asupra căderii de apă. O poţi vedea din toate unghiurile, ba chiar pe un fir lateral poţi să te răcoreşti sub apa cristalină. Se poate urca până sus-sus la punctul în care începe căderea de apă sau se poate coti pe-o cărare adiacentă pentru vizitarea unei mici peşteri (sau mănăstiri, n-am înţeles prea bine. Sau poate e un schit într-o grotă). N-am ales nici una, nici alta, ci am făcut calea întoarsă, către bază. Marele neajuns este aglomeraţia de vizitatori, stânjenitoare pe scările şi pasajele înguste şi obositoare din cauza gălăgiei şi forfotei. N-ai liniştea şi tihna să admiri în voie, decât poate dacă alegi o oră foarte matinală. Altfel, tineri, bătrâni, femei cu copii în braţe se vânzolesc şi se miră în gura mare. Pe bulgăreşte. N-am întâlnit picior de străin!

spre cascada mare

bazinele terasate de travertin

aur şi turcoaz

tot mai sus

ca o piscină privată

vedere de sus în jos

cascada albastră

În parcul de la intrarea în zona cascadelor există un loc de agrement, gen Parc-Aventura, un restaurant tradiţional, locuri pentru picnic, chioşcuri de unde se cumpără mâncare, tarabe cu ceva suveniruri, miere, porumb copt. Şi-un gospodin care colectează taxa de intrare (simbolică) de 1leva.